Vino și urmează-Mă
Doctrină și legăminte 95; 103; 107
Comori ascunse
Cercetați scripturile. Merită.
Domnul ne amintește, cu dragoste, de poruncile pe care le-am neglijat.
Potrivit celor relatate în Doctrină și legăminte 95, Domnul a fost puțin dezamăgit de sfinți. El le poruncise anterior să construiască un templu (vedeți Doctrină și legăminte 88:119) – dar, cinci luni mai târziu, ei nu făcuseră nimic în această privință.
Acest lucru pare de neconceput astăzi. Construirea templelor este o prioritate majoră pentru noi! Dar, în anul 1833, Domnul nu revelase prea multe despre temple. Sfinții nu înțelegeau pe deplin cât de importante aveau să fie.
Așadar, ce a făcut Domnul? El a oferit detalii cu privire la motivul pentru care dorea ca ei să construiască un templu (vedeți Doctrină și legăminte 95:8-17). A explicat amănunțit ceea ce spusese anterior, oferind cunoștințe noi și subliniind cât de important era acest lucru.
Păcatul aduce mustrare, dar Domnul promite în continuare binecuvântări.
În anul 1834, sfinții se întrebau de ce a îngăduit Domnul vrăjmașilor lor să-i hărțuiască și să-i alunge de pe pământurile lor. Prin profetul Joseph Smith, Domnul le-a oferit două răspunsuri.
În primul rând, Domnul a spus că, uneori, îi lasă pe cei răi să facă lucruri rele ca „să umple măsura nedreptăților lor” (Doctrină și legăminte 103:3). Alma a exprimat acest lucru astfel: „El permite ca ei să facă [lucruri rele]… pentru ca judecata pe care El o va exercita în mânia Sa asupra lor să fie dreaptă” (Alma 14:11).
Celălalt motiv pentru care Domnul le-a spus sfinților că aveau parte de necazuri a fost, probabil, puțin mai greu de auzit: „Pentru ca aceia care se numesc ei înșiși după numele Meu să fie pedepsiți pentru puțin timp… pentru că ei n-au ascultat complet preceptele și poruncile pe care le-am dat lor” (Doctrină și legăminte 103:4).
Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu a aprobat faptele rele și ilegale ale vrăjmașilor lor. El nu i-a „inspirat” pe cei din gloată să-i atace pe sfinți; El le-a permis să-și exercite libertatea de a alege și nu a intervenit pentru a-i opri.
Dar Domnul a promis în continuare că, dacă sfinții se vor supune, „ei nu vor înceta niciodată de a învinge” (Doctrină și legăminte 103:7).
De ce este numită preoția după Melhisedec?
Poate v-ați întrebat de ce preoția mai înaltă poartă numele lui Melhisedec. Domnul a explicat acest lucru prin profetul Joseph Smith:
„Înainte de timpul lui [Melhisedec], ea se numea Preoția Sfântă după Ordinul Fiului lui Dumnezeu. Dar, din respect sau reverență față de numele Ființei Supreme, pentru a evita prea frecventa repetare a numelui Său, ei, Biserica, în timpurile străvechi, au numit acea preoție după Melhisedec sau Preoția lui Melhisedec” (Doctrină și legăminte 107:3-4).
Gândiți-vă cât de des menționăm „Preoția lui Melhisedec” în adunările Bisericii și în discuțiile informale. Acum imaginați-vă că, în loc de „Melhisedec”, am spune de fiecare dată „Fiul lui Dumnezeu”. Ar începe să pară lipsit de respect. Domnul a dorit să prevină acest lucru.