Misionar care deservește
3. Conduita misionarilor


„3. Conduita misionarilor”, Standardele misionarului pentru ucenicii lui Isus Hristos – Misionari care deservesc (2025)

„Conduita misionarilor”, Standardele misionarului – Misionari care deservesc

Isus Hristos mergând printre oameni care își întind brațele către El.

3

Conduita misionarilor

3.0

Introducere

Această secțiune descrie standardele privind comportamentul misionarilor și însușiri asemănătoare celor ale lui Hristos. Străduiți-vă să trăiți potrivit acestor standarde. Căutați să cultivați însușiri asemănătoare celor ale lui Hristos în eforturile dumneavoastră de a deveni un ucenic mai devotat al lui Isus Hristos. Profetul Mormon ne-a sfătuit: „[Aduceți-vă] aminte de cuvântul lui Dumnezeu care spune că prin faptele lor îi veți cunoaște pe ei; căci dacă faptele lor sunt bune, atunci și ei sunt buni” (Moroni 7:5).

3.1

Comportamentul asemănător celui al lui Hristos

„Însușirile asemănătoare celor ale lui Hristos sunt daruri de la Dumnezeu. Ca toate lucrurile bune, aceste daruri vin prin «harul lui Dumnezeu Tatăl, precum și [al Domnului] Isus Hristos și [al Duhului] Sfânt».” (Predicați Evanghelia Mea, capitolul 6.)

Căutați însușiri asemănătoare celor ale lui Hristos care sunt descrise în scripturi, în învățăturile profeților și apostolilor în viață și în Predicați Evanghelia Mea, capitolul 6. Unele dintre aceste însușiri sunt credința în Isus Hristos, speranța, caritatea și dragostea, virtutea, integritatea, cunoașterea, răbdarea, umilința, sârguința și supunerea. „[Concentrați-vă] asupra lui Hristos în timp ce [căutați să cultivați] însușirile Sale… Le [puteți] primi pe măsură ce [vă străduiți să deveniți] un ucenic mai devotat al lui Isus Hristos.” (capitolul 6.)

Fiți buni, optimiști și înălțați spiritual pe alții. Fiți atenți la situația fiecărei persoane. Dumneavoastră sunteți oaspete în locurile în care slujiți. Tratați oamenii și locurile cu respect și apreciere.

În timp ce slujiți în comunitate, respectați întotdeauna obiceiurile, crezurile religioase și practicile altora. Evitați să-i jigniți pe alții. Ceea ce spuneți și ceea ce faceți în timpul însărcinărilor dumneavoastră de slujire poate fi auzit, observat și înregistrat. Oriunde slujiți, sunteți un reprezentant al lui Isus Hristos și al Bisericii Sale restaurate.

3.2

Demnitatea de a intra în templu

Misionarii trebuie să fie demni de a intra în templu de-a lungul misiunii lor.

Domnul Isus Hristos vă invită să „vă [pregătiți], și [să] vă [sfințiți] voi înșivă; da, purificați-vă inimile și spălați-vă mâinile și picioarele înaintea Mea, astfel încât să vă pot face curați” (Doctrină și legăminte 88:74). O parte a acestei pregătiri include ținerea legămintelor pe care le-ați făcut la botez și în templu (dacă v-ați primit înzestrarea în templu).

3.2.1

Legămintele din templu (dacă sunteți înzestrat)

Ținerea legămintelor din templu vă va da putere și vă va ajuta să deveniți mai asemănător Salvatorului. Aceste legăminte includ:

  • legea supunerii;

  • legea sacrificiului;

  • legea Evangheliei lui Isus Hristos;

  • legea castității;

  • legea consacrării.

    (Vedeți Manual general, 27.2.)

Chiar dacă nu există un templu aproape de dumneavoastră, rămâneți demn de a intra în templu. Rugați-vă episcopul și președintele de țăruș să aibă cu dumneavoastră un interviu pentru recomandarea pentru templu înainte ca recomandarea actuală să vă expire.

Purtarea veșmântului primit în templu este privilegiul sacru al celor care au făcut legăminte cu Domnul asociate înzestrării. Pentru îndrumări privind purtarea veșmântului, vedeți Manual general, 38.5.5.

3.2.2

Slujirea și preaslăvirea în templu

Dacă este un templu în apropiere, sunteți încurajat să mergeți la templu, în calitate de membru care participă la rânduielile din templu, pe parcursul misiunii dumneavoastră. Slujirea în calitate de membru care participă la rânduielile din templu poate fi, de asemenea, una dintre ocaziile dumneavoastră de slujire desemnate.

