„23-29 iunie «[Valorau]… cât bogățiile întregului pământ», Doctrină și legăminte 67-70”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică, Doctrină și legăminte, 2025 (2025)
„Doctrină și legăminte 67-70”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică, 2025
23-29 iunie „[Valorau]… cât bogățiile întregului pământ”
Doctrină și legăminte 67-70
Între 1828 și 1831, profetul Joseph Smith a primit multe revelații de la Domnul, inclusiv sfaturi divine pentru persoane, instrucțiuni despre conducerea Bisericii, viziuni despre zilele din urmă și multe adevăruri inspiratoare despre eternitate. Dar mulți sfinți nu le citiseră. Revelațiile nu erau încă publicate, iar puținele exemplare disponibile erau scrise de mână pe foi separate de hârtie care erau transmise în rândul membrilor și prezentate altora de către misionari.
Apoi, în noiembrie 1831, Joseph a întrunit un consiliu format din conducători ai Bisericii pentru a discuta publicarea revelațiilor. După ce au căutat voia Domnului, acești conducători au făcut planuri de a publica volumul Book of Commandments – precursoarea cărții Doctrină și legăminte de astăzi. În scurt timp, toți aveau să poată citi cuvântul lui Dumnezeu revelat printr-un profet în viață, dovadă vie „că, din nou, cheile tainelor împărăției Salvatorului nostru sunt încredințate omului”. Din aceste motive și multe altele, sfinții de atunci și de azi consideră că aceste revelații „[valorează]… cât bogățiile întregului pământ” (Doctrină și legăminte 70, introducerea secțiunii).
Vedeți Saints (Sfinții), 1:140-143.
Idei pentru învățarea acasă și la biserică
Doctrină și legăminte 67:1-9; 68:3-6
Slujitorii Domnului rostesc voia Sa când sunt inspirați de Duhul Sfânt.
Hotărârea de a publica revelațiile primite de Joseph Smith pare să fi fost una ușoară, dar unii dintre primii conducători ai Bisericii nu erau siguri că aceasta era o idee bună. Una dintre îngrijorări era cauzată de imperfecțiunile modului în care Joseph Smith a scris revelațiile. Revelația din secțiunea 67 a fost dată ca răspuns la acea îngrijorare. Ce învățați despre profeții Domnului și revelație din versetele 1-9? Ce alte cunoștințe dobândiți din Doctrină și legăminte 68:3-6?
Cum ați ajuns să știți că revelațiile pe care Dumnezeu le dă slujitorilor Săi sunt adevărate? Puteți, de asemenea, să cugetați la experiențe în care ați simțit că Domnul vă vorbea prin unul dintre slujitorii Săi (vedeți Doctrină și legăminte 68:4). Când v-ați simțit „[inspirat] de Duhul Sfânt” (versetul 3) să spuneți ceva? Cum a stat Domnul „lângă [dumneavoastră]” (versetul 6)?
Înainte să fie tipărit volumul Book of Commandments, mai mulți conducători ai Bisericii au semnat o mărturie scrisă că revelațiile din carte sunt adevărate. Pentru a vedea un exemplar al mărturiei lor, vedeți „Testimony, circa 2 November 1831”, Revelation Book 1, p. 121, josephsmithpapers.org.
Doctrină și legăminte 67:10-14
„Continuați cu răbdare.”
În ce mod ne împiedică invidia, teama și mândria să ne apropiem mai mult de Domnul? Cum biruim „firea [omului]” sau „[mintea] carnală”, așa încât să putem „[să-L vedem] și [să știm] că [El este]” (versetul 12; vedeți, de asemenea, Mosia 3:19)? Ce lucruri din aceste versete vă inspiră să „continuați cu răbdare până când deveniți perfecți” (versetul 13)?
Doctrină și legăminte 68:25-31
Pot ajuta ca Isus Hristos să fie în centrul preocupărilor din căminul meu.
Cuvintele Domnului din Doctrină și legăminte 68:25-31 se referă în mod concret la părinți, dar, fie că sunteți, fie că nu sunteți părinți, puteți folosi sfatul Său pentru a vă face partea în a pune doctrina lui Isus Hristos în centrul preocupărilor din căminul dumneavoastră. Mai jos sunt enumerate unele dintre principiile despre care Domnul spune că trebuie predate în cadrul căminului. Gândiți-vă cum puteți face ca fiecare dintre aceste lucruri să fie parte a temeliei unui cămin concentrat asupra lui Hristos – căminul în care locuiți acum sau viitorul dumneavoastră cămin. Resursele și întrebările oferite pot fi de ajutor.
-
Pocăință. Studiați Alma 36:17-20 și observați cum a fost binecuvântat Alma într-un moment critic, deoarece tatăl său l-a învățat despre misiunea ispășitoare a Salvatorului. Cum vă puteți inspira familia să se întoarcă la Isus Hristos și să se pocăiască (vedeți, de asemenea, 2 Nefi 25:26)?
-
Credință în Hristos. Citiți cele cinci sugestii ale președintelui Russell M. Nelson cu privire la dezvoltarea credinței în „Hristos a înviat; credința în El va muta munții” (Liahona, mai 2021, p. 103). Gândiți-vă cum ar putea aceste sugestii să creeze o cultură a credinței în familia dumneavoastră.
