Vino și urmează-Mă
5-11 ianuarie, „Aceasta este lucrarea Mea și slava Mea”, Moise 1; Avraam 3


„5-11 ianuarie, «Aceasta este lucrarea Mea și slava Mea», Moise 1; Avraam 3”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică, Vechiul Testament, 2026 (2026)

„5-11 ianuarie, «Aceasta este lucrarea Mea și slava Mea»”, Vino și urmează-Mă, 2026

Stele și nebuloase în spațiul cosmic.

5-11 ianuarie, „Aceasta este lucrarea Mea și slava Mea”

Moise 1; Avraam 3

Biblia începe cu aceste cuvinte: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul” (Genesa 1:1). Dar ce a fost înainte de acest „început”? Și de ce a creat Dumnezeu toate acestea? Prin profetul Joseph Smith, Domnul ne-a luminat în legătură cu aceste întrebări.

De exemplu, El ne-a dat consemnarea despre o viziune în care Avraam a văzut existența noastră ca spirite „înainte de a fi lumea” (vedeți Avraam 3:22-28). Domnul ne-a dat, de asemenea, o traducere inspirată, sau o revizie, a primelor șase capitole din Genesa, intitulată Cartea lui Moise – care nu începe cu „la început”. Ci începe cu o experiență trăită de Moise, care pune în context istorisirea despre creare. Împreună, aceste scripturi din zilele din urmă sunt un bun punct de pornire pentru studiul nostru al Vechiului Testament, deoarece abordează unele întrebări fundamentale care pot oferi un cadru studiului nostru: Cine este Dumnezeu? Cine suntem noi? Care este lucrarea lui Dumnezeu și care este locul nostru în cadrul acesteia? Primele capitole din Genesa ar putea fi privite ca răspunsul Domnului la rugămintea lui Moise: „Fii milostiv față de slujitorul Tău, o, Dumnezeule, și spune-mi mie cu privire la pământ și la locuitorii de pe el și, de asemenea, cu privire la ceruri” (Moise 1:36).

Icon indicând studiu.

Idei pentru învățarea acasă și la biserică

Moise 1

Icon indicând seminar.
În calitate de copil al lui Dumnezeu, am un destin divin.

„Dacă Domnul v-ar vorbi direct”, ne-a învățat președintele Russell M. Nelson, „primul lucru pe care El S-ar asigura că îl înțelegeți este adevărata voastră identitate” [„Alegeri pentru eternitate” (adunare de devoțiune pentru tinerii adulți din întreaga lume, mai 2022), Biblioteca Evangheliei]. Prin urmare, Satana va încerca să vă încurce în aceeași privință. Căutați acest tipar în mesajul lui Dumnezeu către Moise din Moise 1:4, 6 și în mesajele lui Satana din Moise 1:12. Ce învățați din aceste versete despre diferențele dintre Dumnezeu și Satana?

Președintele Nelson ne-a mai învățat: „Modul în care vă gândiți la cine sunteți cu adevărat influențează aproape fiecare hotărâre pe care o veți lua vreodată” („Alegeri pentru eternitate”). Puteți să întocmiți o listă cu alegerile pe care le faceți deoarece identitatea voastră de copil al lui Dumnezeu primează înaintea altor calificative.

Ce alte versete sau expresii din Moise 1 vă ajută să vă înțelegeți valoarea divină? De asemenea, puteți citi mai mult din mesajul președintelui Nelson, „Alegeri pentru eternitate”, în secțiunea intitulată „Primul, să cunoașteți adevărul despre cine sunteți”. Ce vă simțiți inspirați să faceți pentru ca identitatea voastră de copil al lui Dumnezeu să fie cel mai important identificator al vostru?

Vedeți, de asemenea, „Copil al Domnului”, Imnuri (1985), nr. 191; „Our True Identity” (prezentare video), Biblioteca Evangheliei; Subiecte și întrebări, „Copiii lui Dumnezeu”, Biblioteca Evangheliei.