Participarea la rânduielile din templu vă va îmbunătăți experiența misionară. Coordonați-o cu celelalte însărcinări pe care le aveți în calitate de misionar. Când slujiți în templu, îndepliniți-vă însărcinarea dând dovadă de demnitate, respect și pioșenie.

Când mergeți la templu, amintiți-vă următoarele:

  • dacă sunteți chemat de președinția templului să slujiți în calitate de lucrător care înfăptuiește rânduieli, veți sluji în templu așa cum sunteți îndrumat de aceasta;

  • puteți participa la oricare dintre rânduielile înfăptuite în templu, dar nu să acționați ca înlocuitor pentru un soț sau o soție în cadrul unei ceremonii de pecetluire. Aceasta se cere pentru a evita interpretarea greșită a sentimentelor spirituale ca fiind sentimente romantice;

  • nu aduceți aparate foto, telefoane mobile sau materiale de citit (inclusiv binecuvântări patriarhale) pentru a le folosi în interiorul templului;

  • nu vă adunați ca misionari și nu îngenuncheați în rugăciune în camera celestială;

  • ducând nume ale membrilor familiei la templu, puteți ajuta la adunarea lui Israel de partea cealaltă a vălului și la îmbunătățirea experienței dumneavoastră din templu.

3.3

Legea castității

O parte importantă a faptului de a fi demni de a intra în templu este să ne supunem legii castității. Faceți tot ce puteți pentru a vă proteja de ispita sexuală care ar putea duce la încălcarea legămintelor sacre pe care le-ați făcut. Faptul de a face lucruri prin care încălcați legea castității poate chiar să ducă la acuzații penale în unele zone.

Evitați orice gând sau faptă care v-ar separa de Spirit. Aceasta include, dar nu se limitează la adulter; curvie; activitate de natură sexuală între persoane de același sex; sex oral; trezirea de sentimente sexuale; atingerea nepotrivită; trimiterea sau primirea de mesaje, fotografii sau prezentări video care sunt de natură imorală sau sexuală; onanismul; și vizionarea sau folosirea pornografiei. Pentru mai multe informații, vedeți Pentru întărirea tineretului – Îndrumar pentru a face alegeri, „Trupul vostru este sacru”.

Dacă vă este greu să respectați aceste standarde, cereți ajutorul Tatălui Ceresc și discutați imediat cu episcopul sau președintele dumneavoastră de țăruș.

3.3.1

Evitarea pornografiei

Există multe forme de pornografie. Planificarea din timp și facerea de alegeri drepte vă pot ajuta să evitați pornografia. Dacă vedeți pornografie, uitați-vă la altceva, închideți dispozitivul sau ieșiți din acea situație.

Folosiți sugestiile de mai jos pentru a vă ajuta să evitați pornografia:

  • evitați site-urile, materialele și locurile în care aveți șanse să auziți, să citiți sau să vedeți materiale care sugerează pornografie; contactați sfătuitorii misionarilor care deservesc desemnați dumneavoastră dacă vi se dă materiale necorespunzătoare în locurile în care aveți însărcinări de slujire;

  • învățați să recunoașteți momentele în care sunteți cel mai ispitit să folosiți mijloacele tehnice în mod necorespunzător, cum ar fi atunci când sunteți obosit sau plictisit;

  • faceți un plan cu ceea ce veți face în schimb în acele momente. Sfătuitorii misionarilor care deservesc desemnați dumneavoastră vă pot ajuta.

  • Recitiți des secțiunile „Folosește mijloacele tehnice în mod neprihănit” și „Urmează măsurile de siguranță necesare folosirii mijloacelor tehnice” din capitolul 2 din Predicați Evanghelia Mea.

Puteți găsi, de asemenea, informații la ChurchofJesusChrist.org/study/life-help/pornography.

Oricine caută să evite sau să biruiască pornografia poate găsi ajutor și vindecare prin ispășirea lui Isus Hristos. Dacă întâmpinați greutăți, vorbiți cu episcopul sau președintele dumneavoastră de țăruș. El vă va oferi sfaturi și sprijin pline de dragoste.

