„9-15 februarie, «Noe a [găsit har în ochii] Domnului», Genesa 6-11; Moise 8”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică, Vechiul Testament, 2026 (2026)
„9-15 februarie, «Noe a [găsit har în ochii] Domnului»”, Vino și urmează-Mă, 2026
Jehovah Keeps a Promise (Iehova Își ține o promisiune), de Sam Lawlor.
9-15 februarie, „Noe a [găsit har în ochii] Domnului”
Genesa 6-11; Moise 8
Trăind în zilele din urmă, avem un motiv special să acordăm atenție istorisirii despre potop. Când Isus Hristos ne-a învățat cum trebuie să veghem pentru a Doua Sa Venire, El a spus: „Așa cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, la fel se va întâmpla la venirea Fiului Omului” (Joseph Smith – Matei 1:41). Pe lângă aceasta, expresiile care descriu zilele lui Noe, cum ar fi „[corupte]” și „[pline de violență]”, pot, cu ușurință, descrie zilele noastre (Genesa 6:12-13; Moise 8:28). Istorisirea despre Turnul Babel pare, de asemenea, valabilă pentru zilele noastre, cu descrierea acesteia despre mândrie, care a fost urmată de confuzie și, apoi, diviziune.
Aceste relatări din vechime sunt valoroase nu doar pentru că ne arată faptul că ticăloșia se repetă pe parcursul istoriei. Dar și mai important, pentru că ne învață ce să facem în legătură cu aceasta. Noe „a găsit har în ochii Domnului” (Moise 8:27). Și familia lui Iared și cea a fratelui său s-au întors la Domnul și au fost protejate împotriva confuziei și diviziunii din Babel (vedeți Eter 1:33-43). Dacă ne întrebăm cum să ne protejăm, pe noi și pe membrii familiei noastre, în vremurile de corupție și violență, istorisirile din aceste capitole au multe să ne învețe.
Idei pentru învățarea acasă și la biserică
Genesa 6; Moise 8
Găsim siguranță spirituală urmând profetul Domnului.
Vedeți ceva în descrierea zilelor lui Noe care pare asemănător cu condițiile din zilele noastre? În mod deosebit, căutați în Moise 8:15-24, 28. Ce teme se repetă?
O asemănare importantă pe care o veți vedea este aceea că Dumnezeu l-a chemat pe Noe să fie profet și El a chemat un profet și astăzi. Puteți să întocmiți o listă cu adevărurile pe care le învățați despre profeți din Moise 8:13-30. Cum se aseamănă profetul nostru în viață cu Noe? Desigur, profetul de astăzi al Domnului nu avertizează despre un potop sau nu ne invită să ajutăm la construirea unei arce. Dar despre ce ne avertizează el? Și ce ne invită să facem? Pentru a răspunde la aceste întrebări, puteți recapitula un capitol din Techings of Presidents of the Church: Russell M Nelson din Biblioteca Evangheliei, îndeosebi capitolul „Invitations and Promises”. Puteți alege o avertizare și o invitație care par să fie deosebit de importante pentru voi.
Vârstnicul Allen D. Haynie ne-a învățat: „Un Tată din Cer perfect și iubitor a ales tiparul prin care să le fie revelat copiilor Săi adevărul printr-un profet” („Un profet în viață pentru zilele din urmă”, Liahona, mai 2023, p. 25). Puteți să studiați mesajul vârstnicului Haynie și să căutați motive pentru care a avea un profet este un semn al dragostei Tatălui Ceresc. Cum v-a ajutat faptul de a-l urma pe profetul Domnului să vă simțiți în siguranță trăind în zilele din urmă?
Vedeți, de asemenea, Topics and Questions, „Prophets”, Biblioteca Evangheliei; „Why Do We Have Prophets?” (prezentare video), Biblioteca Evangheliei.
De ce avem nevoie de profeţi?
Genesa 6:5-13
Potopul a fost un semn al îndurării lui Dumnezeu.
Unii oameni pun la îndoială dreptatea lui Dumnezeu pentru că a trimis potopul pentru a „[șterge omul] de pe fața pământului” (Genesa 6:7). Vârstnicul Neal A. Maxwell a explicat că, în vremea potopului, „răutatea ajunsese la un punct în care libertatea de a alege era distrusă și, ca urmare, nu ar fi fost drept ca spiritele să fie trimise aici” [We Will Prove Them Herewith (1982), p. 58]. Vă puteți gândi, de asemenea, la cum a fost potopul un semn al îndurării. Ce găsiți, în Genesa 6:5-13, care arată îndurarea blândă a Domnului și dragostea Sa față de oameni?
Genesa 9:8-17
Semnele sau simbolurile mă ajută să-mi amintesc legămintele pe care le-am făcut cu Domnul.
Potrivit celor relatate în Genesa 9:8-17, ce vă poate aminti un curcubeu? Ce adaugă Traducerea lui Joseph Smith, Genesa 9:21-25 (în Ghid pentru scripturi, Traducerea lui Joseph Smith) la înțelegerea voastră? Puteți, de asemenea, să întocmiți o listă cu alte lucruri (cum ar fi simboluri, obiecte sau orice altceva) pe care Dumnezeu vi le-a dat pentru a vă aminti legămintele făcute. Ce vă învață aceste lucruri? Cum vă ajută să vă amintiți?