3:45

Our True Identity

Mamă, tată și copil mic zâmbind.

Moise 1:12-26

Cu ajutorul Domnului, mă pot împotrivi lui Satana.

Așa cum ni se arată foarte clar în Moise 1, experiențele spirituale puternice nu înseamnă că nu vom mai fi ispitiți niciodată. De fapt, una dintre tacticile lui Satana este aceea de a ne ispiti să ne îndoim de aceste experiențe. Când citiți răspunsul pe care Moise i l-a dat lui Satana în versetele 12-26, ce învățați care vă poate ajuta să rămâneți fideli mărturiei pe care ați primit-o? Ce l-a ajutat în cele din urmă pe Moise să-l biruiască pe Satana?

O altă învățătură pe care o desprindem din experiența lui Moise este aceea că Satana ne ispitește falsificând adevărul și puterea lui Dumnezeu. Gândiți-vă la unele versiuni false ale lucrurilor, cum ar fi o plantă artificială sau o păpușă pentru copii. Cum vă puteți da seama că sunt false? Apoi, gândiți-vă la falsurile pe care Satana le folosește astăzi pentru a vă ispiti. Ce învățați din Moise 1:13-18 despre cum să recunoașteți și să respingeți falsurile lui? Cum vă poate ajuta Domnul (vedeți Moise 1:24-26)?

Vedeți, de asemenea, Matei 4:1-11; Gary E. Stevenson, „Nu mă amăgi”, Liahona, nov. 2019, p. 93-96; „I Am a Son of God” (prezentare video), Biblioteca Evangheliei.

6:31

I Am a Son of God

Învățarea acasă poate fi planificată, dar și spontană. „Ocaziile de predare în familie au loc frecvent în momente de zi cu zi, neoficiale – în timp ce mâncați, faceți treburi casnice, jucați jocuri [sau călătoriți]” (Să predăm în modul Salvatorului, p. 31). De exemplu, pe lângă faptul de a citi despre cum i s-a împotrivit Moise lui Satana, în Moise 1, puteți petrece câteva momente la cină vorbind în cadrul familiei despre cum v-ați împotrivit influenței dușmanului.

Moise 1:27-39; Avraam 3

Lucrarea și slava lui Dumnezeu sunt să mă ajute să dobândesc viața eternă.

După ce a avut parte de viziunea despre creațiile lui Dumnezeu, Moise I-a spus Domnului: „Spune-mi… de ce aceste lucruri sunt așa” (Moise 1:30). Ce vă impresionează în legătură cu răspunsul Domnului din Moise 1:31-39? Care este diferența dintre nemurire și viață eternă (vedeți Subiecte și întrebări, „Viața eternă”, Biblioteca Evangheliei)? Cum ajută Isus Hristos la realizarea ambelor? Avraam a avut, de asemenea, o viziune, consemnată în Avraam 3. Ce găsiți în versetele 24-26 care poate răspunde la întrebarea lui Moise?

Avraam 3:22-28

Am trăit ca spirit înainte de a mă fi născut pe pământ.

Știm foarte puține despre viața noastră premuritoare. Dar o mare parte din ceea ce știm provine din viziunea pe care a avut-o Avraam în Avraam 3:22-28. Pe măsură ce citiți aceste versete, întocmiți o listă cu adevărurile pe care le găsiți – inclusiv adevăruri despre voi și despre Isus Hristos. De ce sunt aceste adevăruri prețioase pentru voi? Ce schimbare produc acestea în viața voastră?

Vedeți, de asemenea, Subiecte și întrebări, „Viața premuritoare”, Biblioteca Evangheliei.

Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistelor Liahona și Pentru întărirea tineretului.

Iconul 1 indicând secțiune pentru copii.

Idei pentru a le preda copiilor

Moise 1:1-4, 6, 12

Sunt un copil al lui Dumnezeu.

