Glasuri ale restaurării

„Dragul meu soț,

Având ocazia să-ți trimit o scrisoare printr-un prieten, voi încerca să scriu, dar nu voi încerca să descriu toate sentimentele mele pentru că situația în care te afli – zidurile, gratiile, încuietorile, râurile învolburate, izvoarele curgătoare, dealurile înalte, văile joase și preeriile numeroase care ne despart și nedreptatea crudă care te-a aruncat în închisoare și te ține încă acolo și multe alte considerente – face ca sentimentele mele să fie imposibil de descris.

Dacă nu aș fi știut că suntem nevinovați și dacă îndurarea divină nu ar fi intervenit direct, sunt sigură că nu aș fi putut niciodată să îndur suferințele prin care am trecut… dar sunt încă în viață și încă dornică să sufăr mai mult dacă aceasta este voia bunului Cer să fac pentru binele tău.

Suntem cu toții bine în prezent, cu excepția lui Fredrick, care este foarte bolnav.

Micuțul Alexander, care este acum în brațele mele, este unul dintre cei mai frumoși copilași pe care l-ai văzut vreodată în viața ta. Este atât de puternic, încât, împingând un scaun, aleargă în toată camera…

Nimeni în afară de Dumnezeu nu cunoaște gândurile ce mi-au străbătut mintea și sentimentele pe care le-am purtat în inimă când am părăsit casa și căminul nostru și aproape tot ceea ce dețineam, cu excepția copilașilor noștri, și am plecat din statul Missouri, lăsându-te închis în acea închisoare izolată. Amintirea acelor lucruri este mai grea decât orice ar trebui să îndure un om…

Sper că ne așteaptă zile mai bune în viitor… Veșnic cu multă dragoste,

Emma Smith

„Dragă – și iubitoare – soție,

Joi seara, m-am așezat în timp ce soarele apunea, după cum puteam vedea printre gratiile acestei închisori izolate, ca să-ți scriu, ca să-ți spun despre situația mea. Cred că se împlinesc de-acum cinci luni și șase zile de când sunt păzit atât noaptea, cât și ziua de un paznic furios și mă aflu între zidurile, gratiile și ușile din fier, care scârțâie, ale unei închisori izolate, întunecoase, murdare. Cu sentimente pe care doar Dumnezeu le cunoaște, îți scriu această scrisoare. Gândurile pe care le am în această situație sunt imposibil de descris sau ilustrat prin condei, rostire sau de către îngeri unei ființe umane care nu a trecut niciodată prin ceea ce trecem noi… Ne sprijinim de brațul lui Iehova și al nimănui altcuiva pentru eliberarea noastră și, dacă El nu o va face, nu va fi făcută, poți să fii sigură, pentru că este o mare sete de sângele nostru în acest stat; nu pentru că suntem vinovați de ceva… Draga mea Emma, mă gândesc continuu la tine și la copii… Doresc să-i văd pe micuțul Frederick, pe Joseph, Julia, Alexander, Joana și pe bătrânul maior [câinele familiei]… Aș merge bucuros pe jos de aici la tine, în picioarele goale, cu capul gol și pe jumătate dezbrăcat pentru a te vedea și nu mi s-ar părea greu, mi s-ar părea minunat… Îndur cu tărie toate persecuțiile mele, așa cum fac și cei care sunt cu mine; niciunul dintre noi nu a cedat încă. Doresc [să] nu-i lași [pe copiii noștri] să mă uite. Spune-le că tata îi iubește cu o dragoste perfectă și că face tot ce poate pentru a scăpa de gloată și a veni la ei… Spune-le că tata dorește să fie copii buni și să asculte de mama lor…

Al tău,

Joseph Smith jr.