Vedeți, de asemenea, Gerrit W. Gong, „Amintiți-vă totdeauna de El”, Liahona, mai 2016, p. 108-111; „Blând, umil și cuvios”, Imnuri, nr. 112.
The Tower of Babel (Turnul Babel), de David Green.
Genesa 11:1-9
Faptul de a-L urma pe Isus Hristos este singura cale către Tatăl Ceresc.
Relatarea despre oamenii din Babel care au construit un turn, pe care ați studiat-o săptămâna trecută, oferă o antiteză interesantă față de relatarea despre Enoh și poporul său care au clădit Sionul. Ambele grupuri de oameni au încercat să ajungă în cer, dar în moduri diferite. Cum au dobândit oamenii din Sion cerul (vedeți Moise 7:18-19, 53, 62-63, 69)? Ce învățați din Genesa 11:1-9 și Helaman 6:26-28 despre oamenii din Babel? Ce ne învață acestea despre propriile eforturi de a ne întoarce în prezența lui Dumnezeu? Ce ne-a oferit Dumnezeu pentru a ne ajuta să „[atingem] cerul” (Genesa 11:4; vedeți, de asemenea, Ioan 3:16)?
Învățați în mod activ. Învățarea poate însemna mai mult decât citirea sau ascultarea. De exemplu, când învățați despre Turnul Babel, dumneavoastră, familia sau membrii clasei puteți scrie, pe fâșii de hârtie, lucruri care ne îndepărtează de Dumnezeu. Apoi, pe alte fâșii de hârtie, puteți scrie lucruri care ne aduc mai aproape de Dumnezeu. Aranjați primul grup de hârtii sub forma unui turn și al doilea grup sub forma unui templu.
Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistelor Liahona și Pentru întărirea tineretului.
Idei pentru a le preda copiilor
Genesa 6:14-22; 7-8; Moise 8:16-24
Faptul de a-l urma pe profet ne va binecuvânta pe mine și pe familia mea.
-
Majoritatea copiilor adoră istorisirea despre Noe și arcă. Puteți să le oferiți copiilor dumneavoastră ocazii de a împărtăși ceea ce știu despre ea. Pentru a-i ajuta, puteți folosi ilustrațiile din acest rezumat, „Noe și familia lui” din Povestiri din Vechiul Testament (p. 22-25) și a treia strofă din „Urmați profetul” (Cântece pentru copii, p. 58-59). Copiilor dumneavoastră le-ar putea plăcea să interpreteze pe roluri părți ale istorisirii – de exemplu, să pretindă că folosesc o unealtă pentru a construi arca sau că merg ca niște animale care intră în arcă.
-
În timp ce vorbiți împreună despre Noe, ajutați copiii să înțeleagă cât de binecuvântați suntem să avem astăzi un profet al lui Dumnezeu. Ajutați copiii să cerceteze Moise 8:16-24 pentru a găsi lucruri pe care Noe le-a propovăduit și pe care profeții Domnului le propovăduiesc și astăzi. Cum suntem binecuvântați când ne supunem acestor învățături?
Genesa 9:15-16
Dumnezeu Își va ține promisiunile pe care mi le-a făcut.
-
Copiilor dumneavoastră le-ar putea plăcea să deseneze sau să coloreze un curcubeu în timp ce discutați despre ceea ce reprezintă acesta [vedeți Traducerea lui Joseph Smith, Genesa 9:21-25 (în Ghid pentru scripturi)]. La ce a vrut Dumnezeu ca Noe și familia lui să se gândească ori de câte ori vedeau un curcubeu?
-
De asemenea, le puteți arăta copiilor ceva ce aveți care vă amintește de ceva important din viața dumneavoastră, cum ar fi verigheta, o fotografie sau un jurnal. Permiteți copiilor să împărtășească propriile exemple. Acest lucru ar putea duce la o conversație despre lucruri care ne ajută să ne amintim legămintele noastre, cum ar fi împărtășania, care ne ajută să ne amintim legământul pe care l-am făcut la botez de a-L urma pe Isus Hristos (vedeți Doctrină și legăminte 20:75-79).
Dumnezeu a spus familiei lui Noe că respectivul curcubeu avea să fie „semnul legământului pe care-l fac între Mine și voi” (Genesa 9:12).
Genesa 11:1-9
Faptul de a-L urma pe Isus Hristos este singura cale către cer.
-
Ar putea fi distractiv să construiți, împreună cu copiii dumneavoastră, un turn din cuburi sau alte obiecte. Pe măsură ce faceți acest lucru, explicați că oamenii din Babel au crezut că pot ajunge în cer construind un turn înalt. Apoi, puteți să vă uitați împreună la o ilustrație cu Salvatorul și să vă întrebați copiii cum ne ajută El să ajungem în cer. Apoi, puteți vorbi unii cu alții despre lucruri pe care le puteți face pentru a-L urma pe Salvator.
-
Pe lângă faptul de a citi istorisirea despre Turnul Babel din Genesa 11:1-9, dumneavoastră și copiii puteți citi Helaman 6:28. Potrivit celor relatate în acest verset, de ce au construit oamenii din Babel turnul? De ce construirea acestui turn a fost o cale greșită de a ajunge în cer? Apoi, puteți cerceta 2 Nefi 31:20-21 și Helaman 3:28 pentru a găsi calea potrivită de a ajunge în cer. Ce sfaturi le-am putea oferi oamenilor din Babel?
Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistei Prietenul.