„Caritatea”, Subiecte și întrebări (2023)
Îndrumar pentru studiul Evangheliei
Caritatea
Să avem dragostea pură a lui Hristos
Cu toții ne simțim frustrați sau supărați din când în când – poate chiar des. Poate că nu suntem de acord cu vecinii sau colegii de muncă. Sau, uneori, este posibil să nu avem răbdare cu copiii noștri sau cu soțul/soția noastră. S-ar putea să fim critici și să-i judecăm pe alții. Desigur, nimeni nu este perfect și este normal ca, uneori, să ne simțim astfel. Dar v-ați întrebat vreodată cum puteți fi mai iubitori și răbdători cu cei din jurul dumneavoastră?
Răspunsul este simplu: inima dumneavoastră poate fi înmuiată prin caritate, care este un dar de la Dumnezeu. Faptul de a ajunge să avem mai multă caritate înseamnă să devenim ca Isus Hristos și aceasta este o acțiune care durează toată viața. Dar Tatăl dumneavoastră Ceresc și Salvatorul dumneavoastră, Isus Hristos, vă vor ajuta pe măsură ce căutați cu credință să deveniți mai asemănător Lor.
Ce este caritatea?
Caritatea este dragostea pură a lui Hristos (vedeți Moroni 7:47). Este cea mai înaltă și mai puternică formă de dragoste. Caritatea ne motivează să-I slujim lui Dumnezeu și să le slujim altora cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată tăria noastră (vedeți Doctrină și legăminte 59:5).
Prezentare generală a subiectului: Caritatea.
Îndrumare pentru studiul Evangheliei pe același subiect: Isus Hristos, Credința, Speranța, Darurile Spiritului, Slujirea.
Secțiunea 1
Caritatea este dragostea pură a Tatălui Ceresc și a lui Isus Hristos pentru toți oamenii
Tatăl Ceresc și Isus Hristos ne iubesc în mod perfect. Profetul Mormon ne-a învățat: „Caritatea este dragostea pură a lui Hristos” (Moroni 7:47). În timpul vieții Sale, Isus Hristos a arătat dragoste și compasiune față de cei flămânzi, păcătoși, suferinzi și bolnavi. El le-a slujit celor săraci și celor bogați, prietenilor și străinilor. El i-a iertat chiar și pe acuzatorii Săi și pe cei care L-au răstignit (vedeți Luca 23:34). Isus Hristos este exemplul perfect de dragoste perfectă.
Lucruri la care să vă gândiți
-
Dragostea perfectă a lui Isus Hristos a influențat fiecare dintre faptele Sale. Gândiți-vă la aceste exemple: Matei 26:39; Luca 7:22; 1 Nefi 19:9. Cum arată fiecare dintre aceste fragmente dragostea lui Hristos pentru noi? Puteți compara aceste exemple despre dragostea Salvatorului cu descrierea carității făcută de Pavel în 1 Corinteni 13. Cum a arătat Salvatorul acest fel de dragoste față de dumneavoastră?
-
Profetul Joseph Smith ne-a învățat: „Dragostea este una dintre caracteristicile principale ale Dumnezeirii”. Puteți scrie în jurnalul dumneavoastră cuvintele Știu că Dumnezeu mă iubește pentru că… . Pe parcursul săptămânii, scrieți moduri în care ați completa această frază. Pentru idei, puteți citi sau asculta un cântec, cum ar fi „Dumnezeu e dragoste” sau „Tatăl Ceresc mă iubește”.
Activități pentru învățare împreună
-
Gândiți-vă la această învățătură a vârstnicului Jeffrey R. Holland: „Cea dintâi mare poruncă din toată eternitatea este să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima, puterea, mintea și tăria noastră – aceasta este cea dintâi mare poruncă. Dar primul adevăr măreț din toată eternitatea este că Dumnezeu ne iubește cu toată inima, puterea, mintea și tăria Sa”. Discutați despre cum poate cunoașterea despre măreața dragoste a lui Dumnezeu pentru dumneavoastră să vă poate schimba modul în care vă simțiți, gândiți și acționați.
-
Vizionarea prezentării video „Charity: An Example of the Believers” (4:50) poate inspira o discuție despre modul în care dragostea asemănătoare celei a lui Hristos schimbă vieți. Cum au dat dovadă tinerele fete din această prezentare video de dragoste asemănătoare celei a lui Hristos față de noua majoretă? Cum a influențat-o această dragoste? Cum le-a influențat pe celelalte tinere fete? Gândiți-vă la oamenii din jurul dumneavoastră care ar putea avea nevoie să simtă dragostea Salvatorului. Vorbiți despre moduri în care puteți împărtăși dragostea lui Hristos unuia sau unora dintre ei.
Aflați mai multe
-
Luca 10:30-37; 1 Ioan 3:16-18; 4:7-11, 18-19.
-
Alan T. Phillips, „Dumnezeu vă cunoaște și vă iubește”, Liahona, nov. 2023, p. 49-52.
-
Michael T. Ringwood, „Fiindcă atât de mult ne-a iubit Dumnezeu”, Liahona, mai 2022, p. 88-90.
-
Susan H. Porter, „Dragostea lui Dumnezeu – cea mai plăcută sufletului”, Liahona, nov. 2021, p. 33-35.
