Tabernacolul și jertfa

Când Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să construiască un tabernacol în tabăra israeliților, El a declarat care este scopul acestuia: „Eu voi locui în mijlocul lor” (Exodul 25:8). În interiorul tabernacolului, prezența lui Dumnezeu era reprezentată de chivotul legământului – o cutie de lemn, acoperită cu aur, conținând consemnarea scrisă a legământului lui Dumnezeu cu poporul Său. Chivotul era păstrat în încăperea cea mai sfântă, cea mai interioară, separată de restul tabernacolului printr-un văl. Acest văl poate simboliza atât separarea noastră de prezența lui Dumnezeu din cauza căderii, cât și drumul nostru înapoi la El – prin intermediul Salvatorului.

În afară de Moise, mai știm despre o singură persoană care putea intra în „locul preasfânt” (Exodul 26:34) – înaltul preot. Ca și ceilalți preoți, el trebuia, mai întâi, să fie spălat și uns și îmbrăcat în veșminte sacre, care simbolizau oficiul pe care-l deținea. O dată pe an, într-o zi numită Ziua Ispășirii, înaltul preot oferea jertfe în numele poporului, înainte de a intra singur în tabernacol. La văl, el ardea tămâie. Fumul parfumat care urca spre cer reprezenta rugăciunile oamenilor înălțate spre Dumnezeu. Apoi, înaltul preot, ducând sânge de la jertfirea unui animal, trecea prin văl și se apropia de tronul lui Dumnezeu, simbolizat de chivotul legământului.

Știind ceea ce știți despre Isus Hristos și rolul Său în planul întocmit de Tatăl Ceresc, puteți înțelege cum ne îndreaptă tabernacolul către Salvator? Asemenea tabernacolului și chivotului din interiorul lui, care reprezentau prezența lui Dumnezeu printre poporul Său, Isus Hristos a fost prezența lui Dumnezeu printre poporul Său. Asemenea înaltului preot, Isus Hristos este Mijlocitorul dintre noi și Dumnezeu Tatăl. El a trecut prin văl pentru a mijloci pentru noi prin virtutea sângelui sacrificiului Său.

Unele aspecte ale tabernacolului lui Israel pot să vă pară familiare, în special dacă ați fost la templu pentru a vă primi rânduielile. Templul este casa Domnului – locuința Sa printre poporul Său. La fel ca locul preasfânt al tabernacolului, camera celestială a templului reprezintă prezența lui Dumnezeu. Pentru a intra, trebuie mai întâi să fim spălați și unși. Purtăm îmbrăcăminte sacră. Facem legăminte. Ne rugăm la un altar de la care rugăciunile urcă la Dumnezeu. Și, în cele din urmă, trecem prin văl pentru a intra în prezența lui Dumnezeu.

Probabil cea mai importantă asemănare între templele moderne și tabernacolul din vechime este că amândouă, dacă sunt înțelese corect, ne întăresc credința în Isus Hristos și ne umplu de recunoștință pentru sacrificiul Său ispășitor. Dumnezeu dorește ca toți copiii Săi să intre în prezența Sa; El dorește „o împărăție de preoți” și preotese (Exodul 19:6). Dar păcatele noastre ne împiedică să obținem acea binecuvântare, deoarece „niciun lucru necurat nu poate locui cu Dumnezeu” (1 Nefi 10:21). Astfel, Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Isus Hristos, „[Marele nostru] Preot al bunurilor viitoare” (Evrei 9:11). El desparte vălul pentru noi și ne împuternicește pe toți oamenii lui Dumnezeu să „ne apropiem… cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare” (Evrei 4:16).

Astăzi, scopul templelor este mai mult decât obținerea exaltării pentru noi înșine. După ce ne primim rânduielile și facem legăminte cu Dumnezeu, putem să stăm în locul strămoșilor noștri și să primim rânduieli pentru ei. Într-un fel, putem deveni asemănători înaltului preot din vechime – și Marelui Preot – deschizând calea către prezența lui Dumnezeu pentru alții.

Principiile ispășirii și reconcilierii sunt propovăduite cu putere în practica din vechime a jertfirii animalelor, care a existat cu mult înainte de legea lui Moise. Adam și Eva au oferit jertfe. Ei au înțeles referirea simbolică a acestora la sacrificiul Salvatorului. Și i-au învățat aceasta pe copiii lor.

Simbolul jertfirii animalelor este posibil să fi fost extrem de tulburător în Ziua Ispășirii, sărbătorită de Israel în vechime („Yom Kippur” în limba ebraică). Nevoia acestei ceremonii anuale a fost exprimată în Leviticul 16:30: „Căci în ziua aceasta se va face ispășire pentru voi, ca să vă curățați: veți fi curățați de toate păcatele voastre înaintea Domnului”. Acest lucru a permis prezenței lui Dumnezeu să rămână printre oameni. Această ispășire era înfăptuită printr-o diversitate de ceremonii. Într-una dintre acestea, un țap era ucis ca ofrandă pentru păcatele oamenilor și înaltul preot ducea sângele țapului în locul preasfânt. Mai târziu, înaltul preot își punea mâinile pe un țap viu și mărturisea păcatele copiilor lui Israel – transferând, în mod simbolic, acele păcate țapului. Țapul era, apoi, alungat din tabăra lui Israel.

În aceste ritualuri, țapii Îl simbolizează pe Isus Hristos luând locul oamenilor păcătoși. Păcatul nu poate fi permis în prezența lui Dumnezeu. Dar, în loc să distrugă sau să alunge păcătoșii, Dumnezeu a oferit o altă cale – un țap avea să fie ucis sau alungat. Și „țapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor” (Leviticul 16:22).

Aceste ritualuri indicau spre calea pe care Dumnezeu a asigurat-o pentru a ne aduce înapoi în prezența Sa – Isus Hristos și ispășirea Sa. Salvatorul „suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui”, chiar „nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:4, 6). El a stat în locul nostru, Și-a dat viața pentru a plăti pentru păcat și, apoi, a biruit moartea prin învierea Sa. Jertfa lui Isus Hristos a fost „o jertfă mare și finală; da, nu jertfa unui om și nici a unui animal”, ci „o jertfă nesfârșită și veșnică” (Alma 34:10). El a fost îndeplinirea tuturor lucrurilor spre care indicau jertfele din vechime.

Din acest motiv, după ce sacrificiul Său a fost făcut, El a spus: „Și voi nu trebuie să mai oferiți pentru Mine vărsare de sânge; da, jertfele… voastre… trebuie să înceteze… Și voi va trebui să-Mi oferiți Mie ca jertfă o inimă frântă și un spirit smerit” (3 Nefi 9:19-20).

Astfel, când găsiți în Vechiul Testament fragmente despre jertfe și despre tabernacol (sau, mai târziu, templu) – și veți găsi o mulțime – amintiți-vă că scopul principal al tuturor acestor lucruri este să vă întărească credința în Mesia, Isus Hristos. Creați o legătură între ceea ce citiți și învățați și preaslăvirea dumneavoastră în casa Sa. Lăsați-vă inima și mintea să se întoarcă spre El. Cugetați asupra a ce a făcut El pentru a vă aduce înapoi în prezența lui Dumnezeu – și asupra a ce veți face pentru a-L urma.