Seminar
„Speranța lui Israel” – Studierea învățăturilor conducătorilor Bisericii


„«Speranța lui Israel» – Studierea învățăturilor conducătorilor Bisericii”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar (2026)

„«Speranța lui Israel» – Studierea învățăturilor conducătorilor Bisericii”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar

Învățături ale conducătorilor Bisericii, lecția 208

„Speranța lui Israel”

Studierea învățăturilor conducătorilor Bisericii

President Russell M. Nelson and Wendy Nelson exit the Conference Center for the President Russell M. Nelson Devotional on June 3, 2018. President Nelson blows a kiss to the audience.

Pe parcursul anului, cursanții vor avea mai multe ocazii de a studia mesajele Domnului transmise prin conducătorii Săi inspirați. Documentul „Tipar pentru predarea mesajelor conducătorilor Bisericii” este un instrument pe care îl puteți folosi pentru a vă ajuta să vă îndrumați cursanții în timp ce studiază aceste mesaje. Această lecție oferă un exemplu despre cum puteți folosi tiparul pentru a preda cuvântarea președintelui Nelson intitulată „Speranța lui Israel” [(adunare de devoțiune pentru tinerii din întreaga lume, 3 iunie 2018), Biblioteca Evangheliei]. Această lecție poate ajuta cursanții să acționeze potrivit invitației președintelui Nelson.

Pregătirea cursanților. Împărtășiți cursanților titlul cuvântării președintelui Nelson, „Speranța lui Israel”. Încurajați-i să citească, să vizioneze sau să asculte toată cuvântarea sau o parte a acesteia înainte de începerea lecției. Invitați-i să-și pregătească inima, rugându-se, pentru ca Duhul Sfânt să-i învețe în timp ce studiază mesaje ale slujitorilor lui Isus Hristos.

Posibile activități de învățare

Notă. Această lecție oferă un exemplu despre cum pot folosi învățătorii documentul „Tipar pentru predarea mesajelor conducătorilor Bisericii” pentru a ajuta cursanții să studieze mesaje din partea conducătorilor Bisericii. Puteți adapta ideile din această lecție, puteți folosi o combinație diferită de idei din tipar sau puteți folosi propriile idei care ar împlini mai bine nevoilor cursanților dumneavoastră.

Începe lecția

Începeți lecția într-un mod care creează interes în mintea și inima cursanților și îi ajută să se pregătească pentru experiența de învățare. Puteți folosi propria idee sau următoarea idee „Întrebări despre subiect” din secțiunea „Metode de începere a lecției” a tiparului.

Expuneți declarația de mai jos. Puteți evidenția sau sublinia expresia adunarea poporului lui Israel.

Președintele Russell M. Nelson a spus următoarele:

61:34
Official portrait of President Russell M. Nelson taken January 2018

„Dragii mei tineri extraordinari, ați fost trimiși pe pământ în acest moment precis, cel mai important moment din istoria lumii, pentru a ajuta la adunarea poporului lui Israel! Nu se întâmplă nimic pe pământ acum care să fie mai important decât acest lucru. Nu există nimic care să aibă o importanță mai măreață. Absolut nimic” [„Speranța lui Israel” (adunare de devoțiune pentru tinerii din întreaga lume, 3 iunie 2018), Biblioteca Evangheliei].

Cursanții ar putea discuta întrebările de mai jos în echipe de câte doi sau în grupuri mici. Sau, pot scrie, individual, posibile întrebări în jurnalul lor.

  • Ce întrebări aveți, tu sau alții, despre adunarea lui Israel – evenimentul pe care președintele Nelson îl numește cel mai important lucru „[care] se întâmplă… pe pământ acum”?

Invitați cursanții să împărtășească întrebările pe care le-au formulat. Ei pot răspunde exprimând diverse întrebări, inclusiv pe cele de mai jos.

  • Ce este adunarea lui Israel?

  • De ce este adunarea cel mai important lucru care se întâmplă pe pământ astăzi?

