Principiile preoției

Isus Hristos deține toate cheile preoției. Sub îndrumarea Sa, chei ale preoției sunt date bărbaților pentru a le folosi în chemări concrete în vederea realizării lucrării lui Dumnezeu, așa cum este explicat mai jos.

Domnul a conferit fiecărui apostol al Său toate cheile care aparțin împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Apostolul în viață cu cea mai mare vechime în acest oficiu, președintele Bisericii, este singurul om de pe pământ autorizat să exercite toate aceste chei ale preoției (vedeți Doctrină și legăminte 81:1-2; 107:64-67, 91-92; 132:7).

Sub îndrumarea președintelui Bisericii, următorilor conducători locali ai preoției le sunt date chei, pentru ca ei să poată prezida în domeniile lor de responsabilitate:

• președinții de țăruși și cei de districte;

• episcopii și președinții de ramuri;

• președinții cvorumurilor Preoției lui Melhisedec și cei ai cvorumurilor Preoției aaronice;

• președinții de temple;

• președinții de misiuni și președinții centrelor de pregătire a misionarilor;

• președinții locurilor istorice ale Bisericii.

Acești conducători primesc chei ale preoției când sunt puși deoparte în chemările lor.

Celorlalți nu le sunt date chei ale preoției, nici consilierilor conducătorilor locali ai preoției și nici președinților organizațiilor Bisericii. Acestor conducători li se dă autoritate delegată când sunt puși deoparte și când primesc însărcinări sub îndrumarea celor care dețin chei ale preoției. Președinții organizațiilor Bisericii prezidează sub îndrumarea celor care dețin chei ale preoției (vedeți 4.2.4).

Cheile preoției asigură faptul că lucrarea lui Dumnezeu de salvare și exaltare este realizată în mod ordonat (vedeți Doctrină și legăminte 42:11; 132:8). Cei care dețin chei ale preoției îndrumă lucrarea Domnului în domeniile lor de responsabilitate. Această autoritate de a prezida este valabilă numai pentru responsabilitățile concrete ale chemării conducătorului respectiv. Când conducătorii preoției sunt eliberați din chemările lor, ei nu mai dețin aceste chei.

Toți cei care slujesc în cadrul Bisericii sunt puși deoparte sau desemnați sub îndrumarea celui care deține chei ale preoției.

Când membrii Bisericii sunt puși deoparte sub îndrumarea celor care dețin chei ale preoției, li se oferă autoritate de la Dumnezeu de a acționa în acea chemare. De exemplu:

• unei femei care este chemată și pusă deoparte de episcop în calitate de președintă a Societății de Alinare la nivel de episcopie îi este dată autoritate pentru a îndruma lucrarea Societății de Alinare în cadrul episcopiei;

• unui bărbat sau unei femei care este chemat/chemată și pus/pusă deoparte de un membru al episcopatului în calitate de învățător/învățătoare la Societatea Primară îi este dată autoritate pentru a învăța copiii de la Societatea Primară din cadrul episcopiei.

Toți cei care sunt chemați și puși deoparte slujesc sub îndrumarea celor care prezidează asupra lor (vedeți 3.4.1.2).

Când membrii Bisericii sunt eliberați dintr-o chemare, ei nu mai au autoritatea corespunzătoare chemării respective.

Pentru mai multe informații despre punerea deoparte a membrilor în chemări în cadrul Bisericii, vedeți 18.11.

Conducătorii care prezidează ai Bisericii pot delega autoritate prin desemnare. Când bărbați și femei primesc aceste desemnări, li se dă autoritate de la Dumnezeu pentru a acționa. De exemplu:

• Prima Președinție și Cvorumul celor Doisprezece Apostoli deleagă autoritate Celor Șaptezeci care sunt desemnați să slujească în zone și să prezideze conferințe de țăruși;

• președinții de misiuni deleagă autoritate misionarilor desemnați și misionarelor desemnate să conducă și să instruiască alți misionari;

• autoritate le este delegată membrilor Bisericii pentru a sluji în calitate de frați care păstoresc și de surori care păstoresc. Acest lucru are loc când sunt desemnați, sub îndrumarea episcopului, de președintele cvorumului vârstnicilor sau de președinta Societății de Alinare.

Autoritatea care este delegată prin desemnare este limitată la responsabilitățile concrete și durata însărcinării.

Pentru mai multe informații despre desemnarea prin delegare, vedeți 4.2.5.

Primind rânduiala botezului, copiii lui Dumnezeu intră într-o relație de legământ cu El, care duce spre viața eternă (vedeți 2 Nefi 31:17-18). Cei care sunt botezați fac legământ că sunt dornici să ia asupra lor numele lui Isus Hristos, să țină poruncile lui Dumnezeu și să-I slujească până la sfârșit (vedeți 2 Nefi 31:7, 13-14; Mosia 18:10; Moroni 6:3; Doctrină și legăminte 20:37).

Botezul cu apă trebuie să fie urmat de așezarea mâinilor pentru darul Duhului Sfânt.

Salvatorul a explicat: „Dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). De aceea, botezul cu apă este urmat de confirmare și primirea darului Duhului Sfânt prin așezarea mâinilor (vedeți Doctrină și legăminte 20:41). În cadrul acestei rânduieli, persoanele sunt confirmate membre ale Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă și sunt instruite să-L primească pe Duhul Sfânt.

Pe măsură ce membrii își exercită credința în Isus Hristos, se pocăiesc și se străduiesc să țină legământul făcut la botez, ei primesc însoțirea Duhului Sfânt (vedeți Mosia 18:10). Duhul Sfânt îi poate îndruma, călăuzi și purifica de păcat pe parcursul vieții lor și îi poate ajuta să devină mai asemănători Tatălui Ceresc și lui Isus Hristos (vedeți 2 Nefi 32:5; 3 Nefi 12:48; 27:20). Ei sunt pe „[calea] strâmtă și îngustă care duce până la viața veșnică” (2 Nefi 31:18).

Toate binecuvântările eterne ale lui Dumnezeu sunt disponibile copiilor Săi – fiice și fii – prin Isus Hristos și rânduielile și legămintele necesare salvării și exaltării (vedeți 3.5.3). Conferirea Preoției lui Melhisedec și rânduirea la un oficiu este o rânduială necesară bărbaților pentru a primi plenitudinea acestor binecuvântări.

Un bărbat care primește Preoția lui Melhisedec face legământ să fie credincios și să-și îndeplinească cu credință și sârguință chemarea și responsabilitățile preoției (vedeți Doctrină și legăminte 84:33). Dumnezeu promite prin jurământ că cei care onorează acest legământ vor fi sfințiți de Spirit și vor primi tot ceea ce are Tatăl (vedeți Doctrină și legăminte 84:33-40; vedeți, de asemenea, Ghid pentru scripturi, „Jurământul și legământul preoției”, Biblioteca Evangheliei).

Deținătorii preoției au chemarea și responsabilitatea sacre de a-L reprezenta pe Domnul, ajutându-i pe alții să vină la El și administrând rânduielile și legămintele necesare salvării și exaltării (vedeți Alma 13:1-3, 6, 16).

Membrii Bisericii care-și primesc înzestrarea în templu fac legământ:

• să trăiască potrivit legii supunerii;

• să se supună legii sacrificiului;

• să se supună legii Evangheliei lui Isus Hristos;

• să țină legea castității;

• să țină legea consacrării.

Ca parte a rânduielii de înzestrare, persoana este instruită să poarte veșmântul Sfintei Preoții de-a lungul vieții sale. Ținerea legămintelor făcute în cadrul înzestrării include privilegiul sacru de a purta veșmântul din templu (vedeți 26.4.2).

Binecuvântările asociate primirii și ținerii legămintelor făcute în cadrul înzestrării includ o cunoaștere mai mare despre Dumnezeu și planul Său, protecție divină și puterea Divinității. (Vedeți Doctrină și legăminte 38:32; 84:19-21; 109:22; vedeți, de asemenea, secțiunea 27.2 în acest manual.)

În cadrul rânduielii de pecetluire, un bărbat și o femeie fac legământ cu Dumnezeu și unul cu celălalt. Ei fac legământ și promit să se primească unul pe celălalt ca soț și soție, să se sfătuiască și să lucreze împreună cu dragoste și în neprihănire și să-și îndeplinească rolurile desemnate de Divinitate, de soț și soție, de tată și mamă.

Bărbatul și femeia care sunt credincioși acestui legământ sunt uniți ca soț și soție pentru toată eternitatea. Cuplul are pecetluite asupra lor, prin credincioșia lor, toate binecuvântările legământului nepieritor al lui Dumnezeu, dintre care cea mai mare este exaltarea alături de posteritate în eternitate (vedeți Doctrină și legăminte 132:19-20; vedeți, de asemenea, 66:2; 131:1-4; și 27.3 și 38.4 din acest manual).