3.4

Onestitatea

Ni s-a poruncit să fim onești. Demnitatea de a intra în templu include faptul de a fi onești în toate relațiile cu alții. A fi onest include:

  • să spuneți adevărul, în special episcopului, președintelui de țăruș, sfătuitorilor misionarilor care deservesc desemnați dumneavoastră și președintelui dumneavoastră de misiune cu privire la conduita, mărturia, obiceiurile de muncă și sănătatea emoțională și fizică ale dumneavoastră;

  • să oferiți rapoarte corecte despre slujirea dumneavoastră și modul în care v-ați petrecut timpul de-a lungul săptămânii;

  • să fiți demn de încredere și să nu oferiți niciodată un raport fals sau informații false despre vreo persoană sau despre propria însărcinare de slujire;

  • să respectați pe alții neîmprumutând, neluând sau nefolosind obiectele personale ale cuiva (cum ar fi haine, cărți, dispozitive electronice și bijuterii) fără permisiune.

3.5

Interacțiunea cu alții

Salvatorul ne-a învățat: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu” (Ioan 15:12). Alegeți să urmați exemplul Salvatorului și să acționați în moduri politicoase, sigure și potrivite situației.

3.5.1

Standarde generale pentru interacțiunea cu familia și prietenii

Fiți o sursă de tărie și un exemplu bun pentru familia și prietenii dumneavoastră. Împărtășiți experiențe înălțătoare și ceea ce învățați din experiențele dumneavoastră din misiune.

Este posibil ca membrii familiei să fie nevoiți să vă ajute în legătură cu nevoile fizice și emoționale, cu transportul sau în alte moduri pentru ca dumneavoastră să slujiți cu succes. În timpul slujirii dumneavoastră în misiune, vor exista unele modificări în viața de familie. Dumneavoastră și familia dumneavoastră va trebui să faceți unele sacrificii pentru a vă asigura că aveți cea mai însemnată și productivă experiență posibilă în misiune.

3.5.2

Standarde generale privind interacțiunea cu adulții

Clădiți relații pline de încredere și pline de însemnătate cu cei cărora le slujiți. Fiți profesionist și bun. Respectați următoarele standarde:

  • evitați situațiile care ar putea deveni periculoase din punct de vedere fizic sau spiritual sau care ar putea fi înțelese greșit;

  • nu ieșiți la întâlniri, nu participați la activități de dans, nu flirtați sau nu vă asociați în mod necorespunzător cu nimeni. Aveți grijă să nu participați la nicio activitate sau să nu aveți niciun comportament care ar putea fi interpretat greșit ca fiind flirt sau care ar putea arăta ca ieșitul la întâlniri;

  • păstrați-vă limbajul demn. Evitați să folosiți argoul. Folosiți moduri de adresare corespunzătoare când vă adresați altora. De exemplu, folosiți titulatura de „vârstnic” sau „soră” când faceți referire la alți misionari și la sfătuitorii misionarilor care deservesc. Acest lucru dă dovadă de respect față de chemările lor;

3.5.3

Standarde generale privind interacțiunea cu copiii și adulții vulnerabili

Pentru siguranța dumneavoastră, precum și pentru siguranța copiilor și a adulților vulnerabili, respectați cu strictețe următoarele standarde când lucrați cu acești oameni:

  • nu rămâneți niciodată singur cu copii sau adulți vulnerabili în nicio situație;

  • nu aveți grijă de copii, nu îi îmbrăcați, nu le administrați medicamente și nu vă îngrijiți de igiena lor personală;

  • slujiți-le doar în prezența unui alt adult responsabil. Urmați protocoalele de siguranță ale Bisericii sau ale organizației caritabile pentru care slujiți;

  • dacă veți lucra cu ei într-o organizație caritabilă, va trebui, mai întâi, să completați o verificare a mediului din care proveniți.

Adulții vulnerabili sunt oameni cu deficiențe mintale sau fizice care le afectează în mod considerabil capacitatea de a înțelege situații și de a se proteja de abuz, neglijare sau exploatare. Expresia adulți vulnerabili se aplică și refugiaților care s-ar putea să nu înțeleagă diferențele de limbă sau culturale.

3.5.4

Standarde generale privind interacțiunea cu misionarii care propovăduiesc

În cadrul conferințelor de zonă și în alte împrejurări, veți interacționa cu misionari care propovăduiesc, după cum sunteți îndrumat de președintele dumneavoastră de misiune. Interacțiunile cu misionarii care propovăduiesc vor fi o binecuvântare pentru dumneavoastră și, la rândul dumneavoastră, veți fi o binecuvântare pentru ei.