-
Botez. Recapitulați legământul făcut la botez așa cum este descris în Mosia 18:8-10, 13. Cum pot eforturile dumneavoastră de a ține acest legământ să vă întărească familia?
-
Darul Duhului Sfânt. Studiați invitațiile de la paginile 17-19 din Pentru întărirea tineretului – Îndrumar pentru a face alegeri. Ce vă simțiți inspirați să faceți pentru a invita influența Duhului Sfânt în căminul dumneavoastră?
-
Rugăciune. Ce învățați despre puterea rugăciunii în cadrul căminului, în „Când se manifestă dragostea” (Cântece pentru copii, p. 102-103)? Ce binecuvântări promite Salvatorul în 3 Nefi 18:15-21?
-
Alte principii pe care le găsiți în Doctrină și legăminte 68:25-31:
Ce sfat i-ați da cuiva ai cărui membri ai familiei nu sprijină eforturile sale de a-și clădi credința în Hristos?
Vedeți, de asemenea, „Familia – proclamație către lume”, Biblioteca Evangheliei; Subiecte și întrebări, „Parenting (Calitatea de părinte)”, Biblioteca Evangheliei; Dieter F. Uchtdorf, „Isus Hristos este tăria părinților”, Liahona, mai 2023, p. 55-59.
Prietenii „[loiali și credincioși]” mă ajută să-L urmez pe Isus Hristos.
De ce credeți că a fost „înțelepciunea [Domnului]” ca cineva „loial și credincios” să-l însoțească pe Oliver Cowdery în însărcinarea descrisă în acest verset? Cum vi se aplică acest principiu?
Ajutați persoanele care învață să se înalțe spiritual unul pe altul. Fiecare persoană din clasa sau familia dumneavoastră este o sursă bogată de mărturie, cunoștințe și experiențe în ceea ce privește viața trăită potrivit Evangheliei. Invitați-i să și le împărtășească unii altora și să se înalțe spiritual unul pe altul.
Sunt responsabil pentru revelațiile pe care le-a dat Domnul.
Domnul a dat anumitor vârstnici responsabilitatea de a se ocupa de publicarea revelațiilor. Chiar dacă nu aveți acea responsabilitate anume, în ce fel puteți fi considerat administratori „peste [revelații și porunci]” (versetul 3) sau ce responsabilitate aveți pentru acestea?
Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistelor Liahona și Pentru întărirea tineretului.
Idei pentru a le preda copiilor
Volumul Doctrină și legăminte mă învață despre Isus Hristos.
-
Spuneți-le copiilor cum au ajuns revelațiile lui Joseph Smith să fie tipărite într-o carte (vedeți „Capitolul 23 Doctrină și legăminte”, Povestiri din Doctrină și legăminte, p. 90-92 sau prezentarea video corespunzătoare din Biblioteca Evangheliei). Ajutați-i să-și amintească unele dintre lucrurile pe care le-ați învățat despre Isus Hristos din Doctrină și legăminte până acum în acest an. Puteți, de asemenea, să vă împărtășiți unii altora unele dintre versetele preferate din Doctrină și legăminte.
2:2Chapter 23: The Doctrine and Covenants: August–November 1831
-
Puteți, de asemenea, să le arătați copiilor Biblia, Cartea lui Mormon, Doctrină și legăminte și Perla de mare preț și să discutați cu ei despre deosebirile și asemănările dintre ele (vedeți descrierile acestor cărți din Ghid pentru scripturi). Cum putem ști că scripturile sunt adevărate? Ce învățăm din Doctrină și legăminte 67:4, 9 despre revelațiile pe care Domnul le-a dat lui Joseph Smith?
Doctrină și legăminte 68:25-31
Pot fi botezat când voi împlini opt ani.
-
În Doctrină și legăminte 68:27, Domnul a specificat cât de în vârstă trebuie să fie o persoană pentru a fi botezată. Ajutați-vă copiii să descopere ce a spus El. De ce dorește Isus să fim botezați? Un cântec, cum ar fi „Botezul„ (Cântece pentru copii, p. 54-55), vă poate ajuta. Folosind ilustrații sau versetele 25-31 (sau ambele), ajutați-vă copiii să descopere lucruri pe care Domnul dorește ca ei să le învețe.
-
Citiți alături de copiii dumneavoastră despre însărcinarea pe care Domnul i-a dat-o lui Oliver Cowdery în introducerea secțiunii Doctrină și legăminte 69. Ce sfat a dat Domnul în versetul 1? De ce este important să fim cu oameni „care [sunt loiali și credincioși]”? Copiii dumneavoastră ar putea vorbi despre o persoană pe care o cunosc și care este loială și credincioasă. Cântați împreună un cântec care încurajează copiii să fie loiali și credincioși asemenea Salvatorului, cum ar fi „Eu încerc să fiu ca Isus” (Cântece pentru copii, p. 40-41). Cum ne putem asigura că suntem loiali și credincioși Domnului? Cum ne poate folosi El pentru a-i binecuvânta pe alții când suntem loiali și credincioși?
Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistei Prietenul.