„Lecția 206 În templu, facem legământ să ținem legea consacrării: Trăirea potrivit legii consacrării ne poate ajuta să devenim ca Dumnezeu”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar (2025)
„În templu, facem legământ să ținem legea consacrării”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar
Lecția 206 Pregătirea pentru templu
În templu, facem legământ să ținem legea consacrării
Trăirea potrivit legii consacrării ne poate ajuta să devenim ca Dumnezeu
În cadrul darului sau înzestrării pe care o putem primi de la Domnul în templele Sale, facem legăminte sacre. Unul dintre legămintele pe care le facem cu Tatăl Ceresc este acela de a ține legea consacrării. Membrii înzestrați promit să-și dedice timpul, talentele și alte binecuvântări pe care le primesc clădirii Bisericii lui Isus Hristos pe pământ. Această lecție poate ajuta cursanții să înțeleagă legea sacră a consacrării, față de care facem legământ cu Dumnezeu în templu că ne vom supune.
Posibile activități de învățare
Urmarea unei rețete
Notă. Această lecție prezintă legămintele pe care le facem ca parte a rânduielii înzestrării în templu și se concentrează asupra legii consacrării. Lecțiile din alte cursuri de seminar abordează celelalte legi.
Invitați cursanții să caute o rețetă pentru ceva ce le-ar plăcea să mănânce. Încurajați-i să găsească ilustrații însoțitoare cu rezultatele faptului de a urma rețeta. Puteți ruga cursanții să caute și să raporteze în grupuri mici. În cazul în care cursanții nu pot căuta rețete și ilustrații însoțitoare în clasă, puteți expune ilustrația de mai jos și puteți întreba cursanții cum i-ar putea motiva faptul de a vedea rezultatul final să urmeze rețeta.
-
Ce ai preparat folosind o rețetă?
-
Cum poate fi util faptul de a avea o ilustrație sau o prezentare video alături de rețetă?
Noi facem legăminte cu Dumnezeu în templele sfinte
Asemenea unei ilustrații sau unei prezentări video cu o rețetă completă, cunoașterea rezultatului dorit al primirii înzestrării noastre în templu poate fi de ajutor. Ca parte a rânduielii de înzestrare, facem legământ cu Dumnezeu să ne supunem față de cinci legi diferite. A trăi potrivit acestor legi este ca urmarea fiecărui pas important al unei rețete. Legile în legătură cu care facem legământ să ne supunem în templu ne ajută să devenim mai asemănători lui Dumnezeu și ne pot pregăti să trăim alături de El în împărăția celestială.
Puteți să scrieți, pe tablă, cele de mai jos (omițând cuvintele din paranteze) și să rugați cursanții să scrie fiecare dintre legile potrivit cărora facem legământ să trăim atunci când ne primim înzestrarea în templu. În cazul în care cursanții au nevoie de ajutor, îi puteți îndruma către 27.2, „Înzestrarea”, din Manual general – Slujirea în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, disponibil pe ChurchofJesusChrist.org.
-
Legea (supunerii)
-
Legea (sacrificiului)
-
Legea (Evangheliei lui Isus Hristos)
-
Legea (castității)
-
Legea (consacrării)
Scrieți, pe tablă, următorul adevăr: Ca parte a înzestrării în templu, facem legământ cu Dumnezeu să trăim potrivit legii consacrării.
Este posibil ca membrii clasei să fi învățat despre legea consacrării într-o lecție anterioară (vedeți „Lecția 57 Doctrină și legăminte 42:29-39: Consacrat Domnului”).
Invitați cursanții să împărtășească ce știu despre această lege. Evaluarea cunoștințelor anterioare ale cursanților vă poate ajuta să știți asupra căror lucruri să-i ajutați pe cursanți să se concentreze în timpul lecției. Puteți adresa unele dintre aceste întrebări din nou spre sfârșitul lecției, pentru a ajuta cursanții să exprime ce au învățat.
-
Ce știi despre legea consacrării?
-
Ce întrebări ai încă în legătură cu legea consacrării?
-
Încurajați cursanții să caute ajutor de la Duhul Sfânt pentru a înțelege legea consacrării și modul în care îi poate binecuvânta faptul de a se pregăti să facă legăminte cu Dumnezeu în templu.
Oferiți cursanților foaia de prezentare de mai jos și invitați-i să descopere ce este legea consacrării și cum ne ajută faptul de a trăi potrivit acestei legi să devenim mai asemănători lui Dumnezeu. Pentru mai multe informații, cursanții pot cerceta secțiunea Topics and Questions (Subiecte și întrebări) „Consecration (Consacrare)”.
Legea consacrării dată de Domnul
Vârstnicul D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat cele de mai jos.
