Helmuth Hübener

Helmuth Günther Hübener (1925-1942), membru al Bisericii din Hamburg, Germania, a fost cea mai tânără persoană din rezistența germană împotriva nazismului care a fost executată la ordinul Tribunalului Special al Poporului (Volksgerichtshof) din Berlin. Începând cu prima parte a anului 1941, Hübener a produs o serie de pliante antinaziste, care includeau propriile comentarii politice și transcrieri ale transmisiunilor radio ale Aliaților. Cu ajutorul altor adolescenți, el a distribuit pliante în tot orașul Hamburg. În luna februarie a anului 1942, tribunalul l-a găsit vinovat pe Hübener de „conspirație în vederea comiterii de înaltă trădare și de sprijinire a inamicului prin trădare” și a ordonat executarea lui; tribunalul i-a condamnat și pe prietenii săi, Rudolf Wobbe și Karl-Heinz Schnibbe, și pe colegul lui de serviciu, Gerhard Düwer, pentru „ascultarea unui post de radio străin și distribuirea de știri provenite de la posturi de radio străine”. Hübener a fost executat la vârsta de 17 ani, opt luni mai târziu. Wobbe, Schnibbe și Düwer au fost condamnați la muncă silnică în lagăre germane de detenție.

Hübener s-a născut în Hamburg în anul 1925. Mama lui necăsătorită, Emma Guddat Kunkel, muncea pentru a-i întreține pe Helmuth și pe cei doi frați vitregi mai mari ai săi, Hans și Gerhard. Ca urmare, Helmuth și frații lui și-au petrecut mare parte din copilărie alături de bunica lor, Wilhemine Sudrow, care locuia în apropiere. În anul 1939, Emma s-a căsătorit cu Hugo Hübener, muncitor în construcții și membru al Partidului Nazist, care, ulterior, l-a adoptat pe Helmuth.

Asemenea celor din jurul lor, mulți sfinți din zilele din urmă din Germania au primit, inițial, cu speranță promisiunile Partidului Nazist privind o nouă stabilitate economică și o mândrie națională sporită. Unii membri ai Bisericii s-au alăturat partidului, în timp ce alții s-au opus activ regimului. Iar alții au rămas neutri. Helmuth Hübener a observat direct aceste diferite forme de raportare la partid. Președintele său de ramură, Arthur Zander, era membru al Partidului Nazist; acesta voia să îi oblige pe membrii ramurii să asculte transmisiunile radio ale partidului, amenința că va denunța membrii pentru activități împotriva guvernului și, în anul 1938, a pus un semn pe ușa casei de întruniri în care anunța că evreii nu erau bineveniți. O mână de membri își purtau uniformele naziste militare sau de funcționari publici la adunările Bisericii. Pe de altă parte, Otto Berndt, președintele Districtului Hamburg, propovăduia de la amvon împotriva politicilor guvernamentale. Deși s-a opus ideii transmisiunilor radio, el a încurajat, în privat, rezistența membrilor și i-a păstorit adesea pe convertiții iudei. Deși Hübener a participat inițial la activitatea grupului local Jungvolk (grupul pentru copii organizat de naziști) și la cea a Tineretului Hitlerist, a ajuns să respingă ideologia partidului.

În primăvara anului 1941, Hübener a descoperit un aparat radio cu receptor cu unde scurte care-i aparținea fratelui său Gerhard și l-a folosit pentru a asculta, noaptea, jurnale de știri ale British Broadcasting Corporation (BBC) – o infracțiune gravă conform legii naziste. Din când în când, doi prieteni de la biserică, Karl-Heinz Schnibbe și Rudolf (Rudi) Wobbe, i se alăturau. La scurt timp, Hübener a început să redacteze pliante antinaziste care transmiteau informații din transmisiunile tradio, alături de comentariile sale personale. Folosind hârtie-carbon și două mașini de scris împrumutate de la ramură, Hübener a făcut copii ale acestor pliante, pe care el, Schnibbe și Wobbe le-au pus pe avizierele Partidului Nazist, le-au aruncat pe străzile aglomerate și le-au strecurat în cutiile poștale. Hübener a încercat, fără succes, să recruteze și alți adolescenți pe care-i cunoștea pentru a-l ajuta. Pe parcursul a opt luni, Hübener a produs o serie de pliante care contestau retorica partidului și contraziceau relatările oficiale despre război. De asemenea, el i-a vizat direct pe oficialii partidului. Führerul „vă va trimite cu miile în calea gloanțelor pentru a duce la capăt crima pe care a început-o”, a scris Hübener într-un pliant. „Soțiile și copiii voștri vor deveni văduve și orfani cu miile. Și în zadar!”

În luna februarie a anului 1942, agenți Gestapo i-au arestat pe Hübener, Wobbe, Schnibbe și Düwer sub acuzația de diverse infracțiuni conform legii naziste, inclusiv de „conspirație în vederea comiterii de înaltă trădare”. Pe 11 august, în cadrul unui proces care a durat puțin peste nouă ore, cei patru au fost judecați de Tribunalul Special al Poporului din Berlin, format din trei membri. Toți patru au fost găsiți vinovați. Hübener a fost condamnat la moarte, în timp ce Wobbe, Schnibbe și Düwer au primit pedepse între 4 și 10 ani în lagăre de muncă forțată. Hübener a fost executat prin ghilotinare, în data de 27 octombrie 1942.

La scurt timp după arestarea lui Hübener, președintele de ramură, Arthur Zander, a scris „excomunicat” pe înregistrarea calității de membru a lui Helmuth. Însă președintele de district, Otto Berndt, a refuzat să valideze această acțiune. Anthon Huck, membru al președinției Misiunii Europene, a fost a doua persoană care a semnat. Mai mulți conducători ai Bisericii au declarat ulterior că intenția lor fusese să distanțeze Biserica de Hübener pentru a-i proteja pe sfinții din zilele din urmă de mânia oficialilor naziști. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Prima Președinție a revenit asupra deciziei de a-l excomunica pe Hübener și, în anul 1948, Hubener a primit rânduielile din templu prin înlocuitor.

În deceniile de după cel de-al Doilea Război Mondial, Helmuth Hübener a fost comemorat pentru rezistența sa împotriva regimului nazist. Au fost amenajate expoziții memoriale la o școală profesională din Hamburg, la Memorialul Rezistenței Germane din Berlin și la închisoarea Plötzensee, unde a fost executat Hübener. Pe lângă aceasta, un centru pentru tineri, o școală și două străzi din Hamburg îi poartă numele. Încă din anii 1940, grupuri politice, sociale și religioase au organizat diverse comemorări în data de 8 ianuarie (ziua lui de naștere) și în data de 27 octombrie (data execuției sale), în cinstea eroismului său. În data de 8 ianuarie 2020, o școală dintr-un centru de detenție pentru minori din apropierea închisorii Plötzensee a fost numită în cinstea lui Hübener. În cele din urmă, poate că gândurile lui Hübener surprinse într-o scrisoare pe care a trimis-o în ultimele sale clipe servesc drept cel mai bun memento al puterii convingerii sale și al speranței sale trainice: „Sunt foarte recunoscător Tatălui meu Ceresc că această viață plină de chin se apropie de sfârșit în această seară. Oricum nu mai suportam! Tatăl meu din Cer știe că nu am greșit cu nimic… Eu știu că Dumnezeu trăiește și că El va judeca aceste lucruri corespunzător. Să ne vedem cu bine în acea lume mai bună!”

Subiecte pe aceeași temă: Germania, Al Doilea Război Mondial.