Seminar
Planul salvării, Salvatorul este în centrul planului Tatălui


„Planul salvării, Salvatorul este în centrul planului Tatălui”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar (2026)

„Planul salvării, Salvatorul este în centrul planului Tatălui”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar

Bun-venit la Vechiul Testament, lecția 2

Planul salvării

Salvatorul este în centrul planului Tatălui

Hand of Christus statue, against creation mural at the Mesa Arizona Temple Visitors' Center. (horiz)

În existența noastră premuritoare, am „[scos] strigăte de veselie” (Iov 38:7) când am aflat despre planul Tatălui Ceresc pentru progresul nostru etern. Iehova a fost ales să fie Salvatorul și Mântuitorul nostru, oferindu-ne calea de a ne întoarce la Tatăl și a deveni așa cum este El. Această lecție poate ajuta cursanții să înțeleagă planul salvării întocmit de Tatăl Ceresc și rolul central al lui Isus Hristos.

Pregătirea cursantului. Invitați cursanții să cugete asupra a ceea ce știu despre planul salvării întocmit de Tatăl Ceresc și despre rolul central al Salvatorului în progresul nostru etern. Cursanții pot scrie elemente ale planului salvării pe care le cunosc și pot exersa explicarea lor unui membru al familiei sau unui prieten.

Posibile activități de învățare

Răspunzând la întrebările vieții

Pentru a începe lecția, puteți să expuneți și să împărtășiți cele de mai jos.

Prietenul tău Jonathan vine la tine și te întreabă:

  • De unde am venit?

  • Care este scopul vieții?

  • Ce se întâmplă după ce murim?

Invitați cursanții să cugete asupra a ceea ce știu deja despre planul fericirii întocmit de Tatăl Ceresc. Activitatea de mai jos pentru jurnalul pentru studiu este un mod în care puteți face aceasta. Asigurați-vă că membrii clasei înțeleg că vor avea ocazia să exerseze cum să răspundă la întrebările lui Jonathan mai târziu, în cadrul lecției.

În jurnalul tău pentru studiu, răspunde la întrebările de mai jos pentru a te ajuta să cugeți asupra a ceea ce înțelegi deja despre planul salvării întocmit de Tatăl Ceresc.

  • Cât de încrezător ești în capacitatea ta de a răspunde la întrebările lui Jonathan?

  • Ce întrebări ai despre planul Tatălui Ceresc?

În timp ce studiezi astăzi, caută îndrumarea Duhului Sfânt pentru a te ajuta să-ți mărești înțelegerea despre planul Tatălui Ceresc și rolul central al Salvatorului.

Isus Hristos este în centrul planului salvării întocmit de Tatăl

Icon indicând seminar.Faptul de a ajuta cursanții să identifice diferitele titulaturi, roluri și însușiri ale lui Isus Hristos poate întări legătura lor cu El. Pentru a ajuta cursanții să înțeleagă rolul central pe care Isus Hristos îl are în fiecare element al planului salvării întocmit de Tatăl Ceresc, puteți expune ilustrația de mai jos. Puteți invita cursanții să-și împărtășească gândurile despre ce ne învață această ilustrație despre Salvator.

(Pentru instruire suplimentară a învățătorilor cu privire la identificarea titulaturilor, rolurilor și însușirilor lui Isus Hristos, vedeți: „Subliniați exemplul lui Isus Hristos” din Deprinderi pentru dezvoltarea învățătorului.)

După ce ați acordat cursanților suficient timp pentru a discuta ce ne învață ilustrația, puteți expune declarația președintelui Dallin H. Oaks.

Președintele Dallin H. Oaks, din Prima Președinție, a explicat rolul Salvatorului în planul salvării întocmit de Tatăl Ceresc:

Official Portrait of President Dallin H. Oaks taken March 2018.

„Ce a făcut Isus Hristos pentru fiecare dintre noi? El a făcut tot ce este esențial pentru călătoria noastră prin viața muritoare către destinul rezumat în planul Tatălui nostru Ceresc… Singurul Său Fiu Născut, Isus Hristos, este personajul principal” (Dallin H. Oaks, „Ce a făcut Salvatorul nostru pentru noi?”, Liahona, mai 2021, p. 75).

  • Cum ai rezuma învățătura președintelui Oaks într-o declarație a adevărului?

Ajutați cursanții să identifice un adevăr precum Isus Hristos este în centrul planului salvării întocmit de Tatăl Ceresc și al progresului nostru etern. Ar putea fi util să scrieți acest adevăr pe tablă.

Planul Tatălui Ceresc și rolul central al Salvatorului

Activitatea de mai jos este menită să ajute cursanții să înțeleagă mai bine planul salvării întocmit de Tatăl Ceresc și rolul Salvatorului în acesta. Cursanții care sunt familiarizați în mod special cu planul salvării pot fi invitați să-și folosească instrumentele pentru studiul scripturilor pentru a găsi fragmente scripturale și declarații ale conducătorilor Bisericii pentru a răspunde la cele trei întrebări ale lui Jonathan scrise pe tablă.

Icon indicând seminar.Dacă membrii clasei au nevoie de îndrumare suplimentară, le puteți da un exemplar al foii de prezentare intitulate „Planul salvării întocmit de Tatăl Ceresc”. Ei pot fi invitați să studieze foaia de prezentare individual sau în grupuri mici. Un mod de a face acest lucru poate fi decuparea foii de prezentare în trei secțiuni și așezarea secțiunilor prin clasă. Cursanții se pot roti prin fiecare loc din cameră cu o secțiune, individual sau împreună cu grupurile lor, în timp ce studiază planul salvării.

Expuneți instrucțiunile de mai jos pentru a ajuta la îndrumarea cursanților în timp ce studiază.

În timp ce studiezi despre planul salvării întocmit de Tatăl Ceresc, caută următoarele:

  1. modul în care Isus Hristos are un rol central în planul salvării întocmit de Tatăl Ceresc;

  2. adevăruri pe care le poți împărtăși lui Jonathan pentru a-l ajuta să răspundă la întrebările sale.

Consemnează-ți gândurile în jurnalul tău pentru studiu.

După ce cursanții au terminat de studiat, oferiți-le ocazia de a împărtăși cunoștințele și înțelegerea dobândite. Cursanții pot exersa împărtășirea a ceea ce au învățat interpretând pe roluri cum ar răspunde la fiecare dintre cele trei întrebări ale lui Jonathan. Puteți, de asemenea, să-i invitați să discute întrebările de mai jos cu un coleg sau împreună cu membrii clasei.

  • Ce ai învățat despre rolul central pe care îl are Isus Hristos în planul salvării întocmit de Tatăl Ceresc?

  • Ce adevăruri sau învățături i-ai putea împărtăși lui Jonathan care ar putea să-i răspundă la întrebări?

Gândește-te la ce ai învățat

Puteți încheia lecția invitând cursanții să cugete în liniște asupra a ceea ce au simțit în legătură cu Tatăl Ceresc, Isus Hristos și planul salvării. Invitați-i să se gândească la orice acțiune pe care s-au simțit îndemnați s-o întreprindă. Apoi, își pot consemna cunoștințele și impresiile spirituale în jurnalele lor pentru studiu.