  • După ce citiți împreună mesajul lui Dumnezeu către Moise, din Moise 1:4, vă puteți lăsa copiii să-și privească reflexia în oglindă și să-și transmită un mesaj asemănător: „Sunt un copil al lui Dumnezeu”. Apoi, își pot transmite același mesaj unul altuia: „Ești un copil al lui Dumnezeu”. Puteți chiar să găsiți fotografii cu diverși oameni și să vă invitați copiii să arate spre fiecare și să spună: „Acesta este un copil al lui Dumnezeu”. Împărtășiți-vă unii altora de ce sunteți bucuroși să știți că sunteți copii ai lui Dumnezeu. Cum schimbă această cunoaștere modul în care vă tratați pe voi și pe alții?

  • Dumneavoastră și copiii puteți compara mesajul lui Dumnezeu către Moise din Moise 1:4 cu mesajul lui Satana din versetul 12. Cum vă puteți ajuta copiii să facă diferența dintre mesajele lui Dumnezeu către ei și cele ale lui Satana?

Iehova apărându-i lui Moise.

Moses Sees Jehovah (Moise Îl vede pe Iehova), de Joseph Brickey (detaliu).

Moise 1:6, 39

Tatăl Ceresc are pentru mine o lucrare de făcut.

  • În timp ce citiți Moise 1:6 împreună cu copiii dumneavoastră, puteți vorbi cu ei despre „lucrarea” pe care Dumnezeu a avut-o pentru Moise. Puteți folosi resursa Carte cu picturi inspirate din Evanghelie, nr. 13-16 sau Povestiri din Vechiul Testament, paginile 64-84 pentru a vă ajuta copiii să vadă ce a realizat Moise cu ajutorul Tatălui Ceresc. Care este lucrarea pe care Dumnezeu o are pentru noi de făcut (vedeți, de exemplu, Doctrină și legăminte 11:20)?

Moise 1:12-26

Mă pot împotrivi ispitelor lui Satana.

  • Pe măsură ce studiați Moise 1:12-26 împreună cu copiii dumneavoastră, ajutați-i să descopere ce a făcut Moise pentru a se împotrivi lui Satana (vedeți versetele 13, 15, 18, 20-22, 26). Ar putea fi distractiv pentru ei să interpreteze pe roluri lucruri pe care le pot face pentru a se împotrivi ispitei (cum ar fi să se roage, să plece sau să ceară ajutor).

Avraam 3:22-28

Am trăit ca spirit înainte de a mă fi născut pe pământ.

  • Cunoașterea despre viața noastră premuritoare vă poate inspira copiii să facă alegeri bazate pe adevăruri eterne. Pentru a-i ajuta să învețe despre aceasta, le puteți oferi câteva cuvinte și expresii cheie pe care să le găsească în Avraam 3:22-28, cum ar fi „înainte de a fi lumea”, „spirite”, „vom face un pământ” și „pune la probă”. Ce ne învață aceste versete despre motivul pentru care Tatăl Ceresc ne-a trimis pe pământ?

  • Un cântec, cum ar fi „Voi urma planul lui Dumnezeu” (Cântece pentru copii, p. 86-87) poate susține ceea ce ne învață Avraam 3. V-ați putea invita copiii să facă desene care se potrivesc cu versurile.

  • Ajutați-vă copiii să se gândească la situații în care trebuie să aleagă dacă fac sau nu ceea ce le-a cerut Dumnezeu (vedeți Avraam 3:25; vedeți, de asemenea, Pentru întărirea tineretului – Îndrumar pentru a face alegeri). Lăsați-i să exerseze posibile răspunsuri la aceste situații. Cum ne poate ajuta Salvatorul atunci când facem o alegere greșită?

Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistei Prietenul.

Moise alungându-l pe Satana.

Moses Overcomes Satan (Moise îl biruiește pe Satana), de Joseph Brickey.

Pagină cu activități pentru Societatea Primară – Eu sunt un copil al lui Dumnezeu.