Seminar
Lecția 47 Doctrină și legăminte 30-36 – Partea 1: „Să proclami Evanghelia Mea”


„Doctrină și legăminte 30-36 – Partea 1: «Să proclami Evanghelia Mea»”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar (2025)

„Doctrină și legăminte 30-36 – Partea 1”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar

Lecția 47 Doctrină și legăminte 30-36

Doctrină și legăminte 30-36 – Partea 1

„Să proclami Evanghelia Mea”

La doar câteva luni după ce Biserica a fost organizată în mod oficial, Salvatorul a instruit mai mulți membri noi să slujească în misiune. În pofida acceptării lor recente a Evangheliei restaurate și a înțelegerii limitate a acesteia, Domnul i-a chemat pe acești bărbați să proclame Evanghelia Sa cu „sunetul unei trâmbițe” (Doctrină și legăminte 30:9). Această lecție poate ajuta cursanții să înțeleagă unele dintre motivele pentru care Salvatorul ne-a poruncit să predicăm Evanghelia Sa.

Misionari predicând Evanghelia

Posibile activități de învățare

Aceasta este prima dintre cele două lecții care abordează Doctrină și legăminte 30-36. Partea 1 se va concentra asupra motivelor pentru care Domnul dorește ca noi să împărtășim Evanghelia Sa și partea 2 se va concentra asupra ajutorului pe care El ni-l oferă și cum le putem predica altora. Dacă timpul consacrat lecției este limitat și poate fi predată o singură lecție despre Doctrină și legăminte 30-36, gândiți-vă cum ar putea fi combinate în mod eficient cele două lecții.

Datoria noastră de a predica Evanghelia

Puteți începe lecția arătând o chemare în misiune recentă și citind-o cu glas tare. Invitați cursanții să-și împărtășească sentimentele despre ce este entuziasmant și, poate, despre ce îi preocupă când se gândesc la slujirea în misiune.

Președintele Russell M. Nelson a împărtășit sfatul de mai jos cu privire la slujirea în calitate de misionar cu timp deplin.

5:34
Președintele Russell M. Nelson

Astăzi, reafirm cu putere că Domnul a cerut fiecărui tânăr băiat demn și capabil să se pregătească și să slujească în misiune. Pentru tinerii băieți sfinți din zilele din urmă, slujirea în misiune este o responsabilitate a preoției…

Pentru voi, surori tinere și capabile, o misiune este o ocazie puternică, dar opțională. Noi iubim surorile misionare și le așteptăm cu toată inima. Aportul pe care îl aduceți la această lucrare este minunat! Rugați-vă pentru a ști dacă Domnul dorește ca voi să slujiți în misiune și Duhul Sfânt vă va răspunde în inima și mintea voastră.

Dragi prieteni tineri, voi, fiecare în parte, sunteți vitali pentru Domnul. El v-a păstrat în rezervă până acum pentru a ajuta la adunarea lui Israel. Hotărârea voastră de a sluji în misiune, fie că este una de prozelitism, fie de deservire, vă va binecuvânta pe voi și pe mulți alții…

Toți misionarii propovăduiesc și depun mărturie despre Salvator. Întunericul spiritual din lume face ca lumina lui Isus Hristos să fie mai necesară ca oricând. Toată lumea merită șansa de a ști despre Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos. Fiecare persoană merită să știe unde poate găsi pacea care „întrece orice pricepere” [Filipeni 4:7] (Russell M. Nelson, „Să predicăm Evanghelia păcii”, Liahona, mai 2022, p. 6-7).

  • Ce gânduri sau sentimente ai în legătură cu declarația președintelui Nelson?

  • Ce dovadă vezi că este nevoie de lumina lui Isus Hristos mai mult decât oricând în lume?

Explicați că predicarea Evangheliei Salvatorului nu este doar o datorie a misionarilor cu timp deplin, ci și o responsabilitate împărtășită de toți membrii Bisericii. Spuneți cursanților că lecția de astăzi se va concentra asupra învățăturilor Domnului despre motivul pentru care trebuie să împărtășim Evanghelia Sa. Puteți să împărtășiți invitațiile de mai jos pentru a ajuta cursanții să se pregătească să studieze această lecție.

Cugetă asupra a ceea ce știi deja despre motivul pentru care Domnul Se așteaptă ca ucenicii Săi să predice Evanghelia, fie ca misionar cu timp deplin, fie în interacțiunile de zi cu zi. Poți scrie aceste motive în jurnalul tău pentru studiu. În timp ce studiezi astăzi, caută învățături care te ajută să înțelegi mai bine de ce dorește Domnul ca ucenicii Săi să împărtășească Evanghelia Sa.

