„Isaia 51-52, «Ascultați-Mă»”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar (2026)
„Isaia 51-52, «Ascultați-Mă»”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar
Isaia 50-57, lecția 123
Isaia 51-52
„Ascultați-Mă”
Prin Isaia, Domnul a vorbit poporului Său de legământ, atât în vechime, cât și astăzi. El le-a făcut promisiuni frumoase dacă ei alegeau să dea ascultare invitațiilor Sale pline de dragoste. În calitate de popor al Său de legământ, Domnul ne face aceleași promisiuni și invitații. Această lecție poate ajuta cursanții să dea ascultare invitațiilor Salvatorului.
Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să se gândească la un moment în care ei sau cineva pe care-l cunosc s-au supus uneia dintre invitațiile sau poruncile Domnului și au fost binecuvântați. Lecția va oferi cursanților care doresc ocazia să împărtășească.
Posibile activități de învățare
De cine ascultați?
Puteți scrie, pe tablă, persoanele menționate mai jos sau altele care simțiți că influențează adolescenții.
Părinte, prieten, profesor, antrenor, influențator de pe rețelele de socializare, celebritate
-
Pe cine crezi că sunt mai înclinați adolescenții să-i asculte și să le urmeze sfatul? De ce?
-
De ce contează pe cine ascultăm și urmăm?
În timp ce cursanții citesc versetele de mai jos, puteți sublinia că autorii scripturilor au repetat adesea cuvinte cheie și idei pentru a sublinia idei importante. Cursanții dumneavoastră pot exersa găsirea cuvintelor și expresiilor cheie care se repetă, folosind versetele de mai jos.
Citește Isaia 51:1, 4, 7 și află pe cine l-a sfătuit Domnul pe poporul Său de legământ să-l asculte și să-l urmeze. Poți marca ceea ce afli.
Invitați cursanții să împărtășească ce au aflat. Dacă membrii clasei au nevoie de ajutor pentru a înțelege verbul a asculta, le puteți explica faptul că președintele Russell M. Nelson ne-a învățat că a asculta înseamnă „a [auzi] cu intenția de a te supune” („Ascultă-L”, Liahona, mai 2020, p. 89).
-
De ce ar dori cineva să asculte și să urmeze sfatul Salvatorului înaintea sfaturilor altora?
Cugetă asupra oricăror provocări, îngrijorări sau întrebări pe care le-ai putea avea în viața ta chiar acum. Gândește-te la moduri în care ți-ar fi de folos să asculți de sfatul și invitațiile Salvatorului în timp ce studiezi Isaia 51-52.
„Ascultați-Mă”
Citește Isaia 51:1-2 și caută imaginile și simbolurile pe care le-a folosit Isaia pentru a descrie o invitație a Domnului.
Invitați cursanții să împărtășească ce au găsit și ce cred că înseamnă aceste imagini.
Explicați că îndemnul „priviți spre stânca din care ați fost ciopliți” și cel de a privi către Avraam și Sara (Isaia 51:1-2) se referă la invitația Domnului de a ne aduce aminte de Avraam și Sara, cu care Dumnezeu a făcut legământul Său (numit și legământul avraamic). Aceasta implică faptul că trebuie să ne amintim să ținem același legământ făcut cu Dumnezeu.
Puteți invita cursanții să scrie, în jurnalul lor pentru studiu, următoarea afirmație incompletă: Când ne ținem legămintele făcute cu Domnul, El…
-
Ce înseamnă pentru tine să ții legămintele pe care le-ai făcut cu Domnul?
Citește Isaia 51:3 și caută binecuvântările pe care Salvatorul le promite dacă ascultăm de El pentru a ne ține legămintele.
-
Ce ai găsit?
La afirmația incompletă, cursanții pot adăuga … ne binecuvântează cu alinare, bucurie și veselie.
-
Cum crezi că faptul de a ține legămintele pe care le-am făcut cu Domnul ne ajută să primim alinarea, bucuria sau veselia Sa?