Secțiunea 2
Caritatea este cea mai mare virtute pe care o pot dobândi ucenicii lui Isus Hristos
Caritatea nu este ceva ce facem sau dăruim. Este o stare a inimii noastre și un mod de a trăi. Este cine devenim și ce simțim și ne face să acționăm cu dragoste (vedeți Moroni 7:45-47).
Fără caritate, suntem nimic; cu ea, avem totul (vedeți Eter 12:34; Moroni 7:44). Toate celelalte lucruri trec, dar caritatea dăinuie pentru totdeauna și nu piere niciodată (vedeți Moroni 7:46-47). Așadar, cum dobândim acest dar? Profetul Mormon a spus: „Rugați-vă la Tatăl cu toată puterea inimii, pentru ca voi să fiți plini de dragostea Lui… pentru ca atunci când [Isus Hristos] va veni, noi să fim la fel ca El” (Moroni 7:48).
Învățăm să dăm dovadă de caritate în relațiile noastre – în familiile noastre, în congregațiile noastre din cadrul Bisericii, în comunitățile noastre și față de toți cei pe care îi întâlnim. Pe măsură ce ne străduim să-i acceptăm pe alții așa cum sunt și să-i vedem așa cum îi văd Tatăl nostru Ceresc și Isus Hristos, putem începe să-i iubim așa cum îi iubesc Ei.
Lucruri la care să vă gândiți
-
Citiți 1 Corinteni 13:1-7 imaginându-vă în aceste versete. Apoi, citiți versetul 8. Ce înseamnă pentru dumneavoastră că „dragostea nu va pieri niciodată”? Gândiți-vă dacă există vreuna dintre însușirile enumerate în versetele 4-7 la care ați putea lucra pentru a vă ajuta să fiți un exemplu mai bun de caritate.
-
Deoarece caritatea este un dar de la Dumnezeu, ca pe orice dar, noi trebuie să-l primim. Ce învățați din Moroni 7:48; 8:26 despre cum să primim darul reprezentat de caritate?
-
Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat aceste adevăruri importante despre caritate: „Caritatea este antidotul pentru ceartă. Caritatea este darul spiritual care ne ajută să înlăturăm omul firesc, care este egoist, defensiv, mândru și gelos. Caritatea este caracteristica principală a unui adevărat ucenic al lui Isus Hristos. Caritatea definește un împăciuitor”. În timp ce cugetați asupra cuvintelor președintelui Nelson, ce vă inspiră Spiritul să faceți? Puteți pune declarația președintelui Nelson într-un loc în care o veți vedea des, ca să vă amintească să dați dovadă de caritate față de alții.
Activități pentru învățare alături de alții
-
Cum identificați un ucenic al lui Isus Hristos? Salvatorul Însuși ne-a învățat: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții” (Ioan 13:35). Împreună cu grupul, gândiți-vă la oameni pe care îi admirați care sunt adevărate exemple de caritate. Cum i-ați văzut dând dovadă de dragoste pură a lui Hristos? Puteți trimite un mesaj text sau puteți scrie un bilețel uneia dintre aceste persoane, împărtășind ce admirați la ea.
-
Vorbiți despre unele alegeri importante pe care le faceți în fiecare zi. Apoi, citiți „Iubiți-L pe Dumnezeu, iubiți-vă aproapele”, din Pentru întărirea tineretului – Îndrumar pentru a face alegeri [(2022), p. 10-15]. Discutați despre cum vă poate îndruma darul reprezentat de caritate când faceți fiecare dintre aceste alegeri.
-
Gândiți-vă la acest sfat al președintelui Dieter F. Uchtdorf: „Indiferent de problemele cu care se confruntă familia dumneavoastră, indiferent de ceea ce trebuie să faceți pentru a le rezolva, începutul și sfârșitul soluției este caritatea, dragostea pură a lui Hristos”. Lucrați împreună pentru a întocmi o listă cu unele dintre problemele sau încercările cu care se confruntă astăzi persoanele sau familiile, cum ar fi cearta sau invidia. Apoi, puteți să citiți Moroni 7:45 și să vorbiți despre modul în care însușirile carității, descrise în acest verset, pot ajuta la rezolvarea problemelor din lista dumneavoastră. Apoi, puteți întocmi un plan simplu de a pune în practică însușirile carității pentru a ajuta la rezolvarea uneia dintre probleme. Implicați-L pe Dumnezeu în planul dumneavoastră și căutați ajutor de la alții, după cum este potrivit.
Aflați mai multe
-
Russell M. Nelson, „Este nevoie de împăciuitori”, Liahona, mai 2023, p. 98-101.
-
Ulisses Soares, „Cei care Îl urmează pe Prințul Păcii”, Liahona, mai 2023, p. 85-87.
-
J. Anette Dennis, „Jugul Său este bun și sarcina Sa este ușoară”, Liahona, nov. 2022, p. 80-82.
-
Marvin J. Ashton, „The Tongue Can Be a Sharp Sword”, Ensign, mai 1992, p. 18-20.
-
„Caritatea, dragostea pură a lui Hristos”, Învățături ale președinților Bisericii: Joseph Smith (2011), p. 447-459.