„Să predici de acum înainte”

Înainte de începerea lecției, expuneți următoarele nume pe tablă sau pe pereții camerei: Peter Whitmer jr., John Whitmer, Thomas B. Marsh, Parley P. Pratt, Ziba Peterson, Ezra Thayer, Northrop Sweet, Orson Pratt, Sidney Rigdon și Edward Partridge. Întrebați cursanții dacă recunosc vreun nume. Explicați că toți acești bărbați au fost chemați de Domnul să slujească în misiune și să predice Evanghelia la scurt timp după organizarea Bisericii. Subliniați că unii dintre ei au fost botezați cu mai puțin de o lună înainte de a fi chemați.

Icon indicând o foaie de prezentareActivitatea de studiu de mai jos poate ajuta cursanții să înțeleagă unele dintre motivele pentru care Salvatorul ne cere să predicăm Evanghelia Sa. Puteți să împărțiți cursanții în grupuri și să oferiți fiecărui cursant foaia de prezentare alăturată. Fiecărui grup îi poate fi desemnat să studieze unul dintre fragmentele scripturale.

Sfatul Domnului pentru misionari din Doctrină și legăminte 30-36

Studiază sfaturile pe care Salvatorul le-a dat persoanelor menționate mai jos și discută despre întrebările care urmează.

Doctrină și legăminte 31:1-5 (Thomas B. Marsh)

  • Care sunt câteva adevăruri din aceste versete care te pot ajuta să înțelegi de ce ne cere Salvatorul să împărtășim Evanghelia Sa?

  • De ce crezi că Isus Hristos a făcut referire la Evanghelia Sa ca reprezentând „[vești] bune de o mare bucurie” (versetul 3)? Cum îți aduce bucurie Evanghelia Salvatorului?

Doctrină și legăminte 33:1-7, 10-12 (Ezra Thayer și Northrop Sweet)

  • Care sunt câteva adevăruri din aceste versete care te pot ajuta să înțelegi de ce ne cere Salvatorul să împărtășim Evanghelia Sa?

  • De ce ar dori Domnul ca Evanghelia Sa să fie vestită cu glas tare precum „sunetul unei trâmbițe” (versetul 2)?

Doctrină și legăminte 34:1-7 (Orson Pratt)

  • Care sunt câteva adevăruri din aceste versete care te pot ajuta să înțelegi de ce ne cere Salvatorul să împărtășim Evanghelia Sa?

  • De ce crezi că suntem „mai [binecuvântați]” (versetul 5) pentru că suntem chemați să predicăm Evanghelia Salvatorului decât suntem doar pentru că credem în ea?

Doctrină și legăminte 35:1-3, 6-8, 12-13 (Sidney Rigdon)

  • Care sunt câteva adevăruri din aceste versete care te pot ajuta să înțelegi de ce ne cere Salvatorul să împărtășim Evanghelia Sa?

  • De ce crezi că Domnul cheamă oameni „neinstruiți” și fără experiență pentru a vesti Evanghelia Sa „[națiunilor]” pământului (versetul 13)?

După ce cursanții au studiat aceste versete și au discutat despre ele, invitați-i să împărtășească ce au învățat. Un mod de a face acest lucru poate fi să scrieți, în mijlocul tablei, expresia Motive pentru care Salvatorul dorește ca noi să împărtășim Evanghelia Sa. Mai mulți cursanți pot, apoi, să vină la tablă și să scrie idei pe care le-au învățat din studiul lor. Încurajați cursanții să vină cu cât mai multe motive. Mai jos, sunt câteva exemple de răspunsuri pe care le-ar putea împărtăși.

După ce cursanții împărtășesc adevărurile pe care le-au învățat, puteți adresa câteva întrebări precum cele de mai jos.

  • Cum ne poate inspira cunoașterea acestor adevăruri să împărtășim altora Evanghelia Salvatorului, fie în calitate de misionari cu timp deplin, fie în interacțiunile noastre zilnice?

  • Care sunt unele dintre cele mai importante motive pentru care să împărtășești Evanghelia Salvatorului?

Depuneți mărturie despre adevărurile pe care le-ați discutat astăzi. Încurajați cursanții să acționeze potrivit îndemnurilor pe care le-au primit. Puteți să-i invitați să se gândească, cu ajutorul rugăciunii, cum să reacționeze la sfatului președintelui Nelson despre slujirea în misiune cu timp deplin.