Invitații și binecuvântări
Scrieți sau expuneți, pe tablă, tabelul de mai jos. Cursanții pot, de asemenea, să-l deseneze în jurnalul lor pentru studiu. Ca model, puteți adăuga ceea ce au descoperit cursanții în Isaia 51:1-3. De exemplu, puteți adăuga „să ne ținem legămintele făcute cu Domnul” în coloana din stânga și „să ne binecuvânteze cu alinare, bucurie și veselie” în coloana din dreapta.
Isaia a consemnat multe invitații și promisiuni din partea Domnului în Isaia 51-52. În jurnalul tău, consemnează invitațiile și promisiunile pe care le găsești pe măsură ce studiezi aceste capitole.
|
Invitațiile Domnului către poporul Său de legământ |
Promisiunile Domnului către poporul Său de legământ |
|---|---|
Invitațiile Domnului către poporul Său de legământ | Promisiunile Domnului către poporul Său de legământ |
Foaia de prezentare „Invitațiile și promisiunile Domnului către poporul Său de legământ” poate ajuta cursanții să identifice și să înțeleagă invitațiile și binecuvântările Domnului pentru noi.
Un mod de a ajuta cursanții să studieze foaia de prezentare este de a-i organiza în grupuri mici. Fiecare grup poate alege o parte a foii de prezentare pentru a o studia și a se pregăti să împărtășească ce a învățat. După ce a trecut suficient timp, organizați membrii clasei în grupuri noi cu acei cursanți care au studiat un set diferit de versete. Fiecare cursant poate, apoi, să împărtășească noului său grup ce a învățat.
În timp ce membrii grupurilor discută despre ceea ce au descoperit, invitați-i să completeze tabelul de pe tablă. Puteți discuta despre invitații sau binecuvântări concrete pe care cursanții le-au considerat pline de însemnătate. Întrebări precum cele de mai jos pot fi de ajutor.
-
Ce înveți din aceste invitații despre ce înseamnă să-ți ții legămintele?
-
Pe care dintre binecuvântările Domnului ți-o dorești cu adevărat? De ce?
-
Care dintre invitațiile Domnului crezi că te va ajuta să primești binecuvântarea pe care o cauți?
În timp ce cursanții răspund, ascultați cu atenție ceea ce spun și gândiți-vă la moduri de a implica mai mulți cursanți în discuție. Când învățătorii se opun tendinței de a răspunde la fiecare comentariu și întrebare și, în schimb, invită membrii clasei să răspundă, ei pot ajuta la crearea unui tipar în care cursanții să-și răspundă unul altuia. Acest lucru poate ajuta ca atenția să rămână concentrată asupra cursanților și să crească participarea lor.
Un mod de a face acest lucru poate fi adresând întrebări de urmărire a progresului, cum ar fi cele de mai jos.
-
Cine a trăit o experiență care are legătură cu ceea ce a fost împărtășit?
-
Ce te-a impresionat în legătură cu acel comentariu?
[Pentru instruire suplimentară despre cum să rezistați tendinței de a răspunde la fiecare comentariu și întrebare, vedeți: „Resist the tendency to respond to every comment and question and invite the class to respond (Împotriviți-vă tendinței de a răspunde la fiecare comentariu și întrebare și invitați membrii clasei să răspundă)” din Teacher Development Skills (Deprinderi pentru dezvoltarea învățătorului)].
A-L asculta pe Domnul
Invitați cursanții să se gândească la ce au învățat, în timpul lecției, de la Tatăl lor din Cer, prin Duhul Sfânt. Activitatea de mai jos este un mod în care puteți face acest lucru.
Cugetă asupra a ceea ce ai învățat astăzi și asupra oricărei invitații sau sfaturi pe care simți că Tatăl Ceresc și Isus Hristos ți le-au oferit prin Duhul Sfânt. În jurnalul pentru studiu, poți răspunde la întrebarea de mai jos.
-
Ce simți că te invită Domnul să faci pentru a primi ajutorul Său în legătură cu încercările, îngrijorările sau întrebările tale?