Conversații în familie despre sinucidere

Unele sinucideri se întâmplă fără vreo avertizare evidentă. Pentru unele există doar semne subtile sau, uneori, semnele sunt de neconfundat. Nu putem ști cu certitudine ce gândesc copiii noștri, așadar trebuie să-i pregătim de când sunt tineri – pentru cazul în care gândurile de sinucidere ar putea pune stăpânire pe mintea lor.

Sora Aburto a afirmat: „Este important să vorbim despre aceste probleme cu familia, copiii și prietenii noștri în căminele, episcopiile și comunitățile noastre”.

Vârstnicul Dale G. Renlund, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat: „Fiecare dintre noi are membri ai familiei, prieteni dragi sau cunoștințe care au avut gânduri legate de sinucidere, au încercat să se sinucidă sau și-au luat viața… Multe episcopii și țăruși [și familii] au în vedere să aibă o discuție despre prevenirea sinuciderii după ce cineva și-a luat viața. Întrebarea mea este – de ce să așteptăm? De ce să nu o facem acum? Deoarece cineva din episcopie sau țăruș are gânduri legat de sinucidere”.

În urmă cu câțiva ani, am avut o discuție serioasă cu propriii copii după ce o tragedie a avut loc pe plan local. M-am simțit obligată să le împărtășesc că, prin Isus Hristos, există întotdeauna o cale care va duce la un viitor de dorit. Nu există nimic ce ar putea face sau ce ar putea eșua să facă și care să determine ca sinuciderea să fie răspunsul. La vârsta lor fragedă, nu aveam niciun motiv să cred că erau în pericol, dar știam că puteam face mai mult pentru a-mi pregăti copiii să se descurce în caz că aveau gânduri periculoase, potențial de sinucidere.

Resursa Bisericii pentru îndrumare în vederea prevenirii sinuciderii informează: „Faptul de a vorbi despre sinucidere nu va face să fie mai probabil ca cineva să încerce să se sinucidă. De fapt, a vorbi deschis despre sinucidere este un mod eficient de a ajuta la prevenirea sinuciderii”.

Potrivit celor relatate de John Ackerman, doctor, director clinic pentru prevenirea sinuciderii la Spitalul de copii Nationwide, „crearea unui spațiu sigur pentru a vorbi despre sinucidere poate salva viața unui copil”. Mai mult, dânsul adaugă: „Dacă un copil se luptă cu gânduri legate de sinucidere, faptul de a ști că un adult îngrijorat este dornic să aibă o conversație deschisă este, deseori, o alinare”.

„Faptul de a vorbi despre sinucidere în moduri adecvate ajută, de fapt, la prevenirea acesteia, nu la încurajarea ei”, ne-a învățat sora Aburto. Tatăl dânsei s-a sinucis. Timp de mulți ani, dânsa a evitat să discute cu familia despre moartea lui. Totuși, de atunci, a învățat despre importanța faptului de a vorbi despre aceasta în mod cinstit și clar. „Am discutat deschis despre moartea tatălui meu cu copiii mei și am fost martoră la vindecarea pe care Salvatorul o poate oferi de ambele părți ale vălului.”

Conversațiile deschise despre sinucidere pot da posibilitatea copiilor să vină la părinții lor și la alți adulți de încredere în loc să încerce să se descurce singuri cu gânduri legate de sinucidere, dacă le au vreodată.

Copii cu vârsta de numai șase sau șapte ani au raportat gânduri legate de sinucidere. „Se obișnuia ca… terapeuții, cercetătorii și părinții să nu creadă că tinerii sub 10 sau 11 ani puteau să aibă gânduri legate de sinucidere”, a apus dr. Ackerman. „Știm că, de fapt, acest lucru nu este adevărat.” Dânsul indică faptul că până și copiii mici pot face legătura între gândurile legate de sinucidere și sentimentul că sunt o povară, faptul că trec prin suferință emoțională sau nu au speranță.

Sora Aburto ne-a asigurat: „Poate fi de ajutor să știm cum să recunoaștem semne și simptome la noi și la alții. Putem, de asemenea, să învățăm să identificăm tipare de gândire inexacte sau nesănătoase și cum să le înlocuim cu altele mai corecte și sănătoase”.

La nivel global, un deces cauzat de sinucidere are loc aproape la fiecare 40 de secunde și sinuciderea este a doua cauză de deces din lume pentru oamenii cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani. Într-un studiu recent efectuat în rândul a mii de adolescenți din Utah, S.U.A., cercetătorii de la Universitatea Brigham Young au descoperit că aproximativ 12% dintre tinerii sfinți din zilele din urmă s-au gândit serios la sinucidere și 4% au încercat o dată.

Pentru context, într-un grup de 25 de adolescenți, 3 dintre aceștia, statistic vorbind, s-au gândit serios să se sinucidă și unul a încercat să se sinucidă.

Dacă ne putem ajuta copiii să găsească sprijinul de care au nevoie înainte de a ajunge la punctul de criză – când ideea se transformă într-un plan – îi putem ajuta să se abată de la această cale înainte de a fi prea târziu.

De la o vârstă foarte fragedă, copiii pot începe să înțeleagă sentimente, iar noi le putem oferi un limbaj care să le descrie corect sentimentele. Primul pas poate fi acela de a ajuta un copil mic să-și clădească vocabularul emoțional. Putem învăța copiii să înțeleagă diferențele dintre nervos, trist, frustrat și așa mai departe. Dacă acel copil poate explica ce simte, putem lucra împreună începând din acel punct. Într-un mod adecvat vârstei, putem discuta despre sentimentele lor intense cu copiii începând de la vârsta de șase ani și îi putem ajuta să identifice și să abordeze aceste sentimente.

Aceste conversații purtate din timp îi vor ajuta, de asemenea, pe părinți să se familiarizeze cu gama de emoții obișnuite a copiilor lor. Cei mai mulți copii trec prin suișuri și coborâșuri în ce privește buna stare emoțională. Acest lucru este normal. Faptul de a avea din timp și des conversații cu cei mici le poate oferi părinților un termometru emoțional pentru a discerne diferențele dintre suișurile și coborâșurile obișnuite în copilărie și ideile periculoase.

Conversațiile preventive despre sinucidere sunt la fel ca alte mijloace de instruire preventive oferite de părinți. Putem pregăti copiii și tinerii pentru posibilitatea de a avea idei legate de sinucidere în același mod în care îi putem pregăti să conducă o mașină și ce să facă în caz de accident. „Dorim să ne pregătim copiii să înțeleagă ce se poate întâmpla din punct de vedere emoțional și ce ar putea vedea la prietenii lor”, spune dr. Ackerman.

Continuați conversația

Pe măsură ce copiii cresc, conversațiile pe care le avem cu ei se vor maturiza și ele. Putem adresa întrebări deschise și, apoi, le putem permite copiilor să răspundă sincer. Încurajați copiii să fie cinstiți în ceea ce privește sentimentele lor dificile. Cercetările arată că abordarea emoțiilor dificile poate reduce intensitatea și durata acestora.

Prin comunicare deschisă despre depresie, sinucidere sau sentimente de descurajare, copiii învață că își pot împărtăși gândurile sincere și că sunt în siguranță, cu noi, din punct de vedere emoțional. „Ei primesc, de asemenea, mesajul fără echivoc că vă pasă foarte mult de ei și că fericirea și buna lor stare sunt importante pentru dumneavoastră”, spune o consilieră pe probleme de sănătate mintală.

Dragostea și sprijinul nostru pentru copiii noștri pot fi un exemplu al dragostei pe care Tatăl Ceresc o are pentru fiecare dintre noi. „Tatăl dumneavoastră Ceresc vă iubește – pe fiecare dintre dumneavoastră”, ne-a învățat președintele Thomas S. Monson (1927-2018). „Acea dragoste nu se schimbă niciodată… Este acolo când sunteți [triști sau fericiți, descurajați sau plini de speranță]. Dragostea lui Dumnezeu este acolo, fie că simțiți că o meritați, fie că nu. Pur și simplu, este mereu acolo.”

Imediat după ce am discutat despre sinucidere cu propriii copii, fiul meu în vârstă de nouă ani m-a întrebat dacă putea vorbi cu mine în particular. Mi-a povestit despre momente în care și-a imaginat că își va lua viața, completând cu modul în care avea să facă acest lucru. Nu mi-aș fi putut imagina vreodată că avea aceste gânduri. L-am îmbrățișat, i-am mulțumit pentru curajul de a-mi spune și i-am spus că, indiferent de ce a făcut sau a gândit vreodată, el era prețuit și aveam nevoie de el în familia noastră. Și mi-am luat angajamentul de a veghea asupra lui pentru a vedea orice alte semne de idei legate de sinucidere sau de boală mintală.

Unii tineri ar putea crede că sinuciderea este singura lor cale de a scăpa de lipsa de speranță. Președintele Jeffrey R. Holland, președintele în exercițiu al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, ne asigură: „Oricâte greșeli simțiți că ați făcut… ori indiferent de cât de mult credeți că v-ați îndepărtat de casă, de familie și de Dumnezeu, vă depun mărturie că nu v-ați îndepărtat atât de mult încât dragostea divină să nu vă poată ajunge. Nu puteți să vă scufundați mai adânc decât poate străluci lumina infinită a ispășirii lui Hristos”.

Pe lângă faptul de a vorbi cu copiii noștri mici, le putem vorbi tinerilor urmând modelul oferit de președintele Holland: „Tuturor tinerilor noștri care întâmpină greutăți, indiferent care ar fi îngrijorările sau greutățile voastre, vă spun că moartea prin sinucidere nu este, în mod evident, răspunsul. Nu va alina durerea pe care o simțiți sau pe care credeți că o cauzați. Într-o lume care are atâta nevoie de toată lumina pe care o poate primi, vă rog să nu minimalizați lumina eternă pe care Dumnezeu a pus-o în sufletul vostru înainte ca această lume să existe… Nu distrugeți o viață pentru care Hristos Și-a dat viața pentru a o păstra. Puteți să purtați greutățile acestei vieți muritoare deoarece noi vă vom ajuta să le purtați. Sunteți mai puternici decât credeți. Vă este pus la dispoziție ajutor din partea altora și, mai ales, din partea lui Dumnezeu. Sunteți iubiți, apreciați și este nevoie de voi! Avem nevoie de voi!”.

Dumneavoastră și soțul sau soția dumneavoastră puteți discuta când este un moment potrivit să începeți să vorbiți despre aceasta – cu mult înainte de criză, dacă apare vreuna. Puteți căuta, cu ajutorul rugăciunii, Spiritul pentru a vă ajuta cu îndrumare atât în ceea ce privește momentul în care să o faceți, cât și ce cuvinte să folosiți în conversațiile cu copiii dumneavoastră.

Nu suntem niciodată responsabili pentru alegerea altcuiva de a pune capăt unei vieți, dar există lucruri pe care le putem face pentru a ajuta la prevenirea acestui lucru. Președintele Holland ne-a învățat:

„Singurul Fiu Născut al lui Dumnezeu a venit pentru a ne da viață biruind moartea.

Trebuie să ne dedicăm pe deplin acelui dar al vieții și să fugim în ajutorul celor care riscă să renunțe la acest dar sacru”.