În calitate de misionar care deservește, puteți însoți misionarii care propovăduiesc în vizite de propovăduire. Când vă alăturați vizitelor de propovăduire, purtați-vă ecusonul și respectați standardele cu privire la îmbrăcăminte pentru misionarii care propovăduiesc. În cazul în care călătoriți cu același vehicul, evitați să ascultați muzică și să vizionați materiale media care nu sunt în armonie cu standardele pentru misionarii care propovăduiesc.

3.5.5

Ieșitul la întâlniri

În calitate de misionar, nu puteți să ieșiți la întâlniri sau să flirtați. Sunteți încurajat să participați la activități ale tinerilor adulți necăsătoriți (TAN), dar nu trebuie să participați la seri de dans. Aveți grijă să nu participați la nicio activitate sau să nu aveți niciun comportament care ar putea fi interpretat greșit ca fiind flirt sau o întâlnire romantică.

3.5.6

Purtarea ecusonului de misionar

Este o onoare și un privilegiu să purtați ecusonul de misionar. Purtați-l întotdeauna în timp ce călătoriți către sau de la însărcinarea dumneavoastră misionară, la însărcinările misionare, când vă alăturați vizitelor de propovăduire și la adunările Bisericii.

Însărcinările misionare includ adunările și conferințele misionarilor, timpul în care vă slujiți membrii familiei și Biserica și îndepliniți de acasă însărcinările caritabile. Dacă aveți întrebări despre când să purtați ecusonul de misionar, adresați-le sfătuitorilor misionarilor care deservesc desemnați dumneavoastră.

3.5.7

Locuind acasă

Misionarii tineri care deservesc locuiesc acasă. În Predicați Evanghelia Mea citim: „Evanghelia lui Isus Hristos ne ajută să stabilim relații de familie mai puternice. Căminul este cel mai bun loc în care să se propovăduiască și să se învețe principiile Evangheliei. Un cămin întemeiat pe principiile Evangheliei va fi un loc de refugiu și siguranță. Va fi un loc în care Spiritul Domnului va putea sălășlui” (capitolul 3).

În scrisoarea dumneavoastră de chemare, ați fost desemnat să slujiți în calitate de misionar care deservește în comunitatea locală, slujind asemenea lui Hristos, în timp ce locuiți acasă. Folosiți această ocazie specială pentru a-i întări și a le sluji celor din căminul dumneavoastră și pentru a-i ajuta să se apropie mai mult de Isus Hristos.

3.5.8

Locul de muncă și educația

Locul de muncă și educația – fie cu normă întreagă, fie cu jumătate de normă – nu fac parte dintr-o misiune de deservire cu normă întreagă. Trebuie să vă dedicați timpul, talentele, energia și resursele financiare misiunii dumneavoastră. Acest lucru face parte din legea consacrării, față de care ați făcut legământ să vă supuneți în cadrul înzestrării din templu.

Sunteți încurajat să participați la clase și activități ale institutului, cu excepția activităților de dans și ieșit la întâlniri. Dacă doriți, puteți să vă înscrieți și în programul BYU PathwayConnect.

3.5.9

Îndrumări pentru desfășurarea activităților în deplină siguranță

Îndrumările privind desfășurarea în siguranță a activităților care sunt valabile pentru tinerii adulți necăsătoriți sunt valabile și pentru dumneavoastră în calitate de misionar care deservește. Există restricții privind activitățile care implică șederea peste noapte, vizitele la templu în afara districtului templului desemnat și călătoriile pe distanțe lungi. Pentru orice excepție, discutați cu sfătuitorii misionarilor care deservesc desemnați dumneavoastră, cu președintele de misiune și cu președintele dumneavoastră de țăruș.

3.6

Recreerea și divertismentul

Alegeți activități care înalță spiritual, sunt bune pentru buna dumneavoastră stare spirituală și emoțională și vă ajută să vă relaxați. Faceți exerciții fizice și fiți activ pentru a vă menține trupul și mintea apte pentru slujire. Evitați activitățile recreative care ar putea provoca răni sau o oboseală extremă.

3.6.1

Jocuri, filme și televiziune

Activitățile din timpul orelor în care nu sunteți la o însărcinare de slujire, cum ar fi jocuri video, filme și emisiuni de televiziune potrivite, sunt acceptate cu aprobarea sfătuitorilor misionarilor care deservesc desemnați dumneavoastră.

Misiunea dumneavoastră vă oferă ocazia de a vă dezvolta obiceiuri neprihănite. Este imperativ să nu ascultați, să nu vizionați sau să participați la activități sau prezentări media care vă distrag atenția de la influența Spiritului în viața dumneavoastră și de la scopul dumneavoastră în calitate de misionar. Nu uitați că ați fost pus deoparte ca misionar cu timp deplin. Străduiți-vă să vă aliniați comportamentul la natura sacră a chemării dumneavoastră.

Când vă începeți slujirea în misiune, stabiliți obiective și faceți planuri pentru a vă asigura că obiceiurile dumneavoastră privind media sunt în concordanță cu faptul de a fi ucenic al lui Isus Hristos. Continuați să stabiliți aceste obiective și să faceți planuri de-a lungul misiunii dumneavoastră. Sfătuitorii misionarilor care deservesc desemnați dumneavoastră vă vor trece în revistă cu regularitate obiectivele și vă vor ajuta să faceți planuri legate de folosirea mediei. O întrebare importantă pe care trebuie să v-o adresați este: „Ar putea această [activitate, acest film, această muzică etc.] să mă împiedice să am influența Spiritului în viața mea?”.

3.6.2

Prezența în episcopie și la institut

În timpul slujirii dumneavoastră ca misionar, înregistrările calității dumneavoastră de membru rămân în episcopia dumneavoastră de acasă. Cu aprobarea episcopului dumneavoastră, puteți participa la episcopia pentru tineri adulți necăsătoriți (TAN) din zona dumneavoastră.

Sunteți încurajat să participați la clasele și activitățile institutului. Puteți participa, de asemenea, la activități pentru tineri adulți necăsătoriți sponsorizate de episcopia sau țărușul dumneavoastră, cum ar fi activități de tip seară în cămin, călătorii la templu, adunări de devoțiune, jocuri și picnicuri. Totuși, nu aveți voie să participați la seri de dans sau la activități care implică ieșitul la întâlniri.

3.6.3

Activitățile culturale și recreative

Aduceți-vă aminte, sunteți misionar. Activitățile dumneavoastră trebuie să fie mereu sănătoase, înălțătoare și în acord cu standardele din acest manual. Acestea trebuie să fie în concordanță cu chemarea dumneavoastră de a fi un reprezentant al lui Isus Hristos.

Fiți întotdeauna în siguranță și folosiți buna judecată când participați la activități recreaționale. În timpul misiunii dumneavoastră, nu trebuie să participați la activități care implică un risc mai ridicat decât cel obișnuit.

Dacă aveți aprobarea sfătuitorilor misionarilor care deservesc desemnați dumneavoastră sau a președintelui dumneavoastră de misiune, puteți participa la adunări sociale cu alți misionari care deservesc când nu sunteți la însărcinările dumneavoastră de slujire. Aceste activități trebuie să respecte standardele din acest manual. Ele nu trebuie ținute niciodată peste noapte.

Scopul misiunii dumneavoastră este de a sluji. Dar, pot fi situații în care este potrivit să plecați în vacanță cu familia. Discutați din timp despre vacanțele cu familia cu sfătuitorii misionarilor care deservesc desemnați dumneavoastră și obțineți aprobarea președintelui dumneavoastră de misiune. Întocmiți un plan cu acești conducători pentru a vă îmbunătăți experiența misionară și a vă îndeplini scopul de misionar în timp ce sunteți în vacanță cu familia.

3.6.4

Muzica

Ascultați muzică în acord cu chemarea dumneavoastră sacră. Muzica trebuie să invite Spiritul, să vă ajute să vă concentrați asupra lucrării și să vă îndrume gândurile și sentimentele către Salvator.

Nu ascultați muzică ce încurajează imoralitatea, promovează violența sau folosește un limbaj ofensator. Evitați muzica ce vă diminuează sensibilitatea spirituală prin ritm, instrumentație, volum, versuri sau intensitate.

3.6.5

Echipamentele electronice și calculatoarele

Domnul v-a încredințat mijloacele tehnice pentru a vă ajuta să realizați lucrarea Sa. „Misiunea [dumneavoastră] este o ocazie minunată de a învăța să [folosiți] mijloacele tehnice în mod înțelept.” (Predicați Evanghelia Mea, capitolul 2.)