Legea consacrării dată de Domnul (vezi, de exemplu, D&L 42:32, 53)… are un rol economic, dar care, mai mult de atât, este o punere în practică a legii celestiale în această viață, aici și acum (vezi D&L 105:5). A consacra înseamnă a pune deoparte sau a dedica ceva ca fiind sacru, consacrat scopurilor sfinte Adevăratul succes în această viață rezultă din consacrarea vieții noastre – adică a timpului și a alegerilor noastre – pentru scopurile lui Dumnezeu (vezi Ioan 17:1, 4; D&L 19:19). Făcând astfel, Îi permitem să ne ridice la destinul nostru cel mai înalt (D. Todd Christofferson, „Reflecții asupra unei vieți consacrate”, Liahona, nov. 2010, p. 16).
Vârstnicul Dieter F. Uchtdorf, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat cele de mai jos.
Sacrificiul și consacrarea sunt două legi cerești față de care, în templul sfânt, facem legământ să ne supunem. Aceste două legi sunt asemănătoare, dar nu identice…
Consacrarea este diferită de sacrificiu în cel puțin un mod important. Când consacrăm ceva, nu-l lăsăm să fie mistuit pe altar. Ci îl întrebuințăm în slujirea Domnului. Îl dedicăm Lui și scopurilor Sale sfinte. Noi primim talentele pe care Domnul ni le-a dat și ne străduim să le înmulțim, de multe ori, pentru a deveni și mai folositori în clădirea împărăției Domnului.
Foarte puțini dintre noi vom fi rugați vreodată să ne sacrificăm viața pentru Salvator. Dar toți suntem invitați să ne consacrăm viața Lui (Dieter F. Uchtdorf, „Totul nostru oferit din inimă”, Liahona, mai 2022, p. 124).
Ce este legea consacrării? Cum mă influențează pe mine?
Astăzi, trăim potrivit acestei legi în moduri diferite. De exemplu, slujim altora, acceptăm chemări și însărcinări în Biserică și facem tot ce ne stă în putință în legătură cu ele și plătim o zeciuială integrală și un dar de post generos. Când facem ceea ce profeții și Duhul Sfânt ne îndrumă să facem pentru a clădi împărăția lui Dumnezeu și a-i ajuta pe cei aflați la nevoie, noi trăim potrivit legii consacrării („What is the law of consecration? How does it affect me?”, For the Strength of Youth, apr. 2021, p. 31).
-
Ținând cont de înțelegerea pe care o ai despre legea consacrării, cum este aceasta o binecuvântare de la Dumnezeu?
-
Cum crezi că faptul de a trăi potrivit legii consacrării ne poate ajuta să devenim ca Tatăl Ceresc și ca Isus Hristos?
Ce înseamnă să trăiești potrivit legii consacrării
Pentru a ajuta cursanții să arate ce învață, îi puteți invita să desfășoare activitatea de mai jos individual, împreună cu un coleg sau în grupuri mici. În cazul în care cursanții aleg una dintre primele două propuneri, încurajați-i să includă imagini sau ilustrații.
În cazul în care cursanții au nevoie de ajutor pentru a găsi exemple din scripturi pentru prima opțiune, le puteți recomanda Matei 4:23; 26:36-44; Luca 8:1-3; 10:30-37; Faptele apostolilor 3:2-8; 4:32.
Folosește una dintre alegerile de mai jos pentru a crea ceva care te poate ajuta să explici detalii importante despre legea consacrării. Ceea ce creezi poate servi, de asemenea, drept memento în timp ce te pregătești să-ți primești înzestrarea de la Domnul.
-
Scrie două sau trei fraze în care să explici legea consacrării unui adolescent. Include câteva exemple din scripturi în care Isus Hristos sau ucenicii Săi au arătat că trăiesc potrivit acestei legi împărtășindu-și timpul, talentele sau alte binecuvântări altora.
-
Scrie un scurt articol pentru revista Pentru întărirea tineretului. Poți alege să-ți concentrezi mesajul asupra faptului de a ajuta adolescenții care se pregătesc să-și primească înzestrarea de la Domnul.
-
Organizează o scurtă interpretare de roluri sau scenetă pentru a arăta moduri de a trăi potrivit legii consacrării. Încearcă să incluzi exemple care ar putea fi relevante pentru adolescenții care aleg să trăiască potrivit acestei legi.
Oferiți cursanților ocazii de a-și demonstra înțelegerea despre legea consacrării împărtășind ceea ce au pregătit. Puteți invita cursanții să raporteze membrilor clasei sau poate le-ar plăcea să-și împărtășească unii altora în grupuri mici.
Puteți invita cursanții să împărtășească modul în care faptul de a începe să trăiască potrivit principiilor legii consacrării poate fi deja o binecuvântare pentru ei și pentru alții chiar acum. Puteți invita la o discuție în clasă expunând întrebările de mai jos și rugând cursanții să răspundă la una dintre ele. Puteți, de asemenea, să vă adăugați mărturia la ceea ce împărtășesc cursanții.
-
Ce ai învățat astăzi care te poate ajuta să te pregătești să te duci la templu și să-ți primești înzestrarea de la Domnul?
-
Cum crezi că ar putea fi influențată relația ta cu Tatăl Ceresc și cu Isus Hristos de faptul de a trăi potrivit legii consacrării?
-