„2-8 iunie «[Angajați] cu sârguință într-o cauză bună», Doctrină și legăminte 58-59”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică, Doctrină și legăminte, 2025 (2025)
„Doctrină și legăminte 58-59”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică, 2025
Independence, Missouri, 1831, de Al Rounds.
2-8 iunie „[Angajați] cu sârguință într-o cauză bună”
Doctrină și legăminte 58-59
Când vârstnicii Bisericii au văzut pentru prima oară locul în care avea să se construiască orașul Sion – Independence, Missouri – acesta nu a fost ceea ce s-au așteptat ei. Unii dintre ei au crezut că vor găsi o comunitate înfloritoare și harnică și un grup puternic de sfinți. În schimb, au găsit o așezare puțin populată, căreia îi lipsea gradul de civilizație cu care erau obișnuiți și locuită de coloniști duri din zona de frontieră, nu de sfinți. S-a dovedit că Domnul nu le cerea doar să vină în Sion – El voia ca ei să clădească Sionul.
Când așteptările noastre nu se potrivesc cu realitatea, ne putem aminti ce le-a spus Domnul sfinților în anul 1831: „Voi nu puteți vedea, în prezent, cu ochii voștri naturali, planul Dumnezeului vostru… și slava care va urma după multă suferință” (Doctrină și legăminte 58:3). Da, viața este plină de suferință, chiar ticăloșie, dar putem „să [realizăm] multă dreptate; pentru că [avem în noi] puterea” (versetele 27-28).
Vedeți, de asemenea, Saints (Sfinții), 1:127-133.
Idei pentru învățarea acasă și la biserică
Doctrină și legăminte 58:1-5; 59:23
„După multă suferință vin binecuvântările.”
Sfinții au sperat că, în timpul vieții lor, Ținutul Jackson avea să înflorească devenind Sionul, un loc în care se puteau aduna toți sfinții. Totuși, timpul lor în Ținutul Jackson a fost plin de suferință. După câțiva ani, au fost forțați să plece și „să aștepte puțin mântuirea Sionului” (Doctrină și legăminte 105:9).
Ce învățați despre suferință sau încercări din cuvintele Domnului din Doctrină și legăminte 58:1-5? De ce credeți că unele binecuvântări vin numai după suferință? Ce binecuvântări ați primit după suferință?
Ce anume din ce învățați din Doctrină și legăminte 59:23 vă dă speranță?
Doctrină și legăminte 58:26-29
Pot „[realiza] multă dreptate… de bunăvoie”.
Ca parte a studiului acestor versete, puteți face o listă cu unele dintre lucrurile în care sunteți „[angajați] cu sârguință”. Sunt toate cauze bune? Gândiți-vă ce puteți face pentru a „[realiza] multă dreptate” – și ce obiective puteți stabili pentru a face acest lucru.
De ce credeți că dorește Domnul să faceți „multe lucruri de bunăvoie”? Care ar fi rezultatul dacă ați fi „[constrânși] în toate lucrurile”? Cu ce vă ajută 2 Nefi 2:27 să înțelegeți mai bine acest principiu?
Vedeți, de asemenea, Dale G. Renlund, „Alegeți astăzi”, Liahona, nov. 2018, p. 104-106.
Doctrină și legăminte 58:42-43
Domnul mă iartă când mă pocăiesc.
Promisiunea Domnului din Doctrină și legăminte 58:42 de a-i ierta în totalitate pe cei care se pocăiesc inspiră, deși ridică, de asemenea, unele întrebări: Ce înseamnă să te pocăiești? Cum pot să știu dacă m-am pocăit? Din fericire, Domnul a spus în continuare: „În acest mod veți cunoaște…” (versetul 43).
Iată câteva întrebări suplimentare pe care le au uneori oamenii despre pocăință. Ce vă învață Spiritul în timp ce studiați resursele propuse mai jos?
Cum mă ajută mărturisirea păcatelor mele să mă pocăiesc? Vedeți Psalmii 32:1-5; Proverbele 28:13; Mosia 27:34-37; Alma 39:12-13.
Încerc să-mi abandonez păcatele, dar tot fac greșeli. Este, totuși, valabilă pocăința mea? Vedeți Bradley R. Wilcox, „A fi demn nu înseamnă a fi fără de cusur”, Liahona, nov. 2021, p. 61-67; „Daily Restoration (Restaurare zilnică)” (prezentare video), Biblioteca Evangheliei.
Daily Restoration
Cum pot fi sigur că Salvatorul m-a iertat? Vedeți Tad R. Callister, „Ispășirea lui Isus Hristos”, Liahona, mai 2019, p. 85-87, în special secțiunea intitulată „2. Păcatul”.
Puteți găsi mai multe informații în „Întrebări și răspunsuri” despre pocăință din Pentru întărirea tineretului – Îndrumar pentru a face alegeri (paginile 8-9).
Vedeți, de asemenea, Subiecte și întrebări), „Repentance (Pocăința)”, Biblioteca Evangheliei.
Cine a fost Polly Knight?
Polly Knight și soțul ei, Joseph Knight sr., au fost printre primii care au crezut în chemarea de profet a lui Joseph Smith. Polly și Joseph au oferit sprijin vital profetului în lucrarea de traducere a Cărții lui Mormon. Familia Knight a părăsit Colesville, New York, pentru a se aduna cu sfinții în Ohio și, mai târziu, li s-a poruncit să se mute în Ținutul Jackson, Missouri. În timp ce călătoreau, sănătatea lui Polly s-a deteriorat, dar ea era hotărâtă să vadă Sionul înainte să moară. Se afla în Missouri de doar câteva zile când a murit [vedeți Saints (Sfinții), 1:127-128, 132-133]. Doctrină și legăminte 59 a fost primită în ziua în care ea a decedat iar versetele 1 și 2 par să se refere anume la ea.
Poruncile sunt o binecuvântare.
Ce înseamnă a fi „încoronați… cu porunci” (versetul 4)? Gândiți-vă cum vă binecuvântează Domnul pe măsură ce vă străduiți să vă supuneți fiecărei porunci din versetele 5-19.
Împărtășiți ceea ce învățați. În multe cazuri, cunoștințele spirituale pe care le dobândiți când studiați scripturile pot întări credința membrilor familiei, prietenilor și membrilor episcopiei dumneavoastră. Împărtășiți-le experiențele, sentimentele și mărturia dumneavoastră despre Isus Hristos.
Sabatul este ziua Domnului.
După ce a promis să binecuvânteze sfinții din Sion „cu porunci care nu vor fi puține”, Domnul a subliniat în mod deosebit o anumită poruncă: porunca de a cinsti „ziua [Sa] sfântă” (Doctrină și legăminte 59:4, 9). În timp ce studiați Doctrină și legăminte 59:9-19, gândiți-vă de ce cinstirea zilei de sabat avea să fie atât de importantă pentru acești sfinți în timp ce căutau să clădească Sionul. De ce este importantă pentru dumneavoastră?
Vă puteți întreba și dacă folosiți ziua de sabat în felul în care a dorit Domnul. În ce fel mă ajută ținerea zilei de sabat sfinte să rămân „neîntinat de lume” (versetul 9)? Ce pot face pentru a-mi „exprima devoțiunea… Celui Preaînalt” (versetul 10)?
Puteți observa că Domnul a folosit cuvinte precum „bucuria”, „vesele” și „bucuroasă” pentru a ne învăța despre ziua de sabat. Ce face ca ziua de sabat să fie plină de bucurie pentru dumneavoastră? Cum i-ați explica cuiva de ce alegeți să cinstiți ziua Domnului?
Ce învățați din imnul „Gently Raise the Sacred Strain” (Hymns, nr. 146) despre scopurile și binecuvântările sabatului?
Vedeți, de asemenea, Genesa 2:2-3; Isaia 58:13-14; Russell M. Nelson, „Ziua de sabat este o desfătare”, Liahona, mai 2015, p. 129-132.
Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistelor Liahona și Pentru întărirea tineretului.
Idei pentru a le preda copiilor
Doctrină și legăminte 58:26-28
Tatăl Ceresc mi-a dat putere să aleg.
-
Faptul de a citi împreună Doctrină și legăminte 58:26-28 vă poate oferi, dumneavoastră și copiilor, ocazia de a vorbi despre puterea pe care ne-a dat-o Tatăl Ceresc de a alege să facem bine. Puteți să vă relatați unii altora diferite alegeri pe care le-ați făcut și ce s-a întâmplat drept rezultat. Poate copiii dumneavoastră ar dori să deseneze experiențele lor.
-
Puteți scrie alegere pe o parte a unei foi de hârtie și consecință pe cealaltă și puteți folosi această foaie de hârtie pentru a ilustra faptul că alegerile noastre și consecințele lor sunt inseparabile. Copiii pot enumera câteva alegeri și pot discuta despre consecințele pe care le au. Apoi, puteți citi împreună Doctrină și legăminte 58:27-28 și puteți vorbi despre alegeri care „aduc multă dreptate” sau au consecințe bune. Cum ne „răsplătește” sau ne binecuvântează Tatăl Ceresc pe măsură ce ne străduim să facem bine (versetul 28)?
Doctrină și legăminte 59:7, 18-21
„Mulțumește-I Domnului Dumnezeului tău, pentru toate lucrurile.”
-
Puteți citi aceste versete în timp ce dumneavoastră și copiii mergeți la o plimbare sau priviți ilustrații cu peisaje, observând lucruri care „[plac] ochiului și… [înveselesc] inima” (versetul 18). Puteți observa, de asemenea, lucruri asemănătoare într-un cântec precum „Tatăl Ceresc mă iubește” (Cântece pentru copii, p. 16-17). Sau vă puteți invita copiii să deseneze lucruri pentru care sunt recunoscători și să le permiteți să vă vorbească despre desenele lor. Cum ne putem arăta recunoștința pentru aceste lucruri?
Domnul a creat multe lucruri frumoase pentru a ne aduce bucurie.
Sabatul este ziua Domnului.
-
Ce putem face duminica pentru a-L preaslăvi pe Domnul și a găsi bucurie? Ajutați-vă copiii să găsească idei în Doctrină și legăminte 59:9-12 și în pagina cu activități din această săptămână. Ei pot găsi, de asemenea, ilustrații sau obiecte care să reprezinte lucrurile pe care le facem în ziua de sabat (cum ar fi ilustrațiile cu împărtășania din acest rezumat). Cum ne ajută aceste lucruri să ne simțim mai aproape de Tatăl Ceresc și Isus Hristos?
Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistei Prietenul.