Victoria Preaiubitului nostru Salvator

În chemarea mea în calitate de apostol, am călătorit foarte mult și am avut privilegiul de a întâlni copii, tineri și adulți în aproape întreaga lume. Există momente de mare bucurie în viață, dar un lucru pe care l-am văzut cu ochii mei și pe care l-am simțit în adâncul inimii mele este că, pe lângă fericire și bucurie, viața are și momente de durere și suferință.

Nu voi uita niciodată momentul în care am stat alături de patru copii mici ai căror părinți au fost uciși cu brutalitate, în propria casă, de un intrus, în timp ce copiii dormeau, sau întâlnirea cu o femeie care fusese abuzată în copilărie de o rudă de încredere, sau faptul că am stat lângă patul unei tinere fete care suferise o leziune cerebrală după ce căzuse de pe bicicletă și urma să moară la scurt timp, sau ascultarea suspinelor unei femei al cărei soț, în mod vădit, timp de mulți ani, o înșelase și își încălcase legămintele făcute în templu.

Am simțit durerea unui cuplu al cărui copil adult nu mai credea adevărurile Evangheliei și căuta să slăbească credința altora din familie. Am vorbit cu părinții și prietenii îndurerați ai unui tânăr băiat cu potențial care și-a luat viața. Am simțit atât întristarea după voia lui Dumnezeu a celor care au păcătuit și care au dorit cu adevărat să se pocăiască, cât și devastarea trăită de cei afectați de păcat.

Am văzut durerea provocată de bolile mintale atât pentru cei care suferă, cât și pentru cei care suferă în tăcere, privind fără a putea face prea multe pentru a-i ajuta. Am văzut pierderile personale enorme cauzate de dezastre naturale, inundații, furtuni, incendii și cutremure. Am fost martor atât la tulburări cauzate de furtuni politice, războaie și distrugeri în diferite țări, cât și la agonia care rezultă atunci când neprevăzutul se abate asupra celor nevinovați care caută să facă ceea ce este drept.

Healing Hands (Mâini vindecătoare), de Kolby Larsen; copierea interzisă.

Salvatorul ne ajută

Vorbind despre ispășirea lui Isus Hristos, președintele James E. Faust (1920-2007), al doilea consilier în Prima Președinție, a spus: „Cei răniți trebuie să facă tot ce pot pentru a-și birui încercările, iar Salvatorul «[îi va ajuta pe oamenii Săi] după infirmitățile lor» [Alma 7:12]. El ne va ajuta să ne purtăm poverile. Unele răni sunt atât de dureroase și profunde, încât nu pot fi vindecate fără ajutorul unei puteri superioare și fără speranța unei dreptăți perfecte și a unei reparări în viața următoare… El ne înțelege durerea și va merge cu noi chiar și în orele noastre cele mai întunecate”.

Mă simt din ce în ce mai atras de dragostea Salvatorului și de binecuvântările fără de sfârșit care ne-au fost promise prin ispășirea lui Isus Hristos. El nu ne-a protejat de experiențele grele ale vieții care aduc o durere incomensurabilă, dar ne-a protejat de suferința fără de sfârșit și de înstrăinarea de Tatăl Ceresc și ne-a permis, prin suferința Sa atotcuprinzătoare, să avem posibilitatea de a avea parte de bucurie desăvârșită și fericire eternă în prezența lui Dumnezeu.

Președintele Dallin H. Oaks ne-a amintit: „De departe, cel mai puternic ajutor pe care ni l-a dat Dumnezeu în viața muritoare a fost faptul că El ne-a dat un Salvator, pe Isus Hristos, care avea să sufere pentru a plăti prețul și a oferi iertare pentru păcatele de care ne-am pocăit. Această ispășire plină de milă și slavă explică de ce credința în Domnul Isus Hristos este primul principiu al Evangheliei. Ispășirea Sa «înfăptuiește învierea morților» (Alma 42:23) și «[ispășește] pentru păcatele lumii» (Alma 34:8), ștergând toate păcatele noastre de care ne-am pocăit și dându-I Salvatorului nostru puterea de a ne ajuta cu infirmitățile noastre din viața muritoare”.

Detaliu din Prayer at Gethsemane (Rugăciune în Ghetsimani), de Del Parson; poate fi copiată doar pentru uzul în cadrul Bisericii.

Evenimentul crucial al eternității

Când mă gândesc la suferința pe care am văzut-o personal, care este atât de infimă în comparație cu cea a tuturor celor care au pășit sau vor păși vreodată pe pământ, nu pot descrie, cu niciun cuvânt pe care îl cunosc, sentimentele din inima mea față de ceea ce trebuie să se fi petrecut în inima, mintea, trupul și sufletul Salvatorului în momentele Sale sacre de suferință atotcuprinzătoare pentru păcatele și durerea întregii omeniri.

Evenimentul crucial al întregii eternități a început când Isus S-a dus „într-un loc… numit Ghetsimani” (Matei 26:36), pe Muntele Măslinilor, în afara zidurilor cetății Ierusalimului. El le-a spus ucenicilor Săi: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38).

El S-a rugat spunând: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (Matei 26:39). El S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit dormind, S-a îndepărtat din nou și S-a rugat a doua oară. „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta… și s-a rugat a treia oară, zicând aceleași cuvinte.” (Matei 26:42, 44.)

Isus a băut paharul amar și a suferit dincolo de înțelegerea noastră muritoare, atât în grădină, cât și pe cruce. Fără de păcat, El a luat asupra Sa toate păcatele noastre, pentru ca, pe măsură ce venim la El și ne pocăim, păcatele și poverile noastre să fie ridicate de pe umerii noștri (vedeți 2 Corinteni 5:21).

Suferința, moartea și sacrificiul ispășitor ale lui Isus fuseseră prevestite cu mult timp înainte. Vorbind cu 700 de ani înainte de nașterea lui Isus, Isaia a profețit că „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:6). Isus a vorbit despre faptul că urma să-și dea viața ca „răscumpărare” (Matei 20:28; vedeți, de asemenea, 1 Timotei 2:6) „spre iertarea păcatelor” (Matei 26:28) tuturor celor care vor crede în El și se vor pocăi de păcatele lor. Petru a descris cum El „a suferit… pentru [păcatele noastre]” (1 Petru 3:18), pentru ca prin loviturile de bici pe care El le-a primit, noi să fim vindecați (vedeți 1 Petru 2:24). El a făcut ceea ce nimeni altcineva nu putea face pentru a ne permite să ne întoarcem în prezența Tatălui nostru. El a fost „zdrobit pentru fărădelegile noastre” (Isaia 53:5).

După suferința din Ghetsimani, agonia Sa a continuat – trădarea unuia dintre cei care a umblat cu El, batjocura în fața conducătorilor nedrepți, durerea trupului Său biciuit, cununa de spini apăsată pe capul Său de către ostașii cruzi și nemiloși (vedeți Ioan 18:2-3, 12-14; Marcu 15:15-20) și lemnul greu al crucii așezat pe carnea sfâșiată a spatelui Său în timp ce mergea spre Golgota (vedeți Ioan 19:16-17).

Pe cruce, agonia extremă simțită în Ghetsimani s-a întors cu o intensitatea pe care niciun om nu ar putea-o suporta. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a îndeplinit singur însărcinarea divină dată de Tatăl Său de a-Și da viața. Ostașii și conducătorii nu puteau să I-o ia (vedeți Ioan 10:18). Cu pioșenie și umilință, Isus Și-a plecat capul și a spus: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30).

Ultimul moment al vieții Sale muritoare s-a încheiat. Nu există cuvinte care să descrie măreția darului Său prețios. Nu va fi cerut niciodată din partea altcuiva. Isus Hristos a suferit „odată pentru totdeauna” (Evrei 10:10).

Odată îndeplinită misiunea Sa divină, El urma acum să fie primul din toată istoria omenirii care avea să Se ridica din mormânt la nemurire (vedeți 1 Corinteni 15:21-23).

Femeilor de la mormânt, îngerii le-au spus:

„Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu?

Nu este aici, ci a înviat” (Luca 24:5-6).

Apostolilor Săi, El le-a spus: „Uitați-vă la mâinile și picioarele Mele, Eu sunt” (Luca 24:39). Mai târziu, „S-a arătat la peste cinci sute… deodată” (1 Corinteni 15:6). Martori oculari L-au văzut pe Salvatorul înviat. El nu era mort. Era viu.

Isus Hristos a rupt lanțurile și cătușele robiei nepieritoare a morții pentru fiecare persoană care a trăit sau va trăi pe pământ (vedeți 1 Corinteni 15:22). El l-a învins pe dușmanul nostru care ne cuprindea pe toți; dușmanul reprezentat de moarte a fost învins pentru totdeauna.

Președintele Russell M. Nelson (1924-2025) a spus: „Isus Hristos a luat asupra Sa păcatele dumneavoastră, durerile dumneavoastră, suferințele dumneavoastră și infirmitățile dumneavoastră. Nu trebuie să le purtați singuri! El vă va ierta pe măsură ce vă pocăiți. Vă va binecuvânta cu ceea ce aveți nevoie. Vă va vindeca sufletul rănit. Pe măsură ce vă înjugați la jugul Său, poverile dumneavoastră vor fi mai ușoare. Dacă veți face legăminte de a-L urma pe Isus Hristos și le veți ține, veți descoperi că momentele dureroase din viața dumneavoastră sunt temporare. Necazurile dumneavoastră vor fi «[absorbite] în bucuria [în] Hristos» [Alma 31:38]”.

În calitate de unul dintre apostolii Săi rânduiți, am trăit momente spirituale și personale care mi-au adus o mărturie sigură și certă că El trăiește. În această perioadă de Paște, fie ca aceste cuvinte să rămână cu blândețe în mintea și inima noastră: „Ca eu să nu uit, o Doamne, pentru mine că Te-ai jertfit” în timp ce noi cântăm cu bucurie: