Glasuri ale restaurării

Printre numeroșii sfinți care s-au adunat în Ohio în anii 1830 se număra și Phebe Carter. Ea s-a alăturat Bisericii în nord-estul Statelor Unite, având în jur de douăzeci și cinci de ani, deși părinții ei nu s-au alăturat. Mai târziu, a scris despre hotărârea ei de a se muta în Ohio pentru a se uni cu sfinții:

„Prietenii mei s-au mirat de hotărârea mea, cum de altfel și eu, însă, ceva din interior m-a îndemnat să fac aceasta. Durerea mamei mele că aveam să plec de acasă era aproape mai mult decât puteam suporta; și, dacă nu ar fi fost Spiritul pe care Îl simțeam, aș fi ezitat și nu aș fi plecat. Mama mea mi-a spus că prefera să mă vadă moartă, decât să plec singură în lumea nemiloasă.

În mod impresionant, ea a spus: «[Phebe], te vei întoarce la mine dacă vei afla că mormonismul este fals?».

Am răspuns: «Da, mamă, mă voi întoarce»… Răspunsul meu i-a alinat îngrijorarea; însă despărțirea a fost foarte dureroasă. Când a sosit momentul plecării mele, nu am îndrăznit să-mi iau rămas bun; așadar am scris bilețele de rămas bun fiecăruia și, lăsându-le pe masa mea, am coborât în grabă pe scări și am urcat în căruță. Astfel mi-am părăsit preaiubitul cămin al copilăriei pentru a-mi uni viața cu sfinții lui Dumnezeu”.

Într-unul dintre acele bilețele de rămas bun, Phebe a scris:

„Preaiubiți părinți – Sunt pe cale să părăsesc casa părintească pentru o vreme… nu știu cât de lungă – însă plină de sentimente de recunoștință pentru bunătatea pe care am primit-o de când am fost copil până în prezent – însă, se pare că planul lui Dumnezeu este diferit acum față de cel care a fost. Haideți să lăsăm toate aceste lucruri în mâinile lui Dumnezeu și să fim recunoscători că ni s-a permis să trăim împreună atât de mult în împrejurări atât de favorabile, crezând că toate lucrurile vor conlucra pentru binele nostru dacă Îl iubim pe Dumnezeu în mod suprem! Fie ca noi să ne dăm seama că ne putem ruga singurului Dumnezeu care va asculta rugăciunile sincere ale tuturor creațiilor Sale și ne va da ceea ce este cel mai bine pentru noi…

Mamă, cred că este voia lui Dumnezeu ca eu să plec în vest și sunt convinsă că a fost de mult timp. Acum, calea s-a deschis… cred că Spiritul Domnului este Cel care a făcut aceasta, ceea ce este de ajuns pentru toate lucrurile. O, nu te îngrijora pentru copilul tău; Domnul mă va alina. Cred că Domnul va avea grijă de mine și îmi va da ce este cel mai bun… Plec pentru că Învățătorul meu mă cheamă – El mi-a făcut îndatorirea clară”.