„Lecția 73 Doctrină și legăminte 59: Ziua Domnului”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar (2025)
„Doctrină și legăminte 59”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar
Lecția 73 Doctrină și legăminte 58-59
Doctrină și legăminte 59
Ziua Domnului
În anul 1831, Domnul a chemat câțiva sfinți să se mute în Ținutul Jackson, Missouri, pentru a întemeia Sionul. În timp ce profetul Joseph Smith era cu acești sfinți, el a primit instrucțiuni de la Domnul cu privire la ținerea zilei de sabat sfântă. Această lecție poate ajuta cursanții să-L cinstească pe Domnul alegând să țină ziua de sabat sfântă.
Posibile activități de învățare
Hotărâri legate de ziua de sabat
Ajutați cursanții să se gândească la unele dintre binecuvântările și încercările privind supunerea față de porunca de a ține ziua de sabat sfântă. Puteți folosi experiența de mai jos împărtășită în cadrul conferinței generale. Faptul de a se gândi la situația altcuiva poate ajuta cursanții să se pregătească să ia în considerare propriile gânduri, sentimente și fapte.
Vârstnicul Larry Y. Wilson, din Cei Șaptezeci, a împărtășit experiența de mai jos.
Fiica noastră, Mary, era o fotbalistă remarcabilă în copilărie. Într-un an, echipa ei a ajuns în campionat și, nu-i așa că știți, meciul urma să se joace într-o duminică. Mică fiind, Mary fusese învățată ani de-a rândul că sabatul era o zi de odihnă și de regenerare spirituală, nu de recreere. Însă, ea tot simțea presiuni din partea antrenorilor ei, a coechipierelor, cât și o dorință de a nu-și dezamăgi echipa (Larry Y. Wilson, „Doar în acord cu principiile dreptății”, Liahona, mai 2012, p. 104-105).
-
De ce ar putea unii oameni să considere aceasta ca fiind o hotărâre importantă în viața lui Mary, în timp ce alții nu?
-
Dacă ai fi în locul lui Mary, la ce crezi că ar fi important să te gândești înainte de a lua această hotărâre?
Gândește-te un moment la hotărârile pe care le iei cu privire la ziua de sabat. Ce faci, de obicei, pentru a-ți îndruma alegerile? În timp ce studiezi astăzi, caută inspirație de la Duhul Sfânt pentru a te ajuta să știi de ce să ții ziua de sabat sfântă și cum poți face acest lucru.
Poruncile și binecuvântările Domnului
Paragraful de mai jos clarifică contextul pentru Doctrină și legăminte 59.
Deși sănătatea ei era slăbită la vârsta de 55 de ani, Polly Knight și-a părăsit casa din Colesville, New York, hotărâtă să se supună Domnului și să vină în Sion. Polly a ajuns în Sion (Ținutul Jackson, Missouri) și a murit câteva zile mai târziu. În ziua înmormântării sale, profetul Joseph Smith a primit revelația consemnată în Doctrină și legăminte 59. În această revelație, Domnul ne-a învățat adevăruri care ar fi putut alina familia lui Polly (vezi versetele 1-2). El a vorbit, de asemenea, despre poruncile Sale, punând accent pe sabat. Dumnezeu a promis mari binecuvântări celor care țin ziua de sabat sfântă.
Puteți face, pe tablă, două coloane cu titlurile Instrucțiuni și Binecuvântări. Invitați cursanții să studieze versetele de mai jos în grupuri mici și să enumere, în coloanele de pe tablă, ceea ce au găsit. Ei pot, de asemenea, să întocmească liste asemănătoare în jurnalele lor pentru studiu.
Citește Doctrină și legăminte 59:9-20 și întocmește două liste, una cu instrucțiuni pe care Domnul le dă pentru faptele și atitudinile noastre în ziua de sabat și alta cu binecuvântări pe care El ni le oferă.
Invitați cursanții să împărtășească ce au învățat. De asemenea, oferiți-le ocazia de a adresa întrebări pe care le-ar putea avea și discutați întrebările cursanților împreună. Dacă este nevoie, cursanților le-ar putea fi util să caute definiții ale cuvintelor dificile. Cursanții pot discuta și descoperi ce înseamnă „a exprima devoțiunea voastră Celui Preaînalt” (versetul 10) și „vei oferi Celui Preaînalt ofrandele și sacramentele tale” (versetul 12). Puteți îndruma discuția cursanților cu întrebări precum cea de mai jos.
