„Adunarea la Ohio”, Povestiri din Doctrină și legăminte (2024)
„Adunarea la Ohio”, Povestiri din Doctrină și legăminte
Decembrie 1830-mai 1831
Adunarea la Ohio
Credința lui Lucy Smith și un miracol
În Ohio, din ce în ce mai mulți oameni se alăturau Bisericii. Domnul i-a spus lui Joseph Smith că sfinții care trăiau în alte locuri trebuiau să se adune în Ohio. Avea să fie o călătorie lungă. Dar Domnul a promis că, după ce se vor aduna, El avea să-i învețe pe sfinți legea Sa și să-i binecuvânteze cu puterea de a face lucrarea Sa.
Doctrină și legăminte 37; 38:32; Saints, 1:109-110
Mama lui Joseph, Lucy, și un grup de aproximativ 80 de membri ai Bisericii și-au părăsit casele din New York și s-au mutat în Ohio. S-au urcat într-o barcă care urma să-i ducă o parte din drum. După ce au călătorit câteva zile, barca a trebuit să se oprească. Gheața groasă din apă le bloca drumul.
Saints, 1:121-122
Sfinții au fost nevoiți să aștepte ca gheața să se spargă. Erau obosiți, flămânzi, uzi și le era frig.
Saints, 1:122
Era greu să aștepți. Unii dintre sfinți au început să se certe între ei.
Saints, 1:122
Lui Lucy nu-i plăcea să-i audă pe sfinți certându-se. Știa că trebuia să spună ceva. „Unde vă este credința?”, a întrebat ea. Lucy le-a spus sfinților că, dacă se rugau lui Dumnezeu, El avea să spargă gheața pentru ca ei să-și poată continua călătoria.
Saints, 1:122-123
Deodată, au auzit un zgomot ca de tunet în timp ce gheața se spărgea. S-a deschis o cărare prin gheață, suficient de largă pentru ca barca lor să poată trece.
Saints, 1:123
Sfinții au fost surprinși și recunoscători. Ei s-au adunat să se roage și să-I mulțumească Tatălui Ceresc. Barca lor a călătorit în siguranță spre Ohio.
Saints, 1:123
Când sfinții au ajuns în Ohio, membrii Bisericii de acolo i-au primit cu căldură și i-au ajutat să găsească locuri în care să locuiască. Domnul Și-a ținut promisiunea de a-i învăța legea Sa și de a le da putere să facă lucrarea Sa.
Doctrină și legăminte 42; Saints, 1:126