„Genesa 37-41, Prezentare generală”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar (2026)
„Genesa 37-41, Prezentare generală”, Vechiul Testament – Manual pentru învățătorul de la seminar
Genesa 37-41
Genesa 37-41
Prezentare generală
În pofida faptului că a fost vândut ca rob în Egipt, acuzat pe nedrept și întemnițat, Iosif a trăit în neprihănire și a exercitat credință în Dumnezeu. Drept urmare, Domnul l-a binecuvântat și l-a ajutat să treacă prin încercările lui. În cele din urmă, faraonul i-a încredințat lui Iosif însărcinarea de a pregăti Egiptul pentru foametea care urma să vină.
Ajutați cursanții să recunoască dragostea, puterea și mila Domnului în viața lor. Invitarea cursanților să cugete și să împărtășească experiențe în care au văzut dragostea, puterea și mila Domnului în viața lor îi poate ajuta să se simtă mai aproape de El. Pentru a învăța mai multe, vedeți „Ajutați cursanții să recunoască dragostea, puterea și mila Domnului în viața lor” (Să predăm în modul Salvatorului, p. 8). Un exemplu despre cum să faceți acest lucru poate fi găsit în lecția 33, „Genesa 37-41”.
Pregătiți-vă să predați
Informațiile de mai jos vă oferă idei cu privire la ce ar putea fi necesar să pregătiți în avans pentru fiecare lecție.
Genesa 37-41
Scopul lecției. Să ajute cursanții să simtă speranța că Dumnezeu poate folosi încercările lor pentru a le binecuvânta viața.
-
Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să se gândească la încercări sau probleme cu care s-au confruntat sau cu care s-ar putea confrunta. Invitați-i să vină la lecție pregătiți să împărtășească cum poate folosi sau a folosit Domnul încercările pentru a le binecuvânta viața.
-
Ilustrații de expus. Un măgar, Iosif primind o haină, Iosif ca rob, Iosif și soția lui Potifar, Iosif în temniță, Iosif înaintea faraonului.
-
Conținut de expus. Instrucțiunile și întrebările pentru autoevaluare spre începutul lecției, instrucțiunile privind cititul și întrebările pentru o activitate despre Genesa 39-41.
-
Prezentare video. „Faith Murray’s Story: Overcoming Adversity through Service” (4:52).
Genesa 39
Scopul lecției. Să ajute cursanții să-și arate devotamentul față de Dumnezeu prin faptul de a se împotrivi ispitei de a încălca legea castității.
-
Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să-și imagineze că au fost rugați să conducă o discuție la clasa lor a Școlii de duminica despre diferite moduri în care se pot împotrivi ispitelor lui Satana. Invitați cursanții să se gândească la trei moduri pe care să le împărtășească membrilor clasei lor.
-
Materiale pentru cursanți. Hârtie pentru fiecare cursant.
-
Ilustrații de expus. Iosif primind o haină, Iosif ca rob, Iosif și soția lui Potifar, Iosif în temniță, Iosif înaintea faraonului.
-
Conținut de expus. O declarație din Pentru întărirea tineretului – Îndrumar pentru a face alegeri.
-
Foaie de prezentare. „Să ne întărim capacitatea de a ține legea castității”.
-
Prezentare video. „Temptation Fades as We Seek Christ in Every Thought” (2:57).