  • De ce mi-aș putea dori să iau parte la adunarea lui Israel?

Puteți invita cursanții să scrie, pe tablă, întrebările pe care le formulează, lăsând spațiu sub fiecare întrebare.

Astăzi, în timp ce ești în căutarea de răspunsuri la aceste întrebări, gândește-te cum te poate ajuta cunoașterea despre Isus Hristos și Evanghelia Sa să răspunzi la aceste întrebări.

Studiază mesajul

Scopul acestei secțiuni este de a ajuta cursanții să studieze fragmente din cuvântarea președintelui Nelson intitulată „Speranța lui Israel”. Puteți folosi propria idee sau ideea „Caută răspunsuri la întrebări sau îngrijorări” din secțiunea „Metode de studiere a mesajului” a tiparului.

Icon indicând seminar. În cazul în care cursanții dumneavoastră nu au acces la o versiune tipărită sau digitală a cuvântării, puteți distribui fiecărui cursant foaia de prezentare „Adunarea lui Israel”. Această foaie de prezentare cuprinde o parte scrisă a cuvântării care va fi discutată în această lecție. Puteți, de asemenea, să invitați cursanții să vizioneze această parte a cuvântării din prezentarea video „Speranța lui Israel”, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org, de la minutul 30:26 până la minutul 33:37.

61:34

În cazul în care cursanții întâmpină dificultăți în a citi sau asculta secțiuni lungi ale unei cuvântări, puteți împărtăși unul sau două paragrafe de pe foaia de prezentare și îi puteți invita să deseneze sau să scrie ce înseamnă pentru ei adunarea lui Israel.

Studiază selecțiile oferite din această cuvântare căutând răspunsuri la oricare dintre întrebările scrise pe tablă. Poți marca pe cuvântare orice răspunsuri găsești. Poți marca răspunsurile la fiecare întrebare într-un mod diferit de răspunsurile de la celelalte întrebări. De exemplu, poți încercui răspunsurile la o întrebare și sublinia răspunsurile la alta sau le poți marca pe toate folosind culori diferite.

După ce cursanții au studiat fragmentele cuvântării pe care le-ați ales, îi puteți organiza în echipe de câte doi pentru a discuta întrebările de mai jos.

  • La ce întrebări crezi că s-a răspuns în fragmentele din cuvântarea președintelui Nelson pe care le-ai studiat? Ce răspuns a oferit dânsul la fiecare întrebare?

Puteți invita cursanții să-și scrie răspunsurile pe tablă, sub întrebarea căreia îi corespunde fiecare răspuns. Apoi, puteți invita cursanții să-și explice răspunsurile.

Punerea în practică a mesajului președintelui Nelson

Scopul acestei secțiuni este de a ajuta cursanții să pună în practică invitațiile președintelui Nelson de a-l aduna pe Israel. Puteți folosi propria idee sau ideea „Identifică și pune în practică invitații” din secțiunea „Metode de punere în practică a mesajului” a tiparului.

Icon indicând seminar. Oferiți tuturor cursanților foaia de prezentare intitulată „Invitații de înrolare pentru a participa la adunarea lui Israel”. Îi puteți invita să studieze această pagină individual.

Cugetă asupra gândurilor sau îndemnurilor Duhului Sfânt care ți-au venit în minte sau în inimă în timp ce ai studiat invitațiile președintelui Nelson adresate tinerilor. Gândește-te, rugându-se, ce invitație simți că ar dori Domnul să accepți și să urmezi pentru a te înrola ca să participi la adunarea lui Israel. Poți simți îndemnul de a acționa potrivit uneia sau mai multor invitații.

Scrie această invitație în jurnalul tău pentru studiu. Poți, de asemenea, să scrii cum te poate ajuta faptul de a acționa potrivit acelei invitații să te apropii mai mult de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos.

Puteți depune mărturie despre adevărurile predate de președintele Nelson. Încurajați cursanții să acționeze potrivit îndemnurilor pe care le-au primit.