Folosirea cu înțelepciune și în mod neprihănit a mijloacelor tehnice vă poate ajuta să vă îndepliniți scopul de misionar și să folosiți timpul în mod eficient. Mijloacele tehnice vă pot îmbunătăți studiul Evangheliei și al scripturilor și vă poate ajuta să stabiliți obiective și să faceți planuri. Vă poate ajuta, de asemenea, să evitați materiale necorespunzătoare.

Urmați Spiritul în legătură cu momentul și modul în care să folosiți mijloacele tehnice în moduri care vor ajuta la întărirea credinței dumneavoastră în Isus Hristos și credinței celor cărora le slujiți.

Evitați orice lucru vulgar, imoral, violent sau pornografic.

Utilizați dispozitivul cu un scop precis. Evitați să vă utilizați telefonul mobil în scopuri personale în timpul orelor alocate însărcinărilor de slujire.

3.6.6

Rețele de socializare

Rețelele de socializare (și platformele asociate) pot fi un mod eficient de a împărtăși cum Îl urmați pe Salvator în calitate de misionar. Ceea ce publicați despre activități care nu sunt misionare trebuie să reflecte demnitatea chemării dumneavoastră în misiune.

Alegeți cu înțelepciune când folosiți rețelele de socializare. Tot ceea ce citiți, ascultați sau vizionați are efect asupra dumneavoastră. Selectați doar media care vă înalță spiritual.

Păziți-vă siguranța și siguranța altora fiind atent la informațiile și fotografiile personale pe care le împărtășiți prin intermediul mijloacelor tehnice. Când folosiți rețele de socializare pentru a vă îndeplini scopul de misionar:

  • nu folosiți titulatura de „vârstnic” sau „soră” în numele contului dumneavoastră;

  • nu comunicați nimic prin internet sau prin mesaje text care nu este potrivit a fi împărtășit în persoană;

  • nu împărtășiți opinii politice;

  • nu sugerați că mesajele pe care le publicați sunt comunicări oficiale ale Bisericii.

Asigurați-vă că vă supuneți legilor care guvernează distribuirea de muzică, filme și de alte articole cu drepturi de autor.

Aveți grijă să nu petreceți prea mult timp folosind internetul, un dispozitiv mobil sau alte mijloace media. Acest lucru vă poate împiedica să participați la activități care vă ajută să vă îndepliniți scopul de misionar și să vă îndepliniți însărcinările în calitate de misionar care deservește.

Dacă nu sunteți sigur că este potrivit să urmăriți sau să ascultați ceva, vorbiți cu părinții sau tutorele, episcopul sau sfătuitorii misionarilor care deservesc desemnați dumneavoastră. De asemenea, Duhul Sfânt vă va îndruma și vă va da tăria de a face alegeri corecte.

3.7

Excepții de la reguli

Dacă simțiți că trebuie făcută o excepție de la standardele din acest manual, discutați despre aceasta cu sfătuitorii misionarilor care deservesc desemnați dumneavoastră. Este posibil ca unele excepții să necesite aprobare din partea președintelui dumneavoastră de misiune sau din partea Departamentului Misionari.

3.8

Comunicarea cu conducători misiunii, sfătuitorii misionarilor care deservesc desemnați dumneavoastră, conducătorii preoției și supervizorii locului de slujire

Slujirea în calitate de misionar include responsabilitatea de a răspunde în fața Domnului și a conducătorilor dumneavoastră. Faceți acest lucru trimițând, cu regularitate, rapoarte despre munca misionară, inclusiv un e-mail săptămânal sfătuitorilor misionarilor care deservesc desemnați dumneavoastră. Aceste rapoarte se pot referi la:

  • însărcinările și programul dumneavoastră în calitate de misionar;

  • buna dumneavoastră stare fizică și emoțională;

  • experiențele dumneavoastră spirituale și dezvoltarea dumneavoastră;

  • succesele și încercările dumneavoastră recente.

Înștiințați-i pe supervizorul dumneavoastră de la locul de slujire și pe sfătuitorii misionarilor care deservesc desemnați dumneavoastră ori de câte ori nu veți putea să participați la însărcinarea dumneavoastră de slujire. Această comunicare trebuie să aibă loc cu mult timp înainte, dacă este posibil.

În timpul misiunii dumneavoastră, folosiți contul de e-mail care v-a fost desemnat în calitate de misionar în locul conturilor personale.