-
Ce adevăruri putem identifica în aceste versete despre scopul zilei de sabat?
Invitați cursanții să împărtășească adevărurile pe care le-au descoperit. Puteți ruga cursanții să discute de ce cred că adevărurile pe care le-au identificat sunt importante. Pe lângă alte adevăruri pe care cursanții le împărtășesc, ajutați membrii clasei să identifice adevărul conform căruia sabatul este o zi în care să ne arătăm devotamentul față de Dumnezeu (vedeți versetul 10) și să discute despre el.
-
Cum poate faptul de a avea o zi pentru a te concentra asupra dragostei și devotamentului tău față de Dumnezeu să te ajute în viață?
Să-L cinstim pe Domnul în ziua de sabat
Activitatea de mai jos poate ajuta cursanții să înțeleagă cum Îl pot cinsti pe Domnul prin alegerile lor din ziua de sabat. Puteți scrie, pe tablă, întrebarea de mai jos pentru recomandarea pentru templu.
În timpul interviurilor pentru recomandarea pentru templu, ți se va adresa întrebarea de mai jos.
„Vă străduiți să țineți ziua de sabat sfântă, atât acasă, cât și la Biserică; să participați la adunările dumneavoastră; să vă pregătiți pentru împărtășanie și să luați din ea fiind demn/demnă; și să vă trăiți viața în armonie cu legile și poruncile Evangheliei?”
Pentru a te ajuta să te gândești cum te poți supune poruncii de a ține ziua de sabat sfântă, scrie, în jurnalul tău pentru studiu, idei despre cum Îl poți cinsti pe Domnul ținând ziua de sabat sfântă.
Resursele de mai jos pot ajuta cursanții să identifice mai multe moduri de a ține ziua de sabat sfântă acasă și la biserică. Puteți să expuneți aceste resurse și să acordați cursanților timp să studieze și să adauge la lista lor de idei.
Citește versetele de mai jos pentru a descoperi ce a făcut Isus Hristos în ziua de sabat.
-
Matei 12:9-13
-
Luca 4:16
Studiază câteva dintre resursele de mai jos pentru idei suplimentare despre ținerea zilei de sabat sfântă.
-
„Iubiți-L pe Dumnezeu, iubiți-vă aproapele”, din Pentru întărirea tineretului – Îndrumar pentru a face alegeri [(2022), p. 10-14].
-
Topics and Questions (Subiecte și întrebări), „Sabbath Day (Ziua de sabat)” și „Sacrament (Împărtășania)”, topics.ChurchofJesusChrist.org.
Puteți, de asemenea, să vizionați prezentarea video „Upon My Holy Day – Honoring the Sabbath (În ziua Mea sfântă – să cinstim sabatul)” (1:30) pentru a găsi sfaturi suplimentare din partea vârstnicului Jeffrey R. Holland.
Următoarele articole de pe ChurchofJesusChrist.org pot fi, de asemenea, resurse utile de împărtășit: „Goal: Honor and Enjoy the Sabbath Day (Obiectiv: cinstiți și bucurați-vă de ziua de sabat)” și „Prepare for the Sacrament All Week Long (Pregătiți-vă pentru împărtășanie toată săptămâna)”.
După ce cursanții au avut la dispoziție suficient timp să studieze, îi puteți invita să împărtășească ce au învățat. Îi puteți ruga să scrie, pe tablă, unele dintre răspunsurile lor. Puteți, de asemenea, să adresați întrebările de mai jos pentru a ajuta cursanții să-și împărtășească experiențele.
-
Ce te-a ajutat să dai dovadă de devotament față de Dumnezeu în ziua de sabat? Ce schimbare au adus aceste comportamente pentru tine?
Cursanții ar putea fi interesați să învețe mai mult din experiența lui Mary prezentată la începutul lecției. Le puteți oferi cursanților restul povestirii vizionând prezentarea video „Only upon the Principles of Righteousness (Doar în acord cu principiile dreptății)” de la minutul 5:24 la minutul 6:26, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.
Întocmește un plan
Puteți expune invitația de mai jos. Puteți invita câțiva cursanți care doresc să-și împărtășească planurile pe care le-au făcut, după ce le-au finalizat.
Întocmește un plan în jurnalul tău pentru studiu despre modul în care te vei strădui să-L cinstești pe Salvator în ziua de sabat. Poți identifica idei despre ceea ce vei începe să faci, despre ceea ce continui să faci sau despre ceea ce încetezi să mai faci, acasă sau la biserică.