Descoperind eu însămi

Recent, i-am văzut pe fratele meu și sora mea mai mari pornind pe căi diferite. Fratele meu se pregătea să slujească în misiune. Pe de altă parte, sora mea se îndepărta cu totul de Biserică. Hotărârea ei m-a derutat și, pentru o vreme, nu am știut cum să o procesez.

Mi-am dat seama că credința mea nu era ceva ce alesesem – era ceva cu care crescusem. Trebuia să-mi dau seama eu însămi în ce credeam. Credeam în Evanghelie pentru că era adevărată sau pentru că era tot ce fusesem învățată vreodată? Și aș putea fi în continuare o membră bună a Bisericii chiar dacă aș avea întrebări?

M-am îndreptat către scripturi cu o hotărâre nouă. Am început să citesc având întrebări în minte, căutând răspunsuri și înțelegere. Am ajuns să înțeleg că adresarea de întrebări despre crezurile mele nu însemna că îmi pierdeam credința. De fapt însemna că puteam clădi o temelie mai profundă și mai personală.

Clădirea unei mărturii nu este un eveniment care are loc o singură dată; este un proces de-o viață al adresării de întrebări, al căutării și al confirmării. Am simțit Spiritul depunându-mi mărturie că Evanghelia este adevărată, dar am avut parte, de asemenea, de momente în care m-am simțit departe de Dumnezeu. Credința nu este statică; este ceva ce trebuie să hrănim zilnic prin rugăciune, studiu din scripturi și slujire.

Faptul că am crescut în Biserică mi-a oferit o temelie, dar depinde de mine să clădesc pe ea. Pe măsură ce continuăm să ne întoarcem către Domnul, El ne va întări credința și ne va ajuta să trecem peste incertitudinile vieții.