Vino și urmează-Mă
17-23 august, „Domnul este Păstorul meu”, Psalmii 1-2; 8; 19-33; 40; 46


„17-23 august, «Domnul este Păstorul meu», Psalmii 1-2; 8; 19-33; 40; 46”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică, Vechiul Testament, 2026 (2026)

„17-23 august, «Domnul este Păstorul meu»”, Vino și urmează-Mă, Vechiul Testament, 2026

Isus conducând oi.

The Lord Is My Shepherd (Domnul este Păstorul meu), de Yongsung Kim. Ilustrație prin amabilitatea havenlight.com.

17-23 august, „Domnul este Păstorul meu”

Psalmii 1-2; 8; 19-33; 4046

Nu știm cu certitudine cine a scris Psalmii. Unii i-au fost atribuiți împăratului David, dar, în cazul majorității dintre ei, autorii rămân anonimi. Cu toate acestea, după ce citim Psalmii, simțim ca și cum le-am cunoaște inimile psalmiștilor, chiar dacă nu le cunoaștem numele. Știm că Psalmii au fost o parte importantă a preaslăvirii printre israeliți și știm că Salvatorul i-a citat deseori. În Psalmii, ni se deschide o fereastră spre sufletul poporului din vechime al lui Dumnezeu. Vedem ce au simțit ei față de Dumnezeu, pentru ce erau îngrijorați și cum au găsit pace. În calitate de credincioși din zilele noastre, în întreaga lume, noi încă folosim aceste cuvinte pentru a-L preaslăvi pe Dumnezeu. Este aproape ca și cum autorii cărții Psalmii au avut o fereastră către sufletul nostru, deoarece au exprimat ce simțim față de Dumnezeu, ce ne îngrijorează și cum găsim pace.

Pentru o prezentare generală a cărții Psalmii, vedeți „Psalm” în Ghid pentru scripturi.

Icon indicând studiu.

Idei pentru învățarea acasă și la biserică

Psalmii 1; 23; 26-2846

„Mă încred în Domnul.”

În timp ce citiți Psalmii, este posibil să observați cât de des își exprimă autorii teama, tristețea sau neliniștea. Astfel de sentimente sunt normale, chiar și pentru oamenii care au credință. Dar ceea ce face ca Psalmii să ne inspire este că aceștia oferă soluții care inspiră, inclusiv încrederea deplină în Domnul. În timp ce citiți Psalmii 1; 23; 26-2846, notați:

  • invitații de a avea încredere în Domnul;

  • cuvinte care Îl descriu;

  • cuvinte care descriu pacea, tăria și alte binecuvântări pe care El le oferă;

  • cuvinte care descriu persoane care se încred în El.

De asemenea, urmăriți metaforele și simbolurile vii pe care le folosesc psalmii pentru a ne învăța despre Salvator. De exemplu, în Psalmii 23, ce ne aduc aminte expresii precum „mă paște în pășuni verzi” sau „ape de odihnă” (versetul 2)? Ce ar putea simboliza „toiagul” și „nuiaua” care ne mângâie (versetul 4)? Ce înseamnă că „paharul” nostru este plin de dă peste el (versetul 5)?

Psalmii 222

Isus Hristos este Mesia Cel promis.

Mai mulți psalmi fac referire la viața muritoare a lui Isus Hristos. Și creștinii din vremurile Noului Testament au văzut aceste legături. Puteți citi referințele scripturale de mai jos. Căutați legături între cuvintele din acești psalmi și viața Salvatorului.

  • Psalmii 2:1-3 și Faptele apostolilor 4:24-28

  • Psalmii 2:7 și Faptele apostolilor 13:30-33

  • Psalmii 22:1 și Matei 27:45-46

  • Psalmii 22:7-8 și Matei 27:39-43

  • Psalmii 22:16 și Luca 23:32-33

  • Psalmii 22:18 și Matei 27:35

  • Psalmii 31:5 și Luca 23:46

Ce învățați din studierea acestor legături? Ce profeții și promisiuni din scripturi nu au fost încă împlinite? Ce găsiți în aceste promisiuni care vă dă speranță pentru viitor?

Un râu și stânci.

Psalmii 8; 1933

„Bunătatea Domnului umple pământul.”

Faptul de a citi Psalmii 8; 1933 poate să vă inspire să cugetați asupra numeroaselor creații minunate ale Domnului. Fiți atenți la sentimentele dumneavoastră în timp ce faceți acest lucru. Puteți, de asemenea, să cântați sau să cugetați asupra cuvintelor unui cântec care are legătură cu acești psalmi, cum ar fi „Măreț, Tu ești” (Imnuri, p. 48). În ce mod creațiile Domnului „spun slava lui Dumnezeu” pentru dumneavoastră (Psalmii 19:1)?

Mai jos sunt alte câteva imnuri inspirate din Psalmii.

Folosiți muzica. Președintele Dallin H. Oaks a spus: „Cântarea imnurilor este unul dintre cele mai bune moduri de a ne pune în armonie cu Spiritul Domnului… Muzica sacră are capacitatea unică de a transmite sentimentele noastre pline de dragoste față de Domnul. Acest fel de comunicare este un ajutor minunat pentru preaslăvirea noastră… Imnurile noastre conțin predici doctrinare fără pereche, întrecute doar de scripturi în ceea ce privește veridicitatea și impactul lor poetic” („Worship through Music”, Ensign, nov. 1994, p. 10, 11). Ce imnuri care au legătură cu Psalmii ați putea asculta sau cânta pentru a vă îmbunătăți preaslăvirea în această săptămână?

Psalmii 19:7-1129

Cuvântul Domnului este puternic, „[veselește] inima”.

În Psalmii, cuvinte precum mărturie, legi, poruncă și judecăți se pot referi la cuvântul Domnului. Gândiți-vă la acest lucru în timp ce citiți Psalmii 19:7-11. Ce vă sugerează aceste versete despre cuvântul Domnului? Ce vă învață Psalmii 29 despre glasul Său? Din experiența dumneavoastră, în ce mod se potrivește cuvântul sau glasul Domnului cu aceste descrieri?

Psalmii 24; 26-27

Icon indicând seminar.
Salvatorul mă poate ajuta să fiu pur, astfel încât să pot intra în prezența lui Dumnezeu.

Deoarece templul din Ierusalim era construit pe un munte, expresia „muntele Domnului” (Psalmii 24:3) poate face referire la templu sau la prezența lui Dumnezeu. Cum vă face acest lucru să înțelegeți mai bine Psalmii 24? Ce înseamnă pentru voi să aveți „mâinile nevinovate și inima curată” (versetul 4)? În timp ce citiți Psalmii 26-27, ce altceva învățați despre casa Domnului?

Uneori, putem fi descurajați să auzim că trebuie să fim puri pentru a intra în prezența lui Dumnezeu. La urma urmei, tuturor ne este greu și niciunul dintre noi nu este perfect. Ce speranță găsiți în mesajul vârstnicului David A. Bednar, intitulat „Mâini nevinovate și o inimă curată” (Liahona, nov. 2007, p. 80-83)? Cum puteți folosi mesajul său pentru a ajuta pe cineva care se simte copleșit de dorința de a fi perfect? Gândiți-vă cum puteți primi ajutorul Salvatorului în eforturile dumneavoastră de a avea „mâinile nevinovate și inima curată”.

Vedeți, de asemenea, Bradley R. Wilcox, „A fi demn nu înseamnă a fi fără de cusur”, Liahona, nov. 2021, p. 61-67.

Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistelor Liahona și Pentru întărirea tineretului.

Icon indicând secțiune pentru copii.

Idei pentru a le preda copiilor

Psalmii 23; 27-28; 3246

Domnul îmi oferă pace, tărie și îndrumare.

  • Puteți scrie Domnul este…. Invitați-vă copiii să caute moduri de a completa această expresie folosind versete precum acestea: Psalmii 23:1; 27:1; 28:1; 28:7; 32:7; 46:1. Ce ne învață aceste versete despre cum ne poate ajuta Domnul?

  • Puteți discuta cu copiii dumneavoastră despre ce are nevoie un miel pentru a fi în siguranță și sănătos. Apoi, în timp ce citiți împreună Psalmii 23, ajutați-vă copiii să compare ce face un păstor pentru un miel cu ce face Isus pentru noi. De ce avem nevoie pentru a fi în siguranță și sănătoși din punct de vedere spiritual? Cântați împreună un cântec care le-ar putea oferi idei, cum ar fi „Eu simt dragostea Sa” (Cântece pentru copii, p. 42-43).

Templul Concepción, Chile.

Templul Concepción, Chile.

Psalmii 24:3-4

Pentru a intra în templu, trebuie să avem „mâinile nevinovate și inima curată”.

  • În timp ce citiți împreună Psalmii 24:3, copiii dumneavoastră pot căuta cuvinte care le aduc aminte de templu. Ei pot, de asemenea, să se uite la o fotografie cu un templu. Apoi, puteți citi împreună versetul 4 pentru a afla cine poate intra în templu. Puteți vorbi despre cum se murdăresc mâinile și cum le curățăm. Cum ne murdărim din punct de vedere spiritual? Cum ne ajută Salvatorul să ne curățăm din punct de vedere spiritual?

Psalmii 30:5

Isus Hristos poate transforma tristețea în bucurie.

  • Dacă aveți copii mici, îi puteți invita să mimeze că plâng în timp ce dumneavoastră citiți din Psalmii 30:5: „Seara vine plânsul”. Apoi, rugați-i să exprime bucurie când dumneavoastră citiți: „Iar dimineața veselia”. Repetați această propoziție de câteva ori.

  • Arătați o ilustrație cu Salvatorul și spuneți-le copiilor ce a făcut El pentru dumneavoastră și vă aduce bucurie. Puteți, de asemenea, să oferiți fiecărui copil ocazia să țină ilustrația și să împărtășească ce a făcut Isus care-i aduce bucurie.

Psalmii 46:10

„[Fiți liniștiți], și să știți că Eu sunt Dumnezeu.”

  • Ajutați-vă copiii să memoreze prima frază din Psalmii 46:10: „[Fiți liniștiți], și să știți că Eu sunt Dumnezeu”. Ce ar putea însemna „[fiți liniștiți]”? Puteți petrece ceva timp exersând faptul de a fi liniștiți. Puteți, de asemenea, să vă împărtășiți unii altora experiențe în care faptul de a fi „[liniștiți]” v-a întărit relația cu Dumnezeu. Ajutați-vă copiii să se gândească la momente din timpul zilei în care pot „[fi liniștiți]” pentru a se simți aproape de Tatăl Ceresc.

Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistei Prietenul.

Salvatorul ținând în brațe un miel.

The Good Shepherd (Păstorul cel Bun), de Eva Timothy.

Pagină cu activități pentru Societatea Primară – Domnul este Păstorul meu.