„1 Împărați 6-9, Solomon construiește casa Domnului”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar (2026)
„1 Împărați 6-9, Solomon construiește casa Domnului”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar
2 Samuel 11-12; 1 Împărați 3; 6-9; 11, lecția 79
1 Împărați 6-9
Solomon construiește casa Domnului
În zilele noastre, templele devin din ce în ce mai accesibile în întreaga lume, dar nu a fost întotdeauna așa. Odată cu construirea templului lui Solomon, israeliții au avut, în sfârșit, o casă permanentă a Domnului, un loc în care Salvatorul Însuși avea „[să locuiască] în mijlocul copiilor lui Israel” (1 Împărați 6:13). Promisiunea Salvatorului este, de asemenea, îndeplinită în zilele noastre, când templele împânzesc întreg pământul. Această lecție poate ajuta cursanții să-și aprofundeze înțelegerea faptului că templul este casa Domnului.
Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să aducă o fotografie a unui templu din apropiere sau a unui templu preferat. Ei se pot pregăti să împărtășească motivul pentru care templul este important pentru ei.
Posibile activități de învățare
Templul este casa Domnului
Pentru a începe lecția, invitați cursanții să răspundă la scenariul de mai jos (sau la ceva asemănător care se potrivește nevoilor membrilor clasei dumneavoastră).
Imaginează-ți că prietena ta, Angela, vede o fotografie cu un templu nou care se construiește în zona ta și îți adresează întrebările de mai jos.
-
De ce construiește Biserica ta temple?
-
Prin ce diferă un templu de celelalte clădiri ale Bisericii tale?
Puteți ruga cursanții să se gândească cât de încrezători sunt că pot răspunde la întrebările Angelei. Puteți invita câțiva cursanți să-și împărtășească sentimentele.
După dedicarea Templului Praia, Capul Verde, vârstnicul Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat:
„Templul este, în adevăratul sens al cuvântului, casa Domnului. Permiteți acestor cuvinte să pătrundă adânc în sufletul dumneavoastră. Templul este casa Sa” („The House of the Lord—Recent Messages from Prophets, Apostles, and Other Church Leaders”, newsroom.ChurchofJesusChrist.org, 13 aug. 2023).
Invitați cursanții să scrie acest adevăr în jurnalul pentru studiu și pe tablă: Templul este casa Domnului.
Acordă-ți un moment pentru a urma invitația vârstnicului Andersen de a lăsa acest adevăr să pătrundă adânc în sufletul tău, în timp ce răspunzi la întrebarea de mai jos în jurnalul pentru studiu.
-
Ce înseamnă pentru tine că templul este casa Domnului?
În timp ce studiezi astăzi, invită-L pe Duhul Sfânt să te ajute să-ți aprofundezi înțelegerea despre templu ca fiind casa Domnului. Pe parcursul lecției, adaugă în jurnalul pentru studiu ceea ce înveți.
Ar putea fi util să asigurați cursanții că, deși este posibil ca întrebările lor concrete despre templu să nu primească răspuns astăzi, Duhul Sfânt va continua să le inspire și să le îndrume eforturile de a afla mai multe despre casa Domnului.
Domnul poruncește poporului Său să înalțe casa Sa
La Muntele Sinai, Domnul a poruncit poporului să construiască un tabernacol provizoriu pentru a-i binecuvânta pe copiii lui Israel (vezi Exodul 25:1-8). După multe generații, în timpul regelui Solomon, încă nu fusese construit un templu permanent.
Pentru a ajuta cursanții să vadă asemănări între porunca Domnului de a construi casa Sa din perioada descrisă în 1 Împărați 6-9 și din zilele noastre, puteți expune ilustrații cu templul lui Solomon și cu cel mai apropiat templu din zilele noastre.
Un mod de a ajuta cursanții să vadă aceste asemănări între templele din vechime și cele din zilele noastre este acela de a expune tabelul de mai jos.
În lecție sunt sugerate trei activități cu tabele. Puteți să vă gândiți la diferite moduri în care cursanții să studieze fiecare tabel. Pentru această primă activitate cu tabel, puteți invita jumătate dintre membrii clasei să studieze versetele din coloana „Zilele lui Solomon” și cealaltă jumătate să studieze versetele din coloana „Zilele noastre”. După ce studiază versetele, cursanții pot împărtăși ce au găsit unui coleg care a studiat versetele din cealaltă coloană.
Un alt mod de a organiza activitatea ar fi să împărțiți cursanții în trei grupuri și să dați fiecărui grup un tabel. Cursanții pot studia împreună și pot alege un purtător de cuvânt care să prezinte membrilor clasei secțiunea grupului lor. La sfârșitul prezentării, fiecare grup poate împărtăși modul în care subiectele pe care le-au studiat pot ajuta să se răspundă la întrebările Angelei.
În timp ce studiezi versetele de mai jos, caută învățături care te pot ajuta să explici promisiunile Domnului privind templele din vechime și cele de astăzi. Adaugă ceea ce găsești la consemnarea din jurnalul pentru studiu.
|
Zilele lui Solomon |
Zilele noastre |
|---|---|
Zilele lui Solomon 2 Samuel 7:4-6 1 Cronici 22:5-11 1 Împărați 5:5; 6:1 | Zilele noastre |
-
Ce ai învățat despre importanța templelor în zilele noastre?
Pentru a ajuta cursanții să cugete asupra modului în care continuăm, astăzi, să urmăm instrucțiunile Salvatorului de a construi temple, puteți viziona o prezentare video cu profetul actual anunțând temple noi în timpul conferinței generale. Ca alternativă, puteți împărtăși unele dintre cele mai recente statistici despre temple, disponibile la Temple List pe ChurchofJesusChrist.org.
Templele sunt dedicate Domnului drept casă a Sa
După șapte ani de construcție, templul lui Solomon a fost terminat și dedicat.
Pentru a ajuta cursanții să înțeleagă că rugăciunile de dedicare a templelor sunt primite prin revelație și păstrate în înregistrările Bisericii, puteți împărtăși membrilor clasei un exemplu de rugăciune de dedicare. Rugăciunea de dedicare pentru fiecare templu în funcțiune poate fi găsită selectând templul din Temple List de pe ChurchofJesusChrist.org.
Pentru această activitate cu tabel, puteți expune versetele și invita cursanții să studieze jumătatea tabelului diferită de cea pe care au studiat-o anterior și să-i împărtășească unui coleg care a studiat cealaltă jumătate. O întrebare pentru discuție este oferită pentru a ajuta cursanții să împărtășească ceea ce descoperă.
Citește fragmentele de mai jos din rugăciunea de dedicare a Templului lui Solomon și cea a Templului Kirtland și caută binecuvântările pe care Solomon și profetul Joseph Smith le-au cerut de la Domnul.
|
Zilele lui Solomon |
Zilele noastre |
|---|---|
Zilele lui Solomon 1 Împărați 8:29-30, 35-40 | Zilele noastre |
-
Cum ar putea arăta binecuvântările asemănătoare astăzi, pe măsură ce ne pregătim pentru casa Domnului și să preaslăvim în aceasta?
Puteți explica faptul că, după dedicarea casei Domnului, oamenii au avut parte de manifestări remarcabile ale puterii Sale. Acest tabel poate reprezenta un moment pios de studiu individual pentru cursanți, după cum este cazul.
În timp ce citești fragmentele de mai jos, invită-L pe Duhul Sfânt să te ajute să-ți imaginezi cum te-ai fi simțit dacă ai fi fost martor la aceste evenimente.
|
Zilele lui Solomon |
Zilele noastre |
|---|---|
Zilele lui Solomon 1 Împărați 9:1-3 2 Cronici 7:1-3 | Zilele noastre |
-
Ce experiențe ați avut, tu sau cineva pe care-l cunoști, participând la dedicarea unui templu?
-
Cum ai simțit puterea Salvatorului datorită faptului că avem casa Sa pe pământ astăzi?
Ar putea fi potrivit să explicați că, de la dedicarea Templului Kirtland, imnul „Spiritul lui Dumnezeu” a fost cântat la fiecare dedicare de templu din întreaga lume. Cursanții pot cânta sau asculta acest imn căutând ce învățăm despre Domnul și casa Sa. Puteți viziona o prezentare video cu un cor sau un grup cântând, cum ar fi „The Spirit of God” (5:32), pe ChurchofJesusChrist.org.
Dovedește că înțelegi
Pentru a ajuta cursanții să arate că înțeleg, puteți expune întrebările Angelei de la începutul lecției.
Gândește-te cum pot lecțiile pe care le-ai învățat astăzi să ajute pe cineva ca Angela să înțeleagă mai bine scopul templelor. Răspunde la întrebări împreună cu un coleg sau în jurnalul pentru studiu.
-
De ce construiește Biserica ta temple?
-
Prin ce diferă un templu de celelalte clădiri ale Bisericii tale?
Invitați cursanții să exerseze predând unui coleg ceea ce au învățat din studiul lor despre templul lui Solomon și templele din zilele noastre. Pregătirea cursanților pentru această lecție a sugerat ca ei să aducă la clasă o fotografie a unui templu din apropiere sau a unuia preferat. Dacă membrii clasei au adus o fotografie, îi puteți invita să o arate membrilor clasei și să împărtășească de ce acel templu este important pentru ei. La încheierea lecției, vă puteți împărtăși sentimentele despre Salvator și casa Sa.