Să vorbim despre bani!
Mai exact, să citim despre momente în care Isus a propovăduit despre bani.
Ilustrații de Alyssa Petersen.
Isus vorbește despre bani de câteva ori în scripturi.
Ați auzit de „comori în cer” (Matei 6:20), pilda talanților (Matei 25:14-30) sau „aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile” (Maleahi 3:10)? Să recapitulăm!
Nevoi în comparație cu dorințe
Isus știe că sunt multe lucruri de care aveți nevoie (de exemplu, mâncare) și pe care vi le doriți (de exemplu, jocuri). El ne învață: „Strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina” (Matei 6:19-21). O mare parte din ceea ce se cumpără cu bani se uzează, așa că fiți atenți în legătură cu ceea ce cumpărați.
Puteți fi atenți în legătură cu banii pe măsură ce vă separați nevoile de dorințe. Întrebați-vă: „Cumpăr acest lucru pentru că am nevoie de el sau pentru că mi-l doresc?”. Dacă nu sunteți siguri, încercați să așteptați o lună; după ce trece acel timp, adresați-vă din nou acea întrebare. Făcând acest lucru, puteți evita să cumpărați lucruri din impuls și să încercați să-i impresionați pe ceilalți. În schimb, veți lua hotărâri inteligente despre când să economisiți și când să cheltuiți bani.
Folosirea banilor pentru a-i binecuvânta pe alții
În pilda talanților, Isus descrie un stăpân care dă diferite sume de bani (numiți „talanți”) la trei robi. Doi dintre robi dublează banii pe care i-au primit, iar celălalt rob își îngroapă banul primit. Când stăpânul se întoarce, el este mulțumit de cei doi robi care și-au înmulțit talanții și nemulțumit de robul care nu a făcut acest lucru (vedeți Matei 25:14-30).
La fel cum stăpânul din pildă le-a dat robilor săi talanți, când Dumnezeu vă binecuvântează cu bani, El Se așteaptă să vă folosiți banii pentru a vă binecuvânta pe voi și pentru a-i binecuvânta pe alții. Când aveți grijă de alții, îndepliniți porunca lui Isus: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Marcu 12:31).
Este în regulă să cumpătați lucruri frumoase, dar ar trebui să vă gândiți la nevoile voastre și ale altora înainte de a face o achiziție. Pe măsură ce vă gândiți la nevoile altora, Dumnezeu vă va ajuta să știți cum să folosiți banii pentru a binecuvânta oamenii din viața voastră.
Binecuvântări datorate zeciuielii
Dacă vă faceți griji că nu veți avea suficienți bani dacă vă veți plăti zeciuiala, citiți următoarele cuvinte alinătoare din partea lui Dumnezeu: „Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile… puneți-Mă astfel la încercare… dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare” (Maleahi 3:10). Dacă vă plătiți zeciuiala, Dumnezeu vă va binecuvânta mai mult decât vă puteți imagina!
S-ar putea să nu fiți binecuvântați din punct de vedere temporal – este posibil să nu aveți banii pe care vi-i doriți pentru a cumpăra o cămașă scumpă care vă place, deci s-ar putea să fie nevoie să amânați satisfacția imediată. Dar Domnul vă va binecuvânta. Cu timpul, vă va fi mai ușor să plătiți zeciuială și spiritul vostru va fi mai rezistent în fața îngrijorărilor de natură financiară pe care le aveți.
Dumnezeu vă va ajuta
Aveți încredere în cuvintele președintelui Russell M. Nelson: „Capacitatea Salvatorului de a vă ajuta nu are limite” [Conferința Generală din luna octombrie a anului 2024 (Liahona, nov. 2024, p. 122)]. Folosindu-vă, cu atenție, banii pentru a vă împlini nevoile, a avea grijă de alții și a vă plăti zeciuiala, veți ajunge să aveți o dragoste mai profundă față de Dumnezeu și față de alții și o apreciere față de